O parte importantă din munca noastră pe acest Pământ este a deveni maeștri în jocul dintre lumină și întuneric și a găsi o modalitate echilibrată de a ne raporta la ele ca vindecători și ca suflete aflate în ascensiune spirituală.

Din ce în ce mai mulți oameni își doresc să trăiască într-o lume mai bună. Mai ales cu tot ceea ce se întâmplă acum pe Planetă. Ne dorim să aducem aici o nouă realitate și să încorporăm mai multă ușurință, bucurie, plenitudine, adevăr. Să manifestăm mai mult din sinele luminos, mai mult din esența noastră. Spun însă mereu oamenilor cu care lucrez că, pentru a face asta însă într-un mod autentic, este nevoie să aducem în atenție un capitol foarte important peste care tindem să sărim pentru că este inconfortabil: integrarea părții întunecate din noi.

Asta înseamnă să ne asumăm părțile întunecate din noi și să le luăm în stăpânire. Atunci nu va mai fi nevoie de proiecția în afară. Și atunci vom înceta să ne mai dorim ca întunericul să nu existe pe Pământ, doar pentru că ne este inconfortabil să ne luăm în stăpânire întunericul interior.

Echilibru în integrarea întunericului

Atunci când încercăm să ținem întunericul în afara noastră, întunericul preia conducerea. Atunci când nu este recunoscut, întunericul devine monstruos, sadic, inuman. Universul ne cere să facem pace cu întunericul. Acesta este modul în care omenirea va putea trece la nivelul următor.

Cu cât întunericul este mai nerecunoscut, cu atât este mai periculos. Cu cât nu ne asumăm părțile întunecate, cu atât acestea pot pune stăpânire pe noi și se pot transforma în monștri interior.

Însă nici a ne identifica cu întunericul interior nu este o atitudine echilibrată. În loc să ne identificăm cu întunericul, considerând că suntem răi, e nevoie să recunoaștem că răul este arhetipal prin natura sa și aparține universului întreg. Astfel nu mai devenim responsabili pentru faptul că avem impulsuri, emoții și părți intunecate, ci devenim responsabili doar pentru modul în care alegem să le gestionăm.

Pentru a da un exemplu: Nu sunt responsabil pentru faptul că am, ca orice altă ființă umană, capacitatea de a ucide. Nu sunt rău în esență și nu e nimic greșit cu mine, dacă simt și îmi dau voie să simt această energie în celulele mele și să o las să curgă ca energie pură prin corpul meu. Am însă responsabilitate totală legat de cum canalizez această energie care, în anumite circumstanțe, chiar poate ucide. Pot să o canalizez în cel mai bun mod cu putință: prin creativitate debordantă în activitățile mele, prin furie justificată pe care îmi dau voie să o manifest când e cazul sau prin energie sexuală vie și curgătoare prin corp. Cu cât mă dezic de întunericul meu, în speța puterea de a ucide și reprim această parte din mine cu atât sunt mai susceptibil ca într-o bună zi să ajung la limită și să pot face un gest extrem. Energia reprimată a unor instincte omenești naturale creează demoni.

Ego-ul, între lumină și întuneric

La fel este și discuția despre Ego. Ego-ul nu este rău în esență. Fără un sentiment puternic al Sinelui, nu putem să relaționăm cu forțele arhetipale puternice ale luminii și întunericului. Dacă nu avem un sentiment puternic al Sinelui putem să fim copleșiți de forțe inconștiente pe care să le manifestăm apoi în comportament.

E nevoie să ne dezvoltăm ego-ul pentru a-l putea oferi apoi la momentul potrivit, în slujba a ceva mai mare decât noi. Ego-ul este crucial în planul divin al trezirii fiecăruia din noi.

Ego-ul poate deveni întunecat atunci cand ne supraidentificăm cu el și ne atașâm prea mult de el. Pericolul este să ne blocăm într-o fază a dezvoltării ego-ului în care nu putem transcende imaginea de sine. Demonul real este agățarea noastră de ego, agățarea de imaginea auto-creată a cine credem că suntem.

Astfel, conștientizarea că avem atât lumină cât și întuneric în interior duce la concluzia că întunericul nu este rău în esență, ci este o parte din totalitatea noastră. Neacceptarea unei părți din noi, fie în lumină fie în întuneric, este ceea ce creează probleme.

Tot ceea ce vedem în lume ca manifestare teribilă a răului este încorporarea tendinței patologice care există la nivel de potențial în fiecare din noi. Nebunia pe care o vedem manifestată pe planeta noastră este o reflexie a propriului întuneric. Cei care manifestă întuneric în lume reprezintă materializarea acestui potențial pe care îl are fiecare dar pe care l-am proiectat în exterior și îl manifestăm astfel. Când recunoaștem asta putem să avem compasiune pentru această parte din noi înșine. Doar prin compasiune ne imunizăm de virusul întunericului.

Atunci când acceptăm dimensiunea arhetipală a răului, aceasta este expresia faptului că suntem în contact cu totalitatea noastră, ceea ce ne ajută să nu ne identificăm cu întunericul, ci mai degraba să-l conținem, transmutăm și eliberăm.

Atunci când ne-am asimilat părțile din noi pe care le ținem în întuneric și care ar avea potențialul să devină periculoase, atunci putem transmuta energii întunecate mai mari care ne afectează conexiunea cu Sinele mai înalt, cu sufletul, pe diferite dimensiuni.

Transmutarea întunericului de dincolo de noi nu se poate face autentic însă înainte de integrarea propriei umbre și a propriei puteri distructive. Așa cum spun mereu celor cu care lucrez, există un întuneric de integrat și un întuneric de transmutat. Numai astfel putem ajunge să încorporăm lumina într-un mod autentic.

Cu bucurie,
Mihaela Marinaș

Bibliografie recomandată:
Dispelling Wetiko: Breaking the Curse of Evil, Paul Levy

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here