Eu sunt ca viata…

Ma surprind adesea intepenita, in relatia cu ceilalti, in scheme mentale bazate pe reactii din trecut ale celor din jurul meu, considerand ca X este un “pesimist” pentru ca ultima data cand ne-am intalnit vedea viata in gri si ca Y este “nepasator” pentru ca ultima data cand l-am rugat sa faca ceva pentru mine, nu a putut face.

Primesc uneori de la cei din jur aceeasi incadrare intr-o categorie sau alta, fiindu-mi atribuite insusiri precum “egoista” sau “rautacioasa”, pe baza unor gesturi pe care le-am facut, in anumite situatii, acum ani sau luni de zile.

Asadar, imi este din ce in ce mai clar ca ceea ce facem noi, oamenii, este sa prindem din zbor anumite reactii despre viata ale celor din jur iar mai apoi sa ii judecam, in intregimea fiintei lor, dupa chipul si asemanarea acelui comportament izolat, surprins intr-un anumit moment.

Astfel, ramanem blocati intr-o viziune rigida asupra vietii, preluand statusuri despre viata care pe de o parte ne impiedica sa ne bucuram de cei din jurul nostru, asa cum sunt ei, iar pe de alta parte ne creeaza ziduri interioare prin care ne separam de experienta noastra autentica.

Tot ce ne ramane de facut este sa ne hranim cu iluzia, uneori intretinuta in numele procesului  nostru de dezvoltare personala, ca ceea ce nu corespunde criteriilor noastre de bun, corect, moral sau “pe aceeasi frecventa” cu noi nu merita atentia noastra si chiar mai rau, trebuie alungat din jurul nostru.

Ce s-ar intampla insa daca ne-am relaxa si am lasa sa existe, in mod simultan, in sufletul nostru, toate aceste fatete ale vietii pe care le respingem la ceilalti?

Daca am vedea ca noi oamenii, in interiorul nostru, am putea fi extrem de pesimisti sau extrem de optimisti, in functie de moment, ca am putea fi in egala masura egoisti sau generosi, in functie de circumstante, ca am putea fi, in mod potential, la fel de afectuosi sau de rautaciosi, atunci poate toate aceste etichete nu ar mai avea atata putere asupra noastra.

Poate nu am mai judeca atat de usor si poate nu ne-am mai lasa judecati atat de usor.

Pentru ca vom sti ca intr-un suflet de om pot fi regasite toate adjectivele posibile, aratandu-se rand pe rand fiecare, in functie de ceea ce avem nevoie sa aratam lumii in fiecare moment.

Si ca, lasandu-le rand pe rand sa se arate, ca parti din noi, nu facem decat sa ne validam pe noi insine, intr-un mod autentic.

Cred ca cea mai mare eliberare  incepe sa se intample atunci cand ne dam voie sa percepem, cu inima noastra, aceste nuante ale vietii.

E atat de frumos sa ne vedem pe noi insine si pe cei din jur, colorati in toate nuantele posibile. Pentru ca da, oamenii sunt ca viata, asa cum spune un superb cantec romanesc:

“Nor si insorire
Punct si nesfarsire
Viscol si caldura
Dragoste si ura
Lacrima si gand
Cer sunt si pamant
Dor sunt si uitare
Tarm si revarsare.”