ce inseamna cu adevarat ghidarea interioara
Spiritualitate

Ce inseamna cu adevarat ghidarea interioara?

ce inseamna cu adevarat ghidarea interioara
ce inseamna cu adevarat ghidarea interioara


Urmatorul extras din paginile unei carti de spiritualitate descrie cum Jacques Lusseyran, care a ramas orb la ambii ochi pe cand avea 8 ani, a ajuns sa aiba incredere in ajutorul interior, pentru a-si croi drum prin lumea aceasta. Spre surprinderea lui, Jacques a descoperit ca exista o lumina interioara, dispusa sa il ajute.

Cand mergea pe un drum strajuit de copaci, el putea sa simta unde se aflau copacii. Daca era destul de linistit in interior, el putea chiar sa simta unde erau ramurile.

Atunci cand partenera lui de joaca din copilarie a fugit de el, a putut sa o urmareasca, deoarece ea lasa “o urma de culoare rosie” in spatele ei.

Cartea ilustreaza, de asemenea, cum putea sa piarda legatura cu ajutorul luminos.

Povestea lui oglindeste propriile noastre vieti si orbirea noastra spirituala, atunci cand incercam sa facem totul singuri.

“Totusi, erau momente cand lumina palea, aproape pana la disparitie. Se intampla ori de cate ori mi-era frica. Daca in loc sa ma las purtat de incredere si sa ma avant fara nicio ezitare, sovaiam, calculam, ma gandeam la zid, la usa pe jumatate deschisa, la cheia din usa; daca imi spuneam ca toate aceste lucruri erau ostile si pe cale sa ma loveasca sau sa ma zgarie, atunci- fara exceptie- ma loveam sau ma raneam.

Singurul mod usor de a ma misca prin casa, gradina sau pe plaja era sa nu ma gandesc deloc sau cat de putin posibil. Apoi, ma deplasam printre obstacole la fel cum se spune ca fac liliecii.

Ceea ce nu se intamplase datorita pierderii vederii, se producea din cauza fricii. Ea ma facea orb.

Mania si nerabdarea aveau acelasi efect, provocand confuzie. Inainte cu un minut, stiam exact unde se afla totul in camera, dar daca ma suparam, lucrurile se suparau mai mult decat mine. Ele se ascundeau in ungherele cele mai improbabile, se amestecau, capotau, bolboroseau ca niste oameni nebuni si se manifestau salbatic.

In ceea ce ma priveste, nu mai stiam unde sa pun mana sau piciorul. Totul ma ranea. Acest mecanism functiona atat de bine, incat devenisem prudent. Atunci cand ma jucam cu micii mei parteneri de joaca, daca deveneam brusc dornic sa castig, sa fiu primul cu orice pret, dintr-o data nu mai vedeam nimic. Efectiv, intram intr-o ceata sau intr-un fum.

Nu imi mai puteam permite sa fiu invidios sau neprietenos, deoarece, imediat ce deveneam astfel, un bandaj mi se punea pe ochi si parca eram legat de maini si de picioare si aruncat deoparte. Brusc se deschidea o gaura neagra si ma aflam neajutorat in mijlocul ei.

Dar atunci cand eram fericit si senin, ma apropiam de oameni cu incredere si gandeam de bine despre ei, eram rasplatit cu lumina. Atunci, vi se pare surprinzator ca mi-a placut prietenia si armonai, pe cand eram tanar?

Inarmat cu un astfel de instrument, de ce as avea nevoie de un cod moral? Pentru mine, acest instrument a luat locul luminilor de semafor rosu si verde. Stiam intotdeauna unde drumul era deschis si unde inchis. Trebuia doar sa ma uit la semnalul stralucitor care m-a invatat cum sa traiesc.”

Extras din “Iertarea”, Michael Dawson, Editura For You

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.