libris.ro

[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

bungee-jumping-ul-emotiilor-noastre
bungee-jumping-ul-emotiilor-noastre

In timpul unei conversatii pe care am avut-o zilele trecute, am ajuns la concluzia ca uneori noi, oamenii, simtim ca facem bungee jumping cu propriile sentimente si emotii.

Cumva, un lucru atat de firesc precum exprimarea propriilor trairi necesita centura de siguranta, masuri de protectie si o serie de planuri de rezerva in cazul in care nu vom ateriza unde trebuie.

Acest bungee jumping sufletesc pare sa aiba nevoie de acelasi curaj de care are nevoie un sport extrem.

Refuzul de a urma o cale de dezvoltare personalape care ceilalti o considera potrivita pentru noi, teama de a da gres in fata noastra, teama ca singuratatea ne va imbratisa atunci cand nu suntem pregatiti, incercarea esuata de a nu calca pasii parintilor, toate acestea par sa ne stranga atat de tare incat ne pozitioneaza la marginea prapastiei.

Iar inainte de a sari, ne vom intreba daca aceasta modalitate de a actiona ne va aduce mai multa putere sau ne va oferi regasirea pe care o cautam.

Inchizand ochii pe masura ce vom cobori, vom observa ca tipatul nu este deloc unul de eliberare, ci un cumul de emotii indreptat spre cei din jurul nostru, purtand cu sine o disperata speranta ca poate vom fi auziti sau intelesi.

Si ma intreb daca ne vom simti usurati atunci cand vom cobori sau daca vom dori sa mai incercam inca o data deoarece nu am strigat suficient de tare.

Poate ca ar trebui sa avem mai mult curaj atunci cand vine vorba de propria exprimare.

Poate ca nu ar trebui sa ne intrebam cu insistenta si incertitudine cum vor reactiona ceilalti in fata noastra.

Consider ca exprimarea adevarului personal poarta cu sine acel ceva atat de placut incat ii apropie chiar si pe cei pe care am crede ca ii indepartam actionand astfel.

Atunci cand alegem o activitate extrema, am lasat deoparte aleternativele si ne purtam de parca aceasta ar fi singura solutie posibila.

Nu-mi dau seama de ce, dar nu recomand sa facem bungee jumping. Nu cu emotiile. In schimb, as recomanda cate o mica saritura in fiecare zi.

O saritura spre acceptare, una spre compasiune, alta spre asertivitate. Dar si o saritura spre neiertare, furie sau teama. Fara manusi sufletesti sau casti de protectie pentru ganduri. Fara instructori si fara feedback.

Poate ca toate aceste sarituri vor avea un rezultat mai puternic decat o sesiune de bungee jumping in Romania sau oriunde altundeva.

Voi ce fel de saritura preferati?

[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here