Despre jocul proiectiilor in relatii am mai scris articole de-a lungul timpului. Astazi o sa vorbesc despre discernamant in relatii, un subiect care merge dincolo de proiectii.

Proiectiile reprezinta un aspect care necesita ani de munca personala, de asumare deplina a multor aspecte care ne apartin, de sondare interioara profunda si de luare in stapanire a umbrelor noastre.

Subiectul de astazi se refera insa la ce facem dupa ce incepem sa recunoastem toate modurile in care proiectam asupra celorlalti parti din noi.  Pentru ca, da, exista o etapa ulterioara, pe care eu as numi-o discernamant intre ceea ce ne apartine noua si ceea ce apartine celorlalti

Vad in jurul meu oameni implicati in procesul de evolutie personala, foarte preocupati sa identifice orice proiectie pe care ar putea-o face asupra celorlalti si dornici sa-si asume, pe nerasuflate, proiectiile celorlalti asupra lor, sub pretextul  deja bine cunoscut, vehiculat peste tot, conform caruia “fiecare persoana reflecta o parte neasumata din noi insine.”

Am observat la aceste persoane, printre care m-am numarat si eu timp de multi ani, ca atunci cand intalnesc pe cineva care ii agreseaza, prima intrebare pe care si-o adreseaza este:

In ce fel acea persoana oglindeste o parte din mine insumi? In ce fel inca ma agresez eu pe mine, in diferite feluri? In ce fel ii agresez pe ceilalti, de multe ori in moduri inconstiente si uneori chiar aparent binevoitoare? In ce fel am inca nevoie de o oglinda care sa imi arate cata agresivitate am in mine?

Si astfel, din intrebare in intrebare, mai inghit inca o agresiune si inca una, in numele cliseului spiritual care postuleaza ca “fiecare persoana intalnita este o oglinda” si ca “din orice astfel de interactiune inveti despre tine.”

Da, la un anumit nivel este adevarat. La un anumit nivel intalnim oglinzi pentru parti din noi incomplet revendicate, oglinzi care ne semnaleaza aspectele din noi pe care trebuie sa le luam in stapanire.

Discernamant in oglinda

Insa astazi vreau sa va semnalez un alt aspect: in ce fel ne lasam agresati si abuzati uneori, doar de dragul imaginii asa-zisei oglinzi pe care am fost invatati sa nu o spargem, pentru ca ne reflecta, intotdeauna si 100% in cel mai fidel mod cu putinta, propria imagine?

Intrebarea mea este astazi: Si daca nu e asa? Daca acea oglinda pe care o vedem in fata noastra are colturi ciobite care deformeaza realitatea a ceea ce suntem cu adevarat?

Daca, dupa ce am trecut de etapa identificarii proiectiilor, e nevoie sa aducem discernamant autentic si sanatos in fiecare relatie a noastra?

Daca uneori, in numele acestei teorii a oglinzilor si a proiectiilor, ne lasam abuzati de bunavoie, pentru a cauta apoi cauza acelei agresiuni tot in propria persoana?

In ce fel ne cedam astfel puterea personala si cat rau ne facem atunci cand acceptam orice tratament din partea celor din jur, doar pentru ca acel tratament ar putea sa reflecte, la un anumit nivel, o parte din noi insine?

Discernamant pus in practica in relatiile noastre

Ce s-ar intampla daca, dupa ce ne-am analizat suficient de mult umbrele si partile insuficient integrate din noi,  am incepe sa alegem o alta cale?

Daca atunci cand ne simtim agresati, in loc de a continua la nesfarsit sa analizam in ce fel persoana care ne agreseaza oglindeste o parte din noi, am alege sa lasam furia sanatoasa sa iasa la iveala si sa spunem: “Acum ma simt agresat, te rog sa incetezi!”

Acesta este urmatorul pas, dupa ce ajungem sa ne cunoastem suficient de bine: discernamant intre proiectie si realitate.

Dupa ce recunoastem, integram si revendicam complet in noi partea care ar putea face acelasi lucru care ni se face.

Astfel, putem ajunge la un nivel de discernamant sanatos in relatiile noastre, prin care putem spune: “Da, si eu pot fi extrem de agresiv cateodata. Insa asta nu inseamna ca trebuie sa inghit nemestecata agresiunea cu care tu vii spre mine acum. Pentru ca asta iti apartine tie.”

Si atunci, stiind cine suntem, le putem oferi celorlalti cea mai fidela oglinda pentru aspectele nerevendicate din ei insisi.

Astfel, nu mai trebuie sa acceptam manifestarea exagerata in ceilalti a unor aspecte pe care noi le-am integrat si le continem deja.

Vom sti ca acel aspect apartine celuilalt in egala masura ca si noua, insa manifestarea exagerata a acelui aspect, in acest moment, ii apartine in totalitate celuilalt.

Astfel, vom face inca un pas spre a capata un sentiment sanatos al Sinelui, spre a pasi in puterea noastra personala permitand si celorlalti sa faca acelasi lucru.

4 COMENTARII

  1. Ceilalti sunt oglinda noastra? Bun.
    Cum se face ca, in genere, nu-mi plac oamenii pentru ca nu-mi seamana. Ii urasc pentru preocuparile lor frivole. Exemplu: majoritatea muierilor, 99% sunt axate doar pe dragoste, au doar P in cap. Barbatii (colegi sefi, lucratori din diverse institutii ale statului etc, nu conteaza) sufera de masculinitate si atunci intru in conflict cu ei (verbal, uneori si fizic), alta data pun intrebari care nu au nicio relevanta pentru ei, se baga in sufletu meu si raspund in batjocura. Parerea mea umila de diletant este urmatoarea: Asa-zisa oglinda este tot o proiectie, o jumatate de masura caruia i s-a atribuit absolutul. Eu nu ma reflectez in ei, si nici ei in mine, suntem diametral opusi. Proiectia in “hamor” se sustine, dar asta cu “ceilalti sunt oglinda noastra” este o teza absurda. Ce am vrut sa spun? Ar trebui precizat de la bun inceput, in acest articol si nu numai, ca daca 2 indivizi sunt totalmente diferiti teoria oglinzilor se suspenda…ca sa inteleaga tot prostu’, inclusiv eu.

LĂSAȚI UN MESAJ