[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

comanda universului ceea ce-ti doresti
comanda universului ceea ce-ti doresti


Astazi vom reda un caz real care vorbeste despre puterea credintei la nivel de certitudine si despre valoarea gestului de a comanda Universului ceea ce ne dorim:

“ In data de 9 martie 2000, sotul meu – 43 de ani, nefumator, nebautor, fara exces de greutate – a suferit un grav infarct, dupa care au fost necesare 40 de minute pentru a-l resuscita. Medicii nu au putut sa ne dea nicio speranta, intrase in coma si nu s-a putut obtine nicio reactie din partea lui.

Ore in sir am stat langa patul lui, tinandu-i mana, mangaindu-l si vorbindu-i. Ii abordam pe medici in fiecare zi, in speranta unui raspuns pozitiv de genul: “Sotul dumneavoastra va supravietui.” Din pacate, de fiecare data raspunsul suna: “Nu putem sa spunem nimic, trebuie sa aveti rabdare.”

Cei trei copii ai nostri erau disperati. De 14 martie, de ziua mea, stateam din nou intristata langa patul sotului meu si trimiteam o rugaciune dupa alta catre cer. Nu s-a intamplat nimic.

Seara, cand am ajuns acasa, am gasit un pachetel colorat in cutia postala. L-am deschis si am gasit o carte cu titlul “Casa de comenzi a universului”. Am rasfoit-o scurt, punand-o deoparte deoarece sunt (am fost?) un om realist si nu imi puteam imagina ca aceasta carte m-ar putea ajuta in vreun fel. Au mai trecut cateva zile, si intre timp se facuse 20 martie, iar starea sotului meu era neschimbata. In aceeasi seara, in pat fiind deja, am luat din nou in mana cartea si am inceput sa o citesc sau mai bine zis sa o devorez.

Desi sceptica, inca in acea noapte am lansat prima mea comanda. Am comandat ca sotul meu sa ma recunoasca si sa ma inteleaga. Cand, a doua zi, am intrat in sectia de reanimare, sotul meu deschise ochii, iar eu i-am vorbit. I-am spus: “Michael, daca ma intelegi, clipeste.” Si sotul meu a clipit puternic.

Nu-mi venea sa cred ceea ce traiam. Visam doar sau erau nervii mei atat de slabiti? Nu mai stiam ce sa cred. Ca sa imi demonstrez ca nu aiurez, am lansat o comanda si in noaptea urmatoare. Am comandat ca sotul meu sa vorbeasca cu mine. Comanda a fost livrata prompt a doua zi dimineata, sotul meu mi-a soptit: “Te iubesc.”

Am alergat fericita la medici sa le spun noutatea. Unul dintre ei m-a tras deoparte si mi-a spus: “Doamna, aveti saptamani grele in urma, nu se poate ca sotul dumneavoastra sa fi vorbit. Vreti sa va administrez un calmant?”

In acea zi nu l-am putut convinge pe doctor  ca sotul meu vorbeste, dar lucrurile au continuat.

De atunci, comandam voioasa in fiecar seara cate ceva pentru insanatosirea lui. Comandam sa ma stranga de mana, sa isi miste picioarele. Toate comenzile mele au fost livrate intr-un interval de 12-24 ore. Intre timp si medicii au putut recunoaste ca sotului meu ii mergea mai bine. Si-a revenit relativ bine si in curand a fost mutat intr-un salon obisnuit.

Insa, un neurolog m-a informat ca il examinase cu atentie pe sotul meu si a stabilit diagnosticul de grave sechele pe creier, datorate reanimarii foarte lungi.  Cand i-am spus ca diagnosticul nu poate fi corect, a devenit foarte sever cu mine si mi-a interzis astfel de afirmatii, in definitiv el era medicul si intalnise deja mai multe astfel de cazuri.

Cu toate acestea, nu m-am lasat abatuta si am comandat in continuare. Urmatoarea comanda a fost ca sotul meu sa nu fi uitat cititul.

A doua zi, am adus cu mine un ziar, iar el a inceput sa citeasca. Am alergat atunci nebuneste prin sectie sa le spun tuturor ca sotul meu nu si-a pierdut deloc din  inteligenta. Si lucrurile au continuat in acest fel; a invatat din nou sa mearga, a inceput sa manance, ceea ce nu facuse timp de patru saptamani, citea in continuare, se uita la televizor, se spala si se imbraca singur, adica toate lucrurile pe care le face un om normal.

Un medic mi-a spus ca este prima data in cei 12 ani de cariera medicala cand a intalnit o asemenea recuperare spectaculoasa a unui bolnav cu un diagnostic atat de grav.

Pe data de 11 mai 2000, sotul meu a parasit spitalul. Astazi este refacut in asa masura incat si-a reluat munca cateva ore pe zi. Este din nou un tata iubitor al copiilor, iar pentru mine, un sot minunat. Inca nu putem realiza cu adevarat marele nostru noroc, iar toti cei carora le-am povestit intamplarea au scuturat din cap neincrezatori.”

Extras din  cartea “Reclamatii catre Univers”, Barbel Mohr, Editura ESP System

Tu crezi ca ai puterea de a schimba orice situatie din viata ta sau dai din cap neincrezator, si in fata celor mai evidente dovezi?

[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here