libris.ro

Daca stau in fata liftului si acesta intarzie sa vina, voi apasa de mai multe ori la rand butonul.

Si la urma, ca sa fie treaba treaba, o sa tin degetul apasat pe buton secunde la rand – desi niciodata, in miile de dati in care am chemat liftul, nu s-a intamplat sa mi se deschida usa in mod miraculos doar pentru ca am tinut degetul apasat pana m-a durut.

De ce facem astfel de lucruri? Din impuls.

Un impuls de moment e cel care imi spune sa mai iau o prajitura de pe platou desi am mancat deja trei, un alt impuls de moment ma impinge sa ma uit urat la cel care tocmai m-a calcat pe picior in metrou si tot un impuls de moment ma indeamna sa intru in magazin si sa-mi cumpar un obiect de imbracaminte pe care l-am vazut in vitrina, desi nu stiu daca am nevoie de el si in niciun caz nu era pe lista de cumparaturi de azi!

Despre impuls: cum functioneaza

Actiunile impulsive genereaza un comportament reflex care ne defineste pe termen lung atitudinile si creeaza tipare pe care ne este dificil sa le schimbam ulterior.

Ne place sa credem ca suntem oameni de actiune, cu initiativa si ca, daca vrem sa facem ceva  – pur si simplu facem, dar nu ne gandim daca nu cumva acest mod de a actiona nu poate fi radical imbunatatit. Cum? Prin tehnica stop, pauza, restart.

Pentru a ne feri de rezultatele uneori nedorite ale comportamentelor reflexe sub forma de impuls (care pot duce in timp la formarea unor adevarate tipare de viata ce genereaza monotonie, perpetuarea greselilor, afecteaza imaginatia si creativitatea) dar si pentru a ne asigura ca luam decizii corecte, atunci cand simtim un impuls de moment este bine sa luam o pauza si sa incepem sa facem efectiv ce avem de facut dupa un scurt timp de analiza.

Cand simti ca oferi prea mult loc unui impuls in reactiile si in deciziile tale, acorda-ti cateva secunde si pune-ti intrebari de genul:

  • Ce vreau de fapt sa fac si sa obtin?
  • Ce-mi spune instinctul? Dar ratiunea?
  • Ce ar fi in avantajul meu?
  • Cum pot sa fac asta mai simplu? Cum sa fac astfel incat la final sa ma simt cel mai bine?

Exersand putin, iti poti adresa si raspunde la aceste intrebari in cateva secunde, suficient cat sa rezisti actiunilor impulsive si sa te asiguri ca iei decizia corecta.

Evident, viteza de reactie si acel impuls de a actiona pe care il simtim sunt functii benefice care ne-au  asigurat evolutia ca unul dintre cele mai inteligente mamifere.

Atunci cand incercam sa scapam de un pericol, sa salvam viata cuiva, nu e timp de analiza. Actionam instinctual, animalic, din impuls.

Insa, pe de alta parte, cate pericole iminente a trebuit sa eviti saptamana asta, in cate situatii de viata si de moarte te-ai aflat?

Daca nu esti pe un camp de razboi sau in mijlocul unui incendiu e probabil o idee buna sa pui un pic de ratiune in locul impulsurilor animalice. Chiar si atunci cand chemi liftul, iar acesta nu vine 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here