elefant.ro

…sau cum sa determinam schimbarea comportamentelor nedorite ale copiilor nostri, prin exemplul personal

Motto: „Pe campul de batalie, cavaleristii ar trebui sa ia exemplul cailor. Acestia nu se omoara intre ei.” – Mihail Mataringa (25 ianuarie 2012) – www.citatepedia.ro

Nu am nici cea mai mica indoiala ca, in calitate de parinti, ne-am confruntat de multe ori cu reactii de IRITARE, provocate de copii. De obicei, reactionam in loc sa actionam. Cred ca sunteti de acord cu diferenta de nuanta!

Dupa o zi de munca, de cele mai multe ori, avem tendinta de a exagera, adoptand un comportament reactiv, care NU poate avea alta finalitate decat sa provoace un conflict.

Sfaturi pentru parinti, prin exemple:

Sa exemplificam: Tiberiu are 3 ani si jumatate. De cele mai multe ori, cand este luat de la gradinita, doreste sa mearga singur, nu vrea sa fie tinut de mana. Fuge de langa mama lui, se opreste la coltul strazii si privindu-si mama, pune un picior pe strada, ca si cum ar vrea sa sara.

In momentul respectiv, mama, de obicei, striga la el: “Stai, n-ai voie!” sau: “Opreste-te, vin imediat”. Alearga la el si gafaind ii explica de ce nu este bine sa traverseze singur strada. El se uita la ea, pare sa o asculte, dar imediat sare de pe bordura, in strada.

Este un exemplu tipic de provocare care poate avea consecinte grave. Mama nu poate ignora comportamentul copilului, dar nici nu poate folosi consecinta naturala: sa-l lase sa experimenteze ca sa vada ce se poate intampla. Fiind absorbita de problemele cotidiene, nu realizeaza ca explicatiile ei nu au nici un efect asupra lui Tiberiu si continua, uneori mai calm, alteori folosind un ton ridicat, sa-i explice de ce nu are voie sa sara in strada.

Ce se intampla, de fapt? Tiberiu nu mai aude ce-i spune mama (fenomen supranumit “surzenie de mama”) dar testeaza limita la care se produce iritarea mamei lui. El, inconstient, stie ca in acel moment mama poate ceda, deci scopul lui de a cere mamei ATENTIE NEMERITATA a fost atins. I se valideaza comportamentul in timp, dat fiind faptul ca mama tot explicandu-i, oboseste si cedeaza nervos.

Si ca o concluzie as putea adauga ca este inutila tentatia de a corecta verbal un comportament nedorit al copilului deja validat. Important ar fi sa actionezi! In cazul de fata, cea mai potrivita sugestie din categoria “sfaturi pentru parinti” este urmatoarea: as sugera mamei sa-si ia copilul in brate, cu multa afectiune si sa plece, fara prea multe comentarii.

Dupa cum probabil va aduceti aminte, in articolul anterior, am abordat tema relatiilor parentale conflictuale. Mentionam atunci, existenta unui raport inegal de forte, intre parinte si copil.

Aceasta situatie nu este in avantajul aplanarii starii conflictuale, dar mai ales, nu este in avantajul nostru, ca parinti si principali educatori… Explicatia ar fi generata de dificultatea acceptarii propriei greseli, in raport cu copilul.

Sa fim cinstiti si sa recunoastem ca acceptam, cu mare greutate, faptul ca putem gresi, ridicand tonul sau chiar utilizand critici ce afecteaza stabilitatea emotionala a copiilor. Dar a gresi, e omeneste, nu?!

Sa vedem ce am putea face, noi adultii, pentru a ne schimba atitudinea…schimbare care, implicit, ar genera o modificare in atitudinea copiilor…

As prefera sa folosesc un alt exemplu:

Rada are 13 ani si a fost adusa la cabinet pentru tulburare de comportament, dupa un episod suicidal cu spitalizare, fiindu-i recomadata psihoterapia. Dupa o ora de discutii, impreuna cu adolescenta si parintii ei, am identificat o tensiune relationala pe care o pot defini ca o LUPTA de PUTERE, preponderent indreptata inspre tatal ei.

S-au certat, reprosandu-si fiecare comportamente si atitudini deranjante. Mama a intervenit rar in discutie si cand a facut-o, a fost doar pentru a sustine si intari tendinta critica si reprosurile tatalui. Concluzia mea a fost ca iritarea si nemultumirea tatalui au determinat starile reactive frecvente ale adolescentei. Ea simtea ca nu mai apartine familiei…

Lupta ei era determinata de dorinta (SCOP) de a-si recastiga drepturile in familia din care face parte. Sa nu va imaginati ca aceasta stare de fapt a aparut peste noapte! Este consecinta unei stari tensionale critice care probabil a aparut de multa vreme, dar pe care parintii au neglijat-o…

Revenind la starile de iritare, pe care adeseori le experimentam in procesul de educare a copiilor nostri, le-as putea denumi PROVOCARI in vederea stabilirii limitelor admisibile.

Dupa cum am afirmat si in alte articole, micutii invata prin experimentare. Ei testeaza limitele parintilor, observa reactii si isi valideaza comportamente. Tot acest proces are loc la nivel inconstient.

Copiii nu au stabilite repere ale valorilor morale, nu au cum sa analizeze, sa compare sau sa se raporteze la un sistem. Ei sunt ca un burete care absoarbe orice informatie, fara sa o proceseze. Doar testeaza, observa si aplica tot ce le poate servi in atingerea SCOPULUI personal.

In final am curajul sa incurajez parintii sa fie atenti la schimbarile comportamentale ale copiilor si sa ia masuri, incepand cu varste mici, pentru a evita aparitia conflictelor, greu de gestionat emotional, la varsta adolescentina! Va pot confirma din experienta personala…

Poate dura mult si necesita multa rabdare din partea adultilor precum si o abilitate deosebita de a te schimba! Exemplul personal este cel care conteaza, nu utilizarea fortei, chiar daca suntem foarte tentati sa o folosim !

Inchei cu unul din cele mai utile sfaturi pentru parinti: Atentie, deci, la ce scoatem pe gura! Odata ce ai rostit cuvinte critice, ele te ajuta sa-ti descarci nervii, dar iti incarca copilul cu emotii distructive…

Iata si un film cu cateva detalii care pot fi de ajutor:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here