libris.ro

Respectul si fermitatea in comunicarea parentala – cum am putea evita situatii posibil conflictuale in relatia cu copiii nostri…

Motto : „Respectul fata de ceilalti, un respect plin de modestie si politete, este prima conditie a adevaratei  egalitati.” – Fiodor Mihailovici Dostoievski

Mi-a placut mult un citat din cartea Arta de a iubi, a lui Erich Fromm:

„Respectul este abilitatea de a vedea o persoana asa cum este, de a fi constient de individualitatea sa unica. Respectul inseamna grija ca cealalta persoana sa creasca si sa se dezvolte asa cum este.”

Ca parinti, suntem confruntati cu tentatia de a ne proteja copiii. Aceasta grija o dezvoltam si o ridicam la cote mult prea mari, mai ales ca mame. Doamne fereste, sa pateasca ceva! Ne-am simti vinovate, ca nu suntem mame bune, nu?  Vinovatia, dublata de dorinta de a-i proteja, pot deveni repere majore, care nu ne ajuta in educarea micutilor. Ei invata, dupa cum am mai spus si in alte articole, experimentand, nu prin vorbe.

Educarea copiilor incepe odata cu nasterea lor. Ca bebelusi,  ei ne cer atentie prin plans, la care, noi ca mame, raspundem prin a-i lua in brate.

Din maternitate suntem invatate sa le cream un program, pe care unele dintre noi il putem aplica, dar pe care cele mai multe nu reusesc. Atunci cand spun program, ma refer la intervale regulate de somn si masa, pe care le stabilim in functie de necesitatile copilului. Acest program reprezinta rutina zilnica cu care obisnuim copilul, dar care ne permite noua ca mame sa ne odihnim.

Daca la fiecare scancet al copilului, il luam in brate, nu facem altceva decat ii validam nevoia de atentie. Invata, astfel, ca este luat in brate ori de cate ori plange. Nu stim nici noi, ca adulti, nici el, mai ales, care este adevarata cauza a scancetului.  Daca noi ne respectam acordandu-ne timp de odihna, ei vor invata, de mici, respectul. Atentie insa la neglijarea copilului!

Totul se rezuma la un echilibru propriu emotional, pe care il transmitem bebelusului. Poate ca este momentul sa vorbesc acum despre depresia post-partum. Toate mamicile stiu despre aceasta forma de depresie, care apare dupa nastere. Unele dintre noi au trait-o, altele nu. Ar trebui sa stiti ca este un semn al unor probleme personale care ar trebui tratat cu mare atentie si responsabilitate. Multe informatii gasiti pe internet, daca cautati.

Rolul copilului in familie ar trebui stabilit de parinti, incepand cu cele mai fragede varste. Asa cum noi, ca adulti, stim ce anume avem de facut, asa ar trebui sa stie si el ce anume poate face si cum ar putea sa contribuie la viata de familie din care face parte.

Din punctul meu de vedere, a-l obisnui sa-si stranga jucariile sau sa-si duca farfuria, dupa ce a mancat, este un inceput usor de facut. Aici intervin explicatiile pe care le-am putea oferi si care ne motiveaza, noua cererea catre ei. Spre exemplu: „Ai putea sa ma ajuti cu…?” sau „Acum facem impreuna ordine. Te ajut eu acum, dupa aceea poti face singur…”.

Motivand cererea noastra sau actiunea la care trebuie sa participe, ii invatam sa-si motiveze si ei o cerere ulterioara. De asemenea le aratam ca ii respectam prin explicatia data. Acest proces este de lunga durata si rezultatele se vad in timp. Ei invata prin exemplul personal si castigul il vom vedea la pubertate, cand isi dezvolta un sistem de valori propriu.

Respectul il mai putem manifesta prin a le oferi copiilor capacitatea de alegere.

In situatia in care au o dorinta si si-o expun intr-un mod care ne deranjeaza, in primul rand ar trebui sa identificam ce simtim…ce anume ne deranjeaza, ca sa le putem oferi alternative. De exemplu, daca cererea este facuta la modul imperativ: „Vreau jucaria asta!” si va aflati intr-un magazin, ar trebui sa stabiliti daca va deranjeaza tonul copilului sau faptul ca se uita lumea la voi…

Puteti trage aer in piept si sa intrebati copilul de ce isi doreste acea jucarie, care ar fi motivul pentru care sa o cumparati ? Ce anume a facut ca sa o aiba?Abia apoi, dupa ce ati aflat motivul lui, puteti stabili, tot dumneavoastra, alternativele alegerii.

Prin acest dialog, ii aratati ca sunteti interesat de dorinta lui, dar exista limite, pe care el ar trebui sa le cunoasca si apoi are posibilitatea de a alege. Tot timpul ar trebui sa aveti in vedere care ar putea fi consecintele alegerilor si sa le subliniati ca va trebui sa le suporte.

Astfel, ei invata responsabilitatea consecintelor actiunilor lor. Fermitatea rezida in stabilirea limitelor, dar mai ales in consecventa pastrarii acestora. Daca una spunem acum si peste un timp facem cu totul altceva, atunci copilul invata ca se poate ! Si asta doar urmand exemplul pe care noi il oferim. Ei sunt cei mai buni observatori, mai ales ca se focuseaza (inconstient) doar pe ceea ce ii avantajeaza !

Daca nu reusim sa impunem limite si sa-i invatam care este rolul lor in familie, de la varste mici, copiii invata ca au drepturi nemeritate si la varste mai mari pot cere mai multa atentie necuvenita.

In acest mod poate sa apara lupta de putere sau retragerea copilului, situatii care sunt clar conflictuale. Pentru dezamorsarea unui conflict este nevoie de o terta persoana, care sa nu faca parte din familie (neimplicare emotionala). Spun acest lucru pentru ca este extrem de dificil ca parinte, sa nu fii implicat emotional cand este vorba de copilul tau.

Copiii sunt excelenti manipulatori cand isi apara drepturile, chiar nemeritate, in familie. Sunt rezistenti si perseverenti in a-si urmari scopurile si mai ales, sunt in stare de orice, avand creativitate si curaj. Este foarte dificil pentru parinti sa se opuna, in mod democratic si impartial.

De aceea este nevoie de un specialist care sa dezamorseze conflictul si sa creeze un climat ferm si democratic, de comunicare, fara pericolul aparitiei abuzurilor verbale sau chiar fizice, care traumatizeaza copilul.

In final, as dori sa pledez pentru eliminarea ideii conform careia multi dintre parinti evita vizitele la psiholog: „Eu sunt parintele si stiu ce este mai bine pentru copilul meu! ” Nimeni nu va contrazice, dragi parinti! Voi stiti cel mai bine, dar de cele mai multe ori, implicati fiind, emotional, nu puteti gasi solutia cea mai potrivita!

Atunci apare pericolul unor manifestari emotionale nepotrivite (ton ridicat, amenintari…) care nu aplaneaza un conflict, ci il intetesc. Un specialist este apt sa va ofere o alta perspectiva de a vedea lucrurile… Este alegerea voastra ! Cel ce sufera sunteti ori dumneavoastra, ori copilul…

As dori sa inchei tot cu un citat care mi-a placut in mod deosebit :  „O buna educatie cere ca educatorul sa inspire elevului stima si respect si nu se poate ajunge la acestea prin nimicirea individualitatii elevilor si prin asuprirea stimei de sine!” – Samuel  Smiles

Silvia Souca

mediator & life-coach M-V
psiholog-psihoterapeut
e-mail :
contact@psihobv.ro
website : www.psihobv.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here