libris.ro

“Curajul de a fi IMPERFECT e atat de necesar adultului, cat si copilului. Fara el DESCURAJAREA este inevitabila.” Dr.Rudolf Dreikurs

MOTTO : Daca exista ceva ce dorim sa schimbam la copilul nostru, ar trebui sa ne uitam mai intai la noi insine, daca nu exista ceva ce ar trebui schimbat la noi. C.G. Jung

De cele mai multe ori, in prezentarile de parenting facute grupurilor de parinti, am folosit un citat care imi place foarte mult: “Logica te va duce din punctul A in punctul B. Imaginatia te poate duce oriunde vrei” – Albert Einstein.

Cand vorbesc despre copii, intotdeauna ma raportez la imaginatie (punctul A). Ma surprind intotdeauna explicatiile pe care le dau cei mici, atunci cand povestim despre desenele lor. Inocenti si deschisi la orice fel de provocare, ei imi raspund cu mare sinceritate si turuie vrute si nevrute despre familia lor, despre prietenii lor sau ai parintilor lor.

Pentru ei, parintii sunt modele pe care le copiaza la varste mai mici, urmand ca la varsta adolescentei sa le judece, in cele mai interesante moduri. Unii critica, altii adopta trunchiat comportamentele si atitudinile parentale. Daca la varsta mica (2-7 ani) a copiilor nostri nu am alocat prea mult timp jocului cu ei, explicatiilor pe intelesul lor si  crearii unui program zilnic (rutina), este absolut normal ca la varsta scolara ei sa ne solicite mai multa atentie.

Si astfel ajungem in situatia, despre care am mai vorbit intr-unul dintre articolele mele anterioare de parenting si anume: ATENTIA ceruta, dar necuvenita, care poate genera comportamente nedorite ale copiilor nostri. Provocarea la care suntem supusi, ca parinti, poate determina frustrare si nemultumire. Atentie, deci, la PROPRIILE reactii si comportamente!

Ajungand in punctul B: propriile reactii si comportamente, as dori sa ma refer strict la niste exprimari restrictive ale parintilor, pe care le-am auzit destul de des: Nu pune mana acolo !… sau  NU este frumos sa…! si culminand cu: Nu ai voie sa…!

Personal cred ca cei mai multi dintre noi (inclusiv eu) am folosit  acest stil de parenting restrictiv din dorinta de a ne proteja copiii de pericol, nu?

Ce se poate intampla in astfel de situatii, va intrebati, probabil ? Care ar fi urmarile unui astfel de model de parenting? Primul lucru pe care il invata copilul este NEGATIA, pentru ca ulterior sa o transforme intr-un comportament de tip refuz. Un exemplu clar il reprezinta raspunsul ferm: NU VREAU! Si pe care ni-l intoarce atunci cand ne este lumea mai draga: in public, in colectivitate, etc.

Un alt gen de expresie des intalnita este: Esti prea mic, asteapta pana vei creste mai mare! Astfel, copilul invata ca nu este capabil sa indeplineasca anumite sarcini. Sau: De ce nu faci si tu ca fratele tau mai mare? In cazul acesta apare COMPARATIA intre frati, care poate induce sentimentul de descurajare. In timp, descurajarea se poate transforma intr-un sentiment de inadecvare, care conduce catre LUPTA de PUTERE a copilului, care incearca sa-si controleze parintii (lupta cu autoritatea parentala care afecteaza autocontrolul).

Prin acesta scurta incursiune am intentionat sa exemplific, prin cateva expresii, des utilizate de parinti, tendintele comportamentale de parenting specifice SUPRAPROTECTIEI PARENTALE, care afecteaza dezvoltarea armonioasa a aptitudinilor de autodisciplina si buna judecata (discernamant) a copiilor.

Cand vorbim despre neglijare, ne situam la polul opus al comportamentului educational parental. Despre acest subiect s-au scris multe articole de parenting, cu accent pe situatiile extreme, de tip abandon.

O alta directie mai putin abordata ar fi cea a neglijarii emotionale a copilului: vorbim despre lipsa atentiei din partea adultului pentru copil, lipsa contactelor fizice, a semnelor de afectiune, a cuvintelor de apreciere si lista ar putea continua…

Dezvoltarea emotionala a copilului este afectata prin subminarea aptitudinii de A COMUNICA cu parintele. Multi dintre copiii cu care lucrez mi s-au plans ca nu sunt intelesi. Apare deci un deficit de SIGURANTA al copilului, care are senzatia ca NU APARTINE familiei (sentiment de ALIENARE) din care face parte.

In acest fel, pot sa apara scopuri comportamentale gresite de tipul ATENTIEI NECUVENITE. Cei mici sunt capabili sa fie extrem de creativi (avand o imaginatie bogata) numai pentru a-si determina parintii sa-i remarce, ca fiind un membru activ al familiei, cu drepturi si obligatii. Cu alte cuvinte, ei cer imperios sa le fie trasate limite de catre parinti, dar in mod DEMOCRATIC, nu AUTORITAR !

”Adultii sunt adesea deranjati de notiunea conform careia copilul este EGALUL lor SOCIAL. Ei resping cu indignare o astfel de posibilitate, la modul ca stiu mai multe decat stiu copiii lor. Nu la nivelul cunostintelor, experientei sau al abilitatilor. Dar aceste lucruri nu indica egalitatea nici macar intre adulti. Egalitate nu inseama uniformitate! Egalitate inseama ca oamenii, indiferent de ce ii separa si de abilitati, solicita in mod egal demnitatea si respectul”(dr.Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti, Ed.IPPA, Bucuresti, 2011,pag.6).

Inainte de a incheia aceasta paralela intre cele doua tipuri comportamentale parentale, as dori sa revin cu un alt citat, care imi place: „Fiecare dintre noi ar trebui sa fie respectat ca individ, dar nimeni nu ar trebui sa fie idolatrizat.” – Albert Einstein.

Iata si un material video din care puteti extrage mai multe detalii legate de procesele de parenting despre care am vorbit astazi:

Doriana Silvia  Souca
Psihoterapeut adlerian & life-coach parental

5 COMENTARII

  1. Buna ziua,

    Eu cred ca ar trebui sa fim educati noi ca parinti
    cum sa ne comportam cu copii nostri,sa nu aplicam
    invataturile vecinilor nostri,parintilor nostri,deoarece
    copii nostri sunt diferiti,sunt UNICI,nu seaman unul
    cu celalalt si ei sunt inzestrati cu defecte si CALITATI
    deosebite cum suntem si noi,dar trebuie sa stim sa facem
    diferenta intre NEVOIE si NECESITATE.

  2. Cele scrise sunt foarte adevarate.Generatia de azi ne deschide ochii catre o alta viziune,cea a spiritualitatii.Din pacate noi ca parinti nu suntem pregatiti,educati sa privim lucrurile din alt unghi,decat atunci cand evenimentele,conflictele si neintelegerile cu copii nostri apar si uneori nici atunci,depinde de flexibilitatea,deschiderea si gradul de toleranta al fiecarui membru din fam.Eu cred ca daca le oferim timp de calitate alaturi de ei din propria experienta va spun ca avem multe de invatat si de descoperit chiar daca suntem adulti.Asertivitatea ne ajuta sa-i determinam sa-si identifice emotia si sentimentul care-i controleaza si cu rabdare reusim sa-i calauzim pe un drum ales de ei.Si un lucru important,pt mine cel putin,despre relatia noatra cu D-zeu,acea parte din noi care ne ajuta sa coexistam.O protectie providenta este pt fiecare dintre noi,cu bune si rele cineva acolo sus ne iubeste neconditonat.Cheia este sa crezi.Fiecare copil are calatoria lui in viata,util ar fi sa stie ca orice s-ar intampla parinti il iubesc.Spor la treaba si toate bune,o mama uneori rationala,uneori sentimentala,uneori idealista,uneori sensibila,cu indoieli si temeri dar nu egoista,orgolioasa si nepasatoare cand e vorba de copilul ei…..Minunati-va de familia voastra asa cum e,reinoiti-va mintea odata cu ei,d-zeu e cu voi chiar si cu cei care nu cred

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here