Inteligenta emotionala EQ

Traiesc, deci ma provoc

inteligentaemotionala
“Adevar sau provocare?” – acesta era jocul copilariei mele si acestea sunt cuvintele rostite deseori pe buzele copiilor pe care ii intalnesc. Cine ar fi crezut oare ca simplele jocuri regasite pe fundalul colorat al copilariei pot fi considerate mai tarziu pasi in dobandirea gradului de inteligenta emotionala de care fiecare dintre noi are nevoie? Poate ca cea mai mare provocare a unui adult este aceea de a accepta propriul adevar.

Motivul pentru care am ales sa scriu acest articol vine, de fapt, dintr-un exercitiu pe care deseori mi-l imaginez. Acesta trage cortina in care se regasesc diferite roluri pe care le alternez si ma pune fata in fata cu regizorul emotiilor mele, cu inteligenta emotionala.

Imaginea incepe sa se contureze treptat. Sunt intinsa pe asfalt, iar oamenii s-au adunat in jurul meu. Nu ma simt rau, doar ca anumiti trecatori s-au impacientat. Ceilalti ma privesc, iar eu la randul meu ii privesc pe ei. Cati ma intreaba cum ma simt? Cati trec nepasatori pe langa mine? Si mai presus de orice, care este reactia mea fata de tot ceea ce vad? Privita de undeva de jos, lumea este intotdeauna altfel. Chiar daca cerul este mai indepartat, imaginea de ansamblu este mai densa. Totul se petrece mult mai incet pentru ca acum, de aici, de jos, am timp sa observ.

De ce sa ne provocam?

Spre deosebire de jocul in care primeam o provocare din exterior, o provocare pe care noi insine ne-o propunem presupune analizarea unui aspect al vietii noastre pe care dorim sa-l imbunatatim. Noi suntem singurii care stim care sunt cuvintele sau faptele care ne vor determina sa facem o anumita schimbare.
Provocarea de a actiona intr-un anumit fel intr-o situatie care nu ne este neaparat confortabila ne pune fata in fata cu propriile emotii. Calea de acceptare a emotiilor este intotdeauna batatorita de constientizarea si trairea lor propriu-zisa. Cum ar fi sa ne regasim in fata fricii de a fi respins? Sau in fata esecului? Sau in fata criticii unui public numeros? Traite la intensitatea lor maxima, emotiile incep sa devina aliatele noastre in complexul proces de dezvoltare personala.
Mai mult decat atat, trairea emotiilor atrage dupa sine detasarea de acestea, iar ceea ce inainte reprezenta ceva ce nici in imaginatie nu puteti indura, devine mai usor de suportat.

Cum sa ne provocam prin joc?

Chiar daca de cele mai multe ori este dificil sa fim pe deplin deschisi in ceea ce priveste propriile emotii sau reactii pe care incercam sa le depasim, putem intoarce oricand balanta in favoarea noastra. Iar jocul este darul care ne poate ajuta mai mult decat ne inchipuim. Astfel, daca ne este teama de schimbare, cum ar fi sa aparem in fata prietenilor cu o schimbare de look total imprevizibila? Daca ne gandim mereu la reactiile celorlalti, cum ar fi sa ne imbracam in blugi la o petrecere sofisticata? Dar sa revenim la lucrurile cu adevarat importante, dar simple: Cum ar fi sa ne imbratisam parintii in loc sa ii criticam sau cum ar fi sa spunem ramas-bun fara teama ca am mai putea lasa ceva in urma? Sau cum ar fi sa acceptam si exprimam exact acele emotii cu care in adancul nostru nu ne mandrim?

Deseori, intram in rolul victimei care se intreaba cand va reusi sa-si depaseasca limitele, dar care nu actioneaza din niciun punct de vedere. Si atunci, nu ne-am usura sufletele daca am recunoaste in fata noastra ca lucrurile nu au conotatia aceea grava pe care noi le-o oferim? Poate ca provocarea propriei fiinte aduce cu sine jocul rolurilor. Poate ca in momentul in care vom observa ca rolurile pe care le jucam nu sunt statice, ci triunghiul victima-agresor-salvator capata o alta conotatie in fiecare relatie, vom intelege ca noi suntem cei care ne cream propria realitate in fiecare moment.

Eu aleg sa ma provoc. Tu ce alegi?

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.