De ce pare uneori atât de greu ceea ce este, de fapt, atât de ușor – să fii tu însuți? Oare am uitat atât de mult cine suntem? Sau ne-am preocupat prea mult să fim cine trebuie sau cine am crezut că e bine să fim?

Însă de-asta suntem aici, în această călătorie a sufletului, să ne întoarcem la ceea ce este firesc, natural și ușor.

Și pe măsură ce aflăm, începem să știm cum să dansăm între a fi prea puțin și a fi prea mult. Între a te reține să fii tu însuți sau a încerca să fii prea mult. Ca să compensezi pentru atunci când ți se pare că nu ești suficient.

A fi prea mult sau prea puțin

Pentru că, de obicei, între cele două extreme ne petrecem viața: încercând să fim când mai mult când mai puțin decât suntem. Ambele lucruri sunt însă la fel de dureroase.

Și când obosim să ne fie greu ceva atât de firesc precum să fii tu însuți – fie că încercăm să fim prea puțin sau prea mult- atunci ne oprim. Uneori, suntem forțați să ne oprim. Și să ne întrebăm dacă putem reveni la matca.

La ceea ce este ușor, pentru că e natural. Atunci când curgem în firescul a cine suntem, căpătăm claritatea de a privi totul ca pe ceea ce este cu adevărat. Ieșim din dramă. Ne simțim împuterniciți să ne facem călătoria de pe un alt nivel.

Problema intervine când începem să ne îndoim:

Dacă firescul a cine sunt nu e suficient? Dacă nu e de ajuns? Sau dacă sunt prea mult? Dacă sunt prea strălucitor, prea special? Dacă sunt prea comun? Dacă nu corespund? Dacă nu voi fi acceptat pentru ceea ce sunt cu adevărat?

Și toate aceste întrebări intervin încet, încet, în ani de zile. Sub forma celor cărora le-am acordat pream multă autoritate asupra noastră. Și se infiltrează in interiorul nostru până când încep să ocupe din ce in ce mai mult spațiu în naturalul ființei noastre.

Și atunci începe să fie greu să fii tu însuți. Și atunci cel mai ușor lucru din lume devine cel mai greu.

Până când obosim să punem atât de multă energie pentru a înota contra curentului. Atunci când vedem care sunt costurile. Atunci când începem să ne vindecăm și să ne convingem pe noi înșine că merităm să fim noi înșine. Că este dreptul nostru divin.

Bucuria firescului: să fii tu însuți

Atunci descoperim din nou bucuria firescului. Când lăsăm la o parte ce ni s-a spus că ar trebui, ce ar fi trebuit să nu ni se spună și urmăm ceea ce nu ni s-a spus niciodată, deși ar fi trebuit: cât de ușor este să fii firesc…

Când trecem dincolo de convingerea că nu suntem în regulă, că nu suntem suficient sau că suntem prea mult în firescul naturaleții noastre.

Atunci putem să începem să respirăm din nou, așezați în inimă, manifestând  cel mai natural și firesc lucru de pe pământ – cine suntem cu adevărat.

LĂSAȚI UN MESAJ