Grup de evolutie personala: Deschiderea spre iubire

Publicat: 19 martie 2015
Comentarii: Fără răspunsuri

Daca va imaginati ca va situati pe o axa simbolica raportata la relatia de iubire, pornind de la punctul 0 ca fiind deschiderea disponibilitatii de a incepe o relatie, pana la punctul t reprezentand armonizarea relatiei, in ce punct va aflati pe aceasta axa?

In punctul anterior alegerii partenerului sau intr-unul din punctele de stabilire, de negociere constienta, sau inconstienta a conditiilor relatiei incepute.

Sau poate va situati in etapa in care depuneti investitia de incredere a legaturii.
Ori poate intr-un punct de pe traseul desfasurarii relatiei, unde traiti dificultati de a vindeca legatura subtiata, intermitenta sau chiar rupta, sau in momente de criza cand relatia se reamenajeaza dupa aparitia copiilor si in diferite etape ale dezvoltarii lor.

Ati putea fi intr-un punct de separare cand resimtiti ca “o luati de la zero” si cand va stabiliti strategii de aparare cu dificultati de a reinvesti, de a recupera ceea ce a fost lasat, sau luat in relatia anterioara. Acestea pot fi doar cateva posibile situatii problematice referitoare la relatia si legatura de iubire.

In orice punct va situati pe aceasta axa creionata simbolic, va invit la terapie de grup unde veti afla cum sa abordati acea situatie in care va aflati folosind o alta perspectiva de pozitionare; cum sa descoperiti care este felul propriu de a relationa cu beneficiile si deserviciile lui prin constientizarea caracteristicilor de manifestare folosite in grup; cum sa respectati anumite reguli de comunicare igienica, dintr-o postura libera.

Ce aduce un grup de psihoterapie si de evolutie personala fata de analiza personala?

In orice grup (cuplu, familie, colectivul imediat de la job, prietenii… grupul de terapie) se petrec mai multe fenomene specifice. Se “joaca” o piesa de viata, in care participa fiecare iar “prestatia” este influentata de tot bagajul afectiv psihic care a fost mostenit, dobandit, prelucrat de-a lungul timpului. “Rolurile” sunt alese in functie de cat de des le-ati “rulat” in viata.

Nu este deloc intamplator felul cum sunteti inclus sau exclus intr-un grup, felul cum sunteti reprezentat de ceilalti, ce dificultati intampinati si cum “alegeti” sa le solutionati. Toate acestea si multe altele vor fi restituite grupului de catre terapeut cu scopul de a deschide constiinta afectiva, de a ridica nivelul inteligentei emotionale, de a drena suferinta acumulata si purtata pentru a deschide alte posibilitati de relationare care implinesc.

Membrii grupului, cu ajutorul tehnicilor specifice psihanalizei de grup, vor avea ocazia sa recunoasca experienta comuna, sentimentul de izolare se va ameliora, sprijinul reciproc va incuraja aducerea in grup a preocuparilor adanci, a secretelor dureroase, continuturi protejate de regula de confidentialitate.

Daca in terapia personala este nevoie, poate, de mult timp pentru a avea curajul sa fie descoperit si pentru a fi pus in cuvinte un anumit continut psihic, in terapia de grup, acesta “circula” in egregorul grupului si va fi manifestat de persoana cea mai pregatita sa-l expuna.

Astfel, beneficiaza toate persoanele din grup, aflate la diferite stadii de recuperare afectiva si diferite momente pe axa relationarii.

Psihoterapeut: Cristina Apateanu, psiholog, psihoterapeut Psihanaliza de cuplu, psihoterapeut Psihoterapie Psihodinamica

In experienta cu oamenii: cele mai frecvente probleme traite sunt: o viata lipsita de satisfactie, plictiseala existentiala, lipsa de sens si semnificatie in viata cuplului si a familiei, relatie toxica sau disfunctionala cu partenerul, relatii conflictuale sau blocate cu parintii, blocaje in zona sexualitatii … samd.

Cred ca fiecare are o capacitate de a iubi, ca fiecare are un izvor de resurse, care se cere descoperit. Cred ca oamenii devin mai liberi, intelepti si sanatosi cand pot exprima, cu o noua usurinta, ceea ce simt, gandesc, traiesc, fara a se leza pe sine, pe celalalt, relatia sau legatura; cand pot digera la toate nivelele experientele semnificative prin care trec; cand pot lasa sa fie “ceea ce este” si cand pot parcurge drumul catre a deveni o persoana care isi da voie sa iubeasca si sa primeasca iubire de la sine si de la ceilalti.

Data inceperii grupului: vineri, 27 martie 2015

Durata sesiunii: 2 ore (1830 – 2030)

Frecventa sesiunilor: 1 sesiune / saptamana

Locul desfasurarii: zona Berthelot / Popa Tatu. Adresa va fi comunicata la inscriere.

Costul participarii la o sesiune: 60 ron. Plata se face la sfarsitul sesiunii.

Termenul limita de inscriere: miercuri, 25 martie 2015.

Inscrierea si informatiile suplimentare: info@centrulself.ro cu specificarea pentru grup.

  • Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.

    Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *