elefant.ro

[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

un-indemn-catre-barbati-eliberati-va-din-cutie
un indemn catre barbati eliberati-va din cutie

Astazi va prezentam un film despre masculinitate, feminitate, despre povara barbatilor de a fi nevoiti sa adere la ceea ce se numeste”cutia barbatului” si despre consecintele acestui fapt.

Un discurs de o sensibilitate aparte, al unui barbat care a ales sa iasa din cutie si sa vorbeasca despre asta in cadrul conferintelor Ted.

“Am crescut in New York, intre Harlem si Bronx. Crescand ca baieti, eram invatati ca barbatii trebuie sa fie tari, puternici, curajosi, dominatori, fara dureri, fara emotii, cu exceptia furiei si obligatoriu fara frici. Ca barbatii au responsabilitati, ceea ce inseamna ca femeile nu au; ca barbatii conduc si tu ar trebui doar sa ne urmezi si sa faci ce spunem noi; ca barbatii sunt superiori, femeile sunt inferioare; ca barbatii sunt puternici, femeile sunt slabe; ca femeile au mai putina valoare – sunt proprietatea barbatilor si sunt obiecte, in mod special obiecte sexuale.

Mai tarziu am aflat ca asta era socializarea colectiva a barbatilor, mai bine cunoscuta ca fiind “cutia de barbat”. Aceasta cutie de barbat are in ea toate ingredientele a ceea ce definim ca inseamna barbat. Acum as vrea sa spun si ca, fara indoiala, sunt multe lucruri minunate legate de a fi barbat.

Dar in acelasi timp, sunt multe lucruri care sunt pur si simplu nelalocul lor. Si chiar trebuie sa incepem sa ne uitam la ele si sa ne implicam in procesul de deconstructie si de redefinire a ceea ce am ajuns sa cunoastem ca barbatie.

Ei sunt copii mei, Kendal si Jay, de 11 si 12 ani. Kendall e mai in varsta decat Jay cu 15 luni. A fost o perioada in care sotia mea si cu mine am fost foarte ocupati si asa au venit pe lume Kendall si Jay. Si cand avea aproximativ 5-6 ani, Jay venea la mine plangand. Nu conta de ce plangea, se putea urca pe genunchiul meu, se putea sterge de maneca mea, si plangea pana-i trecea: “Plangi, tata are grija de tine.” Asta e tot ce e important.

Kendall, pe de alta parte, are doar 15 luni mai mult decat ea si venea la mine plangand si de indata ce il auzeam plangand, mi se punea un val pe fata. Ii acordam vreo 30 secunde ceea ce inseamna ca, pana ajungea la mine, ii spuneam deja lucruri precum: “De ce plangi? Tine-ti capul sus. Uita-te la mine! Explica-mi ce s-a intamplat. Spune-mi ce nu-i bine. Nu te pot intelege.  De ce plangi?”

Si din frustrarea mea, a rolului si a responsabilitatii mele de a-l construi ca barbat care sa se potriveasca acestor instructiuni si acestor structuri care definesc cutia de barbat, ma trezeam spunand lucruri ca “Du-te la tine in camera. Stai jos, aduna-te si intoarce-te si vorbeste-mi atunci cand imi poti vorbi ca un –ce?- barbat.” Si el avea doar 5 ani.

Si pe masura ce evoluam in viata, imi spuneam :”Dumnezeule, ce-am patit? Ce fac? De ce fac asta?“ Si cand ma gandesc la ce faceam, ma gandesc la tatal meu.

A fost o vreme in viata mea cand am avut o experienta foarte dureroasa in familia noastra. Fratele meu, Henry, a murit in mod tragic cand eram adolescenti. Stateam in Bronx in vremea aceea. Inmormantarea a fost intr-un loc numit Long Island, la vreo doua ore afara din oras. In timp ce ne pregateam sa venim inapoi de la inmormantare, masinile s-au oprit la baie sa lase oamenii sa se pregateasca pentru lungul drum inapoi in oras. Si limuzina s-a golit. Mama mea, sora mea, matusa mea, toate au iesit, dar tatal meu si cu mine am ramas in limuzina. Si imediat ce-au iesit femeile, a izbucnit in plans. N-a vrut sa planga in fata lor. Dar stia ca n-o sa reuseasca sa se abtina pana in oras si era mai bine sa fiu eu de fata, decat sa-si permita sa exprime aceste sentimente si emotii in fata femeilor. Si acesta e un barbat care in urma cu 10 minute isi inmormantase fiul adolescent.

Ce-mi ramane in memorie cel mai puternic e faptul ca isi cerea scuze ca plange in fata mea. Si, in acelasi timp, ma sprijinea, incurajandu-ma ca sa nu plang. Privesc acum acest lucru ca pe o frica pe care o avem ca barbati, o frica care ne paralizeaza, tinandu-ne prizonieri in aceasta cutie de barbat.

Imi amintesc un baiat de 12 ani, jucator de fotbal, pe care l-am intrebat “Cum te-ai simti daca, in fata tuturor jucatorilor, antrenorul ti-ar spune ca joci ca o fata?” Ma asteptam sa spuna ceva de genul as fi trist, furios, suparat, sau ceva de genul asta. Baiatul mi-a spus insa “M-ar distruge.” Si mi-am spus: “Doamne, daca sa fie asemanat cu o fata l-ar distruge, ce l-am invatat noi despre fete?”

Si asta m-a dus inapoi in vremea cand aveam vreo 12 ani. Am crescut intr-un apartament ieftin inchiriat in oras.  In acea vreme stateam in Bronx. Si in cladirea de langa cea in care locuiam era un tip numit Johnny. Avea vreo 16 ani, noi toti aveam 12 ani. Si el isi petrecea timpul cu noi. Si acest baiat avea intentii rele. Era genul de copil despre care parintii ar trebui sa se intrebe: “Ce face baiatul asta de 16 ani cu baietii astia de 12?” Petrecea mult timp facand rele. Era un copil cu probleme. Mama lui a murit de la o supradoza de heroina. Era crescut de bunica lui. Tatal lui plecase. Bunica lui avea doua slujbe. Statea singur acasa mult timp. Dar trebuie sa va spun ca noi, baietii tineri, ne uitam cu respect la el. Era formidabil. Era strasnic. Surorile noatsre spuneau “Era grozav.” Facea sex. Ne uitam toti cu respect la el.

Intr-o zi, eram in fata casei facand ceva. El se uita pe geam, ma cheama sus, si imi spune: Hei, Anthony!” Cand Johnny te cheama, te duci.Deci alerg pana sus. El deschide usa, ma intreaba “Vrei putin?” Am stiut imediat ce voia sa spuna. Pentru mine, crescand la vremea aceea, in relatia respectiva cu cutia de barbat, “Vrei putin?” se referea la doua lucruri: sex sau droguri si noi nu luam droguri.

Atunci cutia mea de barbat a fost imediat in pericol. Doua lucruri: nu facusem niciodata sex. Nu vorbim despre asta ca barbati. Ii spui doar celui mai bun prieten care jura sa tina secretul toata viata, referitor la prima data cand ai facut sex. Pentru tot restul lumii, ne purtam de parca am facut sex de cand aveam doi ani. Nu exista prima oara. Celalalt lucru pe care nu i-l puteam spune era ca nu voiam. Asta e si mai rau. Noi ar trebui sa fim mereu la panda. Femeile sunt obiecte, in special obiecte sexuale. Deci nu-i puteam spune asta.

Deci, pe scurt, i-am spus lui Johnny: Da. Mi-a spus sa merg in camera lui. Ma duc in camera lui. Pe pat era o fata din cartier numita Sheila. Avea 16 ani. Era goala. Era ceea ce astazi stiu ca se cheama bolnava mintal, uneori mai lucida, alteori mai putin. Aveam o colectie de nume neadecvate pentru ea. Johnny tocmai terminase de facut sex cu ea. De fapt o violase, dar el spunea ca a facut sex cu ea. Pentru ca, desi Sheila nu spunea niciodata nu, nu spunea nici da vreodata. Deci imi oferea oportunitatea sa fac acelasi lucru.

Deci cand intru in camera, inchid usa. Sunt impietrit. Stau cu spatele in usa pentru ca Johnny sa nu poata da buzna in camera si sa vada ca nu fac nimic. Si stau acolo suficient de mult incat sa para ca am facut ceva. Nu mai incerc sa-mi dau seama ce sa fac, ci cum sa ies din camera. Cu cei 12 ani de intelepciune, imi desfac pantalonii, ies din camera. Si in timp ce eram cu Sheila in camera, Johnny era la fereastra chemand baietii sus. Acum sufrageria era plina de baieti. Era ca o camera de asteptare la medic. Si m-au intrebat cum a fost. Si le-am spus: “A fost bine.”

Mi-am incheiat pantalonii in fata lor si m-am indreptat spre usa. Spun asta cu remuscare si eram plin de remuscari si la vremea aceea dar eram nehotarat, pentru ca simteam remuscare si eram incantat pentru ca n-am fost prins, dar ma simteam prost in legatura cu ce se intampla.

Aceasta frica de a iesi din cutia de barbat m-a acoperit in totalitate. Era mai important pentru mine sa ma preocup de mine si cadrul cutiei mele de barbat decat de Sheila si ce i se intampla ei.

Vazuti colectiv, noi barbatii suntem invatati sa punem mai putina valoare in femei, sa le vedem ca proprietate si obiecte ale barbatilor. Vedem asta ca o ecuatie care egaleaza violenta impotriva femeilor. Noi ca barbati functionam pe principiul acestei socializari colective. Ne vedem separati de ea, dar suntem foarte mult o parte a ei. Desi suntem foarte mult parte a solutiei, suntem si problema insasi.

Centrul pentru controlul bolilor spune ca violenta barbatilor fata de femei este la proportii epidemice, este preocuparea numarul 1 in sanatatea femeilor in tara asta si peste hotare.

Aceasta este iubirea vietii mele, fiica mea Jay. Ce lume imi imaginez pentru ea? Am nevoie de sustinerea voastra in modul in care ne crestem fiii si ii invatam sa fie barbati: este ok sa nu fii dominator, este ok sa ai emotii si sentimente, e ok sa promovezi egalitatea, sa fii doar prieten cu femeile, sa fii intreg iar eliberarea mea ca barbat e legata de eliberarea ta ca femeie.

Imi amintesc ca am intrebat un baietel de 9 ani: ” Cum ar fi viata pentru tine daca nu ar trebui sa aderi la aceasta cutie de barbat?” Mi-a spus: “As fi liber.”

[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

5 COMENTARII

  1. Da … sa-i incurajam pe barbati sa se elibereze din “cutia de barbat” ca sa ne putem elibera si noi mai usor.. Ar fi minunat sa afle si sa creada din tot sufletul ca este posibil sa se simta cu adevarat liberi atunci: cand nu sunt dominatori.. atunci cand isi exprima emotiile si sentimentele, atunci cand promoveaza egalitatea…

  2. Şmecher omu’ – un bărbat adevărat aş putea spune. Într-o mare de fătălăi care proiectează frustrările lor asupra femeilor, care la rândul lor se simt ameninţate indiferent cât de “afară din cutie” ar fi bărbatul… Un fel de carusel în care ne dăm toţi aruncând vina de la unii la alţii, creând o luptă, războiul dintre sexe şi alte prostii din astea când de fapt suntem toţi în aceaaşi echipă…

  3. Noi,barbatii din “cutia” romaneasca,am devenit barbati,cand eram deja…dar nu ne-am dat seama,decat atunci cand am devenit tatici,cand am stat la coada ani in sir la cate-un un litru de lapte(cateodata il furam pe la 3 si jumatate dimineata,din lazile de pe strada,din fata vreunui bloc),cand ne-am certat pe la alte cozi cu diverse persoane,cu gandul ca nu ne va ajunge si noua bucata de lebar,costita afumata sau “adidasii”de porc,eram barbati atunci cand razuiam x-ul facut pe cartela,la alta coada,cea de la paine si refaceam cu mare finete data zilei respective,apoi cu amprenta degetelor murdare,acopeream usor zona,bucurandu-ne de inca o jumatate de franzela.
    Am devenit si eram barbati, cand, vizionam,pe dealuri(un fel de picnic nocturn),la televizoarele asezate pe capota daciilor,cate un meci de fotbal de la vreun camiponat(ce barbati eram noi…),cand alergam din statiile mijloacelor de transport,ticsite de calatori,spre locurile de munca…eram deveniti barbati.
    Aveam alte cartiere,la fel de sarace ca Bronxul,dar cu alti oameni,noi eram mai barbati ca si ei,fara droguri,arme,sex la coada…aveam barbatii nostri.multi(comunisti si securisti),doamne si ce viata mai aveau …saracii.
    Si totusi,cine mai are cheie de la “cutie”….?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here