verbul a trai
Dezvoltare personala

Sa conjugam verbul ,,a trai”

sa-conjugam-verbul-a-trai

sa conjugam verbul a trai

A conjuga verbul ,,a trai” implica actiunea celor trei ursitoare: nasterea, viata si moartea.

Si oricat de indispensabile ar fi cea dintai si cea din urma, stim cu totii ca cea de-a doua este cea care toarce firul actiunilor noastre. Va invit sa luati loc, sa va asezati confortabil sufletul, pentru ca azi vom vorbi din nou despre viata…

Eu traiesc.

Acesta este verbul ,,a trai”. Actiunea lui ar fi inutila fara cel mai personal, abstract si totodata inselator cuvant, fara ,,eu”. Pentru ca ,,eu” poate deveni atat de usor ,,tu, el/ea, noi, voi, ei/ele” incat identificarea cu ceilalti devine o regula gramaticala nescrisa. Astfel ajungem sa facem greseli ,,de viata”, insa noi preferam sa le numim greseli de ortografie si ajungem sa scriem astfel: ,,Eu traieste…/Ele traim…”

Desigur, exista si corectori gramaticali…a lasat viata si Dascali pe acest Pamant…dar e dificil uneori sa credem ca avem nevoie de ajutorul lor si continuam sa rasfoim paginile lectiilor vietii, lasand in urma cate un gol despre care nici nu ne dam seama ca are nevoie sa fie umplut.

Si asa incepem sa adunam pas cu pas cate un regret, intorcandu-ne la capitole mai vechi si sperand ca vom reusi poate sa intelegem candva, cumva, felul in care viata a ales sa fie scrisa sau rostita…Noi traiam…

Privirea de ansamblu a oceanului care se lasa privit, nu a omului care priveste oceanul, dorinta de crestere a calatorului, joaca fetitei care se vede deja mama, dorinta parintelui de a fi bunic, soarele care rasare peste orasul care pare sa fi uitat de existenta lui, repetarea momentelor de sarbatoare ale fiecarui an…Ei/ele vor trai…

Glasul bunicii care nu poate parasi patul, regretul copilului ca a devenit adult, ridurile care tanjesc dupa pielea catifelata de altadata, dorintele nerealizate, petrecerea timpului cu familia sau cu noi insine, toate lucrurile pe care am fi vrut sa le facem, dar nu am avut curajul, timpul, starea, oamenii, contextul pentru a le realiza, dar care puteau fi totusi indeplinite…Eu as fi trait…

Zilele trecute am fost la aniversarea nepotului meu care implinea un an de zile. Atat…un an…Nu stia de ce poarta papion si de ce atat de multa lume s-a adunat in jurul lui, zambind larg si jucandu-se cu artificii…Din cand in cand zambea, ceea ce ma determina sa cred ca pe undeva, stia ce se intampla…

Insa cu siguranta nu era constient de darul vietii, de conjugarea verbului ,,a trai”…

Si atunci am constientizat un lucru:

Copii fiind, suntem atat de mici incat nu stim ca sarbatorim viata, desi este destul de clar ca atunci o traim mai mult ca niciodata. Atunci cand crestem, devenim atat de absorbiti de impresii si de exterior incat uitam sa ne mai uram inca o data ,,La multi ani!”. In schimb, primim si ne oferim cadouri si tindem sa uitam ca cel mai mare dar este viata insasi.

Suna atat de cliseic…,,cel mai mare dar este viata insasi”, dar intr-un moment de sinceritate, ar trebui totusi sa ne intrebam: ,,cand am multumit ultima oara vietii? Cand am multumit pentru ceea ce sunt acum, pentru sanatatea mea sau pentru omul de langa mine?” Desigur ca putem incepe lucru acesta chiar acum, daca simtim asta cu adevarat.

Si atunci, verbul ,,a trai” se lasa din nou conjugat. De data asta spun: ,,Sa traim!”

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.