[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

despre gandire pozitiva si negarea copilului ranit din noi
despre gandire pozitiva si negarea copilului ranit din noi

De foarte multa vreme suntem bombardati cu mesaje de genul: “Gandeste pozitiv!”, “Alege sa zambesti atunci cand te simti trist!”, “Ia acum decizia sa fii fericit si optimist!”.

Am fost adepta acestui tip de gandire pozitiva mult timp, raspunzand la intrebarea “Ce faci?” cu “Excelent!” in momentele in care, de fapt, tot ceea ce-mi doream era sa capat curajul de a-mi tipa disperarea pe care o aveam inauntrul meu. Ceea ce cred ca facem prin sustinerea unei astfel de atitudini in mod exagerat pozitive este sa respingem parti din noi, prin integrarea carora am putea sa fim mult mai autentici, mult mai profunzi si nu in ultimul rand, mult mai aproape de noi insine.

De ceva ani, am inceput sa cred cu tarie ca nu mai avem cum sa sustinem o astfel de atitudine pozitiva in fata vietii, dintr-un punct autentic, pana cand nu privim cu maxima sinceritate in cotloanele cele mai intunecate ale sufletului nostru.

Din aceasta perspectiva, tot acest balon de sapun al “gandirii cu orice pret pozitive” nu este decat o strategie de supravietuire, hranita de frica noastra de a da piept cu cele mai mari angoase si cele mai dureroase rani din interiorul nostru.

Cu alte cuvinte, daca vrem sa simtim ca valoram ceva pe aceasta lume, cred sincer ca solutia nu este sa privim in fiecare zi in oglinda si sa repetam: “Sunt o persoana valoroasa, care se iubeste si se accepta pe sine insasi”, ci sa ne adunam fortele si sa privim, cu compasiune si dragoste, catre acea parte din noi care se simte complet lipsita de valoare, total neiubita si neacceptata.

Iar aceasta parte din noi este, de obicei, copilul ranit, acel copil care a ramas blocat in suferinta si in respingere, de la cea mai frageda varsta.

Asa ca avem la dispozitie o alegere: sa ne traim viata recitand zilnic afirmatii care sa ne ajute sa rezistam in cursa pe care, de fapt, o ducem impotriva noastra sau sa incepem sa accesam aceasta zona extrem de fragila, care atunci cand nu e vazuta ne ingreuneaza incredibil de mult viata: acea parte din noi cu care respingem viata asa cum este si acele bucatele de suflet din interiorul nostru care nu ne permit sa traim complet, total, in momentul prezent. Pentru ca le-am lasat undeva in trecut, in suferintele si traumele noastre, de obicei in copilaria noastra.

Daca faci parte din categoria celor care simt ca, in ciuda incercarilor zilnice de a se agata de gandirea pozitiva ca de un colac de salvare, o parte din tine urla in mod constant sau din ce in ce mai tare la tine la tine, intr-un mod fatis sau intr-un mod mai ascuns, atunci poate e momentul sa privesti spre copilul ranit din tine.

Este partea din noi care contine toate ranile noastre, respingerea, umilinta, durerile si suferintele. E partea din noi care s-a simtit atat de neiubita la un moment dat, incat si-a dorit sa moara.

Iar noi, ca adulti, ne putem continua viata traind fara acest copil in interiorul nostru, ca si cum am fi anesteziati interior, intr-o stare de amorteala continua, fara sa traim din plin niciun moment al vietii noastre sau ne putem intoarce la acest copil, sa-l privim in ochi si sa-l mangaiem, pentru ca stim ca fara el viata noastra nu are niciun farmec…

Pentru a face asta insa, e nevoie sa ne permitem sa simtim toata durerea, neputinta si suferinta din sufletul acelui copil…si e posibil ca asta sa fie cel mai greu lucru pe care il avem de facut in aceasta viata.

Insa pentru ca acest copil este energia pura, esenta cea mai de pret a sufletului nostru, bucuria adevarata din ochii nostri si latura ingénua a personalitatii noastre, a suporta durerea necesara recuperarii lui este un lucru care va merita cu varf si indesat.

Iar a lasa acel copil acolo, in intuneric si suferinta, inseamna a reduce la tacere o voce care, de obicei, isi gaseste modalitati de a se exprima altfel: prin depresii, lipsa oricarui chef de viata iar uneori chiar prin simptome fizice de genul durerilor de inima sau atacurilor de panica.

Uneori, avem chiar noi nevoie sa reducem la tacere acest copil, in momentele cand intram in contact, din cand in cand, cu durerea lui. De aceea, simtim nevoia de a apela permanent la modalitati de supravietuire precum: a munci continuu, a vorbi continuu, a face ceva continuu, a evita singuratatea, a deveni dependenti de substante – cu alte cuvinte, a ne mentine ocupati cu orice pret.

Vestea buna este insa ca acest copil nu are nevoie de foarte multe lucruri de la adultul din noi. Doar de putina atentie sincera si de compasiune adevarata. Are nevoie doar sa fie luat in brate, pentru ca toata disperarea si neputinta lui sa isi gaseasca un cuib si sa nu se mai imprastie inspre nicaieri.

Iar atunci cand vom putea trece prin durerea de a tine in brate acest copil din interiorul nostru, oferindu-i sentimentul de siguranta, vom putea sa capatam o atitudine pozitiva in fata vietii, nu dintr-un loc fortat si artificial, ci dintr-un loc autentic si echilibrat.

Vom putea sa ne bucuram de viata, permitandu-ne din cand in cand sa fim tristi si vom putea sa fim optimisti in egala masura ca si pesimisti, in anumite situatii. Ne vom putea permite luxul de a fi vulnerabili din cand in cand, stiind in acelasi timp ca avem construit in interiorul nostru un loc de putere autentica. Ne vom permite sa fim profund umani si ne vom da dreptul de a fi exact asa cum suntem. Iar aceasta atitudine este cea cu adevarat vindecatoare pentru sufletul nostru.[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

2 COMENTARII

  1. Superb articolul. Am ramas fara cuvinte… Intr-adevar, nu trebuie sa exageram cu gandirea pozitiva, dar este bine sa incercam sa vedem mereu partea plina a paharului, pentru ca, in oricare incercare pe care ne-o ofera viata, oricat de grea ar fi ea, exista si o particica buna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here