Dezvoltare personala

Cine as fi eu, fara povestea mea?

cine-as-fi-eu-fara-povestea-mea

cine as fi eu fara povestea mea

Atunci cand credem in gandurile noastre, suferim, iar atunci cand nu credem, nu suferim – iata un adevar valabil pentru toti oamenii. Atat de simpla este libertatea. Suferinta este optionala.

Daca vrem cu adevarat, putem gasi in noi o sursa inepuizabila de bucurie, printr-un proces foarte simplu si foarte profund, in acelasi timp, numit “Lucrarea” si inventat de Byron Katie.

Cine as fi eu, fara povestea mea? Detalii despre acest proces si despre modul cum putem crea aceasta bucurie nesfarsita in sufletul nostru gasim in cartea “Cine ai fi tu, fara povestea ta”, scrisa de Byron Katie, aparuta la Editura For You.

Katie a stiut ca acea claritate senina pe care o traieste ea este accesibila oricui. Primul lucru pe care l-a constientizat a fost ca fiecare sentiment dureros -mania singuratatea, frica-este rezultatul credintei intr-un gand neadevarat. A observa ce este acel gand si a-l examina apoi cu ajutorul intrebarilor descoperite de Katie, este un proces de o putere de neimaginat.

Pentru a face Lucrarea, singuri sau cu ceilalti- trebuie sa incepeti sa gasiti exact acele ganduri care va provoaca stres. Poate ca unul dintre acestea este: Sotul meu nu ma iubeste.

Scrieti acest gand pe asa-numita Foaie de lucru, apoi examinati gandul, folosind aceste patru intrebari:

  • Este adevarat?
  • Poti sti cu certitudine ca este adevarat?
  • Cum reactionezi atunci cand crezi acest gand?
  • Cine ai fi tu, fara acest gand?

Dupa aceea, schimbati sensul gandului in diferite variante opuse lui, de exemplu: Sotul meu chiar ma iubeste, Eu nu-mi iubesc sotul, Eu nu ma iubesc pe mine – si gasiti trei exemple reale, in care fiecare schimbare de sens este la fel de adevarata sau chiar mai adevarata decat gandul initial.

Conversatiile din aceasta carte sunt minunate ilustrari ale acestui proces profund de constientizare. Ele demonstreaza faptul ca, doar prin a ne pune intrebarile corecte, putem deveni liberi de povestile pe care le caram cu noi zi de zi si care ne fac viata mult mai grea si mai anosta decat este in realitate.

Iata mai jos un exemplu de astfel de dialog:

Mama n-ar fi de acord

Incerci sa cruti sentimentele cuiva, negandu-te pe tine insuti? Elibereaza-te din aceasta inchisoare. De unde poti sa stii ca celalalt se va supara? Si daca se supara, pe cine intereseaza acest lucru?

Rebecca: E ceva ce nu am rezolvat cu mama mea.
Katie: Ce anume nu ai rezolvat cu mama ta?
R: Provin dintr-o familie jamaicana foarte conservatoare, si traiesc in America de doisprezece ani, singura. Trebuie sa ma bazez pe mine insami, sa ma incurajez singura si sa-mi spun: “Te descurci bine!”Insa…
Katie: Draga mea, care e problema cu mama ta?
R: Nu sunt sigura ca ar fi de acord cu ceea ce doresc cu adevarat sa fac.
K: Si ce anume vrei sa faci?
R: Muzica. In trecut, cei din familie mi-au spus ca n-ar trebui sa fac asta.
K: Deci, daca in viata ta te-ai ocupa numai de muzica.
R: Nici nu-mi imaginez cum ar fi. Ma gandesc mereu la asta.
K: Si este coplesitor.
R: Predau engleza de afaceri si imi merge destul de bine, iar mama aproba asta, mai ales fiindca sunt atat de departe.
K: Asadar, cu ce n-ar fi ea de acord?
R: N-ar fi de acord sa fac ceva mai putin practic, ceva atat de riscant.
K: Adica, mai precis?
R: Sa cant, da.
K: Sa canti unde, cum? Ca ocupatie?
R: Posibil, da.
K: Deci: ”Daca ai renunta la profesia ta…
R: N-as indrazni sa fac asta.
K: si ai deveni cantareata, mama ta nu ar fi de acord.”-este adevarat?
R: Ar muri de ingrijorare.
K: A fost un raspuns foarte rapid. Draga mea, aici punem intrebari. Aici cauti raspunsurile care nu se afla la suprafata. Iti deschizi mintea si inima spre ceea ce nu stii deja. “Daca ai renunta la ocupatia actuala si ai deveni cantareata,mama ta n-ar fi de acord”- poti sa stii, cu certitudine, ca este adevarat?
R: Cu certitudine? Nu pot sa stiu sigur, dar o cunosc suficient de bine, ca sa stiu…Nu, nu e 100 % sigur, dar…
K: Renunta la filosofia ta. Renunta la clarificari si da-mi un raspuns simplu, da sau nu. “Daca ai deveni cantareata, mama ta n-ar fi de acord”-poti sa stii, cu siguranta,ca este adevarat?
Inchide ochii si cauta cu adevarat raspunsul. Poti spune da sau nu. Imagineaza-ti-o pe mama ta.Poti sa stii, cu certitudine, ca n-ar fi de acord?
R: plangand: Cunosc realitatea in care traieste.Nu este o intrebare la care sa pot raspunde prin da sau nu…pentru ca ii cunosc realitatea.
K: Inteleg. Gandesti in locul ei. Ea gandeste in locul tau, iar tu in locul ei. Ti s-a intamplat sa spui lucruri pe care nu voiai sa le spui? ”N-ar fi de acord cu tine”-poti sa stii, cu certitudine, ca este adevarat?
R: Putem sa redefinim acest “de acord”?
K: Nu. Poti sa stii cu certitudine ca faptul ca n-ar fi de acord sa devii cantareata, reprezinta un adevar?
R: (dupa o lunga pauza): Nu.
K: Simte ce se intampla acum. Cum reactionezi cand creezi gandul “Mama n-ar fi de acord.”
R: Katie, mama se ingrijoreaza din orice.
K: Observa ca nu ai urmat indicatia. Vrei sa ai dreptate si nu sa raspunzi la intrebare.
R: Poti repeta intrebarea?
K:Cum reactionezi cand crezi gandul “Mama n-ar fi de acord?”Cum traiesti, atunci cand crezi gandul acesta?
R: Sunt incordata, dezamagita, neimplinita.
K: Deci, traiesti tot ceea ce nu ai vrea sa traiasca ea.
R: Este adevarat.
K: Inchide ochii si imagineaza-ti cum te-ar privi in timp ce canti. Apoi, doar pentru o clipa, renunta la povestea ta si priveste-i chipul.Cine ar fi, fara acel gand?
R:O fiinta mai libera !Nu atat de rigida, de nefericirea. Nu atat de nesigura, deznadajduita si neajutorata.
K: “Mama ar fi dezamagita”-schimba-i sensul.
R: Mama nu ar fi dezamagita.
K: Ar putea fi adevarat?
R: Ar putea fi. Ar putea fi chiar incantata!
K: Cine stie.
R: Dar exista si a doua fata a monedei. Are suficiente griji pe cap, iar eu nu vreau sa fiu o problema.
K: Acum am iesit din procesul de a pune intrebari.
R: Da.
K: Poti sa vezi cum ai iesit din acest proces si ai inceput o alta poveste.
R: Da, pot.
K: Deci, ai schimbat sensul afirmatiei “Mama ar fi dezamagita” in “Mama ar fi incantata”. Acum, da-mi trei motive pentru care ar fi incantata-chiar bucuroasa-daca ai canta.
R: Pentru ca as face ceea ce-mi doresc. Pentru ca as face ceva ce ea n-a avut niciodata curajul sa faca. Si pentru ca as fi fericita.
K: Deci, ar putea fi incantata pentru ca faci ceva ce iti place, pentru ca esti fericita si pentru ca, poate, est
si ceva ce si-ar fi dorit si ea, dar n-a reusit. “Mama ar fi dezamagita”-poti gasi o alta schimbare de sens?

R: Fiindca e un alt lucru pentru care sa-si faca griji.
K: Acesta este un motiv, nu o schimbare de sens. “Mama ar fi dezamagita.”-poti gasi o alta schimbare de sens. Schimba-i sensul si intoarce afirmatia catre tine: “Eu as fi…”

R: Eu as fi dezamagita-daca nu as face-o.
K: Mama ta este mai mereu dezamagita?
R: Da.
K: Deci, daca ai canta, ar fi si mai dezamagita? E deja, nu?
R: Dar nu eu am dezamagit-o.
K: Care e cel mai rau lucru care s-ar putea intampla, daca mama ta ar fi extrem de dezamagita de tine? Renunti la ocupatia ta, te apuci de cantat, iar ea este foarte dezamagita de tine. Acesta este cosmarul tau. Care este cel mai rau lucru care s-ar putea intampla, daca ar fi dezamagita de tine?
Acum, preia tu rolul mamei tale dezamagite.Exagerezi chiar. Eu voi fi fiica, cea care o iubeste foarte mult, cea care canta tot timpul si se simte bine cantand. Eu voi juca rolul tau. Ai sansa sa traiesti ceea ce crezi ca ar spune mama ta.
K: “Buna, mami. Ia ghici! Mi-am dat demisia. Cant acum.”
R: (in rolul mamei) Rebecca! Ti-ai pierdut mintile!
K: O, mama mi-am pierdut slujba, ocupatia, totul. Mi-am pierdut si mintile.”
R: “Dar ce-ai patit?”
K: M-am hotarat sa devin cantareata. Asta vreau sa fac. Imi place la nebunie.”
R: “Rebecca, si cum ai sa te intretii, de unde vei face bani?”
K: “Nu stiu.”
R: “Dumnezeu sa ne ajute!”
K: “Pe asta ma bazez si eu. Asadar, esti dezamagita,mama?”
R: “Stii ca nu avem prea multe; nu pot sa-ti trimit bani. Il am pe tatal tau pe cap…pe fratii, pe surorile tale…pe nepotul tau.”
K: “Mama, nu stiu cum de reusesti sa le faci pe toate.Vrei sa ma auzi cantand?”
R: “Nu e deloc amuzant.”
K:”Eram serioasa. Mie imi aduce multa bucurie si credeam ca ai vrea sa auzi ce fac.”
R: “Nu cred ca e momentul sau locul potrivit.”
K: “Mama, ai o povara mare pe umeri. Pot sa-ti spun doar ca te voi ajuta in orice fel imi sta cu putinta. Nu stiu cum te descurci. Esti o femeie uimitoare.”
(in numele ei) Este tot ce ar spune, iubito?
R: Nu, ar spune: “Rebecca, toti ne facem griji in privinta ta…esti atat de departe. Cine te va hrani?
K: Daca mi se face foame, promit ca voi suna.
R: “Rebecca, te iubim. Te iubesc. Si e important – e important pentru mine ca esti fericita.”
K: “Mama esti minunata…Iti dai seama ca n-ai spus deloc ca esti dezamagita de mine? Te-am intrebat asta si parca nici nu m-ai auzit. Esti incredibila. Mereu ai fost asa. Ai vrut doar sa fiu fericita.”
R: Da.
K: Deci “Mama ar fi dezamagita” – poti sti cu certitudine ca este adevarat?
R:Nu, chiar nu pot sa stiu. Este incredibil. Ma simt mult mai usoara. Multumesc.
K: Cu placere. Draga mea, atunci cand crezi ceea ce gandesti e ca si cand ai trai intr-o inchisoare oribila. Iar atunci cand pui sub semnul intrebarii ceea ce crezi, te eliberezi. Mintea se deschide atat de mult, incat vede cai prin care poti avea totul – si slujba pe care o ai acum si o cariera muzicala, poti avea totul. Un lucru insa e bine sa-l stii. Atunci cand mergi la serviciu, mergi pentru ca alegi sa o faci. Nu e logic sa spui: “Nu mi-am indeplinit pasiunea, din cauza mamei. N-am putut sa cant, pentru ca n-am vrut s-o dezamagesc.”
R: Asa este.
K: Iti multumesc. Draga mea, ai vrea sa canti chiar acum?
R: Bineinteles! Insa nu este un cantec cu care mama ar fi de acord.
K: Poti sa stii, absolut sigur, ca acest lucru este adevarat?
Rebecca rade, dupa care interpreteaza un cantec de dragoste. Publicul o aplauda frenetic.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. Mariana PETCU spune:

    Imi place mult articolul, desi nu este o noutate. Exista de mult asa numitul concept de “distorsiuni de rationament” prin care s-a studiat faptul ca de cele mai multe ori ne este frica de propriile noastre ganduri pe care le transferam in mintea celor din jurul nostru. O metoda de a combate acest lucru consta exact in scrierea gandului care produce panica pe o coloana si apoi transcrierea lui in coloana cealalalta in forma pozitiva. Apoi posibile raspunsuri la ce s-ar putea intampla daca gandul ar fi adevarat? Oricum, este foarte bine ca acest aspect care “paralizeaza” aproape pe toata lumea, si anume frica de ce vor zice ceilalti, frica de un lucru care nu s-a intamplat ci exista doar in mintea noastra etc. este mereu reluat sub diverse forme. Ar trebui cu totii sa invatam de mici acest lucr. Ne-ar scuti de multe necazuri.
    O zi buna
    Mariana PETCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *