Obisnuiti sa simtim binele din noi insine, nu stim cum sa reactionam in fata tumultoasei treceri, in fata usilor care par sa nu se mai deschisa si a propriului glas lipsit de tonalitate in fata lui insusi.

In astfel de momente, salvarea pe care noi o ofeream inainte nu se mai regaseste acum in sufletele noastre. Tematori de acea cutie a Pandorei care isi cere drepturile de a se extinde, preferam sa ne inchidem in noi insine si sa refuzam ajutorul din exterior.

De cate ori nu vi s-a intamplat in procesul de dezvoltare personala pe care il parcurgeti sa va ascundeti suferinta sub cel mai stralucitor, dar fals zambet? De cate ori nu ati strans mainile unui prieten care isi varsa propria durere, insa nu i-ati permis si sufletului vostru sa planga din simplul motiv ca voi sunteti cei care ii salveaza pe ceilalti si nu aveti timp sa va purtati ca niste victime? De cate ori incurajati o cunostinta ranita care repeta un comportament distructiv in timp ce pe voi va invinovati in loc sa va spuneti cuvinte blande?

Ce crud este acest joc in care pierdem continuu in fata noastra…

Obisnuindu-ne sa purtam masca salvatorului, uitam ca si noi avem tot dreptul de a cere ajutor, de a cere pauze, de a ne recunoaste suferinta, de a distruge castelul iluziilor pe care ni l-am cladit…pentru a gasi puterea de a o lua de la capat.

Rigiditatea este cea care pune bariere intre noi si noul comportament pe care ar trebui il adoptam.

Ne temem sa cerem ajutorul deoarece nu reusim sa lepadam tiparul: ,,Eu te ajut pe tine, nu tu pe mine”, ne temem deoarece credem ca la un anumit nivel nu vom mai indeplini asteptarile celorlalti: ,,Daca el vede ca eu am probleme pe care nu le pot rezolva, cum o sa mai aiba incredere ca eu il pot ajuta?”, dar mai ales ne temem pentru ca ne vom judeca pe noi insine deoarece ne vom demonstra noua ca nu avem raspunsurile la toate intrebarile.

Asadar, dragi salvatori, primiti salvarea din locuri si de la persoane nebanuite sau va mai ascundeti putin de voi insiva? Draga mama, cat vrei sa mai cari pe umerii tai povara intregii familii pe care ceilalti membri ti-o pot ridica daca si tu le permiti asta? Draga indragostita, cat vrei sa te mai ascunzi dupa cuvintele ,,Sunt pregatita pentru o noua relatie” cand sufletul tau inca vibreaza la amintirea celui plecat? Draga femeie-eu-pot-sa-le-fac-pe-toate, cand o sa intelegi ca nu-ti cere nimeni sa te epiuzezi si ca poti lua o pauza chiar acum? Draga angajatule, de ce tii neaparat sa preiei si sarcinile celorlalti pentru ca in momentul in care ajungi acasa, tot ce poti face este sa te odihnesti?

V-am adresat aceste intrebari pentru a reflecta impreuna la faptul ca uneori cererea de ajutor sparge zidurile rigiditatii si ne ofera solutii negandite. Poate ca cea mai mare greseala pe care o putem face atunci cand resursele noastre se limiteaza treptat este sa credem ca putem continua.

Testul cel grandios este acela de a gasi rabdarea si puterea din noi insine care sa ne reaminteasca faptul ca suntem oameni, nu supereoi, ca obosim, ca ne imbolnavim, ca ne doare ceva fie el sufletul sau propriile ganduri si trupuri…Abia apoi (ne) vom mai putea salva…

1 COMENTARIU

  1. …m-am gandit des la acest subiect.saptamana trecuta intr-un mall incercam sa pun un capac la paharul de cafea fierbinte si nu prea reuseam.si vanzatoarea spune “imi dati voie sa il pun eu?” si zic..automat..da! fara sa ma gandesc prea mult.subconstientul scoate: “eu care stiu atatea lucruri nu pot face/STII si acest banal lucru?” am avut o traire frumoasa ca mi-a venit “pe fir” ca Dumnezeu pt mine poate fi si atunci cand cineva poate face mai bine ca mine un lucru chiar banal..si umilinta ca nu “trebuia” sa stiu sa il fac m-a lasat lejera.Exista cineva care pune capace la cafea perfect!!!:) Am inteles ca un om liber nu stie sa faca multe neaparat dar mai ales are puterea de a se iubii asa cum e, oricat de simplu … este vorba despre umilinta de a fii nepriceput. sunt altii care stiu sa puna un banal capac de cafea mai bine decat mine …pana la urma e libertatea adevarului.
    interesant ca majoritatea “revelatiilor” le-am avut de tip gastro..(cu cafeaua, cu patrunjelul si cu branza taranului din targ:))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here