elefant.ro

 

Privita in profunzime, relatia de cuplu poate fi perceputa precum o mare linistita care ne permite din cand in cand sa patrundem in adancurile fiintei noastre.
relatia-de-cuplu

Privita in profunzime, relatia de cuplu poate fi perceputa precum o mare linistita care ne permite din cand in cand sa patrundem in adancurile fiintei noastre.

Insa in momentele in care sacrificam parti din intregul nostru pentru a ne darui celuilalt, relatia de cuplu poate deveni uraganul cel mai involburat.

Din subtila mea experienta, cat si din ceea ce observ in jurul meu, tind sa cred ca ne confruntam cu anumite probleme netratate la timp in relatia de cuplu.

Cu anumite probleme amanate, nedigerate, nediscutate care au prins radacini atat de solide in sufletele celor doi parteneri incat nici terapia de cuplu nu le mai poate fi de folos…

Si atunci incep regretele:

“Daca nu ma casatoream cu el, ajungeam si eu cineva in viata…”

“Daca nu traiam potrivit standardelor lui, reuseam sa-mi indeplinesc visurile…”

“Daca nu acceptam de la bun inceput comportamentele lui distructive, poate ca nu se ajungea asa departe…” si lista poate continua…

Ma surprinde si totodata ma intristeaza atat de tare modalitatea in care omul care altadata ne lumina chipul cu o simpla atingere devine in ochii nostri, pe nepusa-masa, un strain, “un oarecare” pe care il invinovatim pentru ceea ce nu suntem in stare noi insine sa ducem, o povara pe care o purtam pe spinarea noastra si a carei greutate ne cocoseaza…

Relatia de cuplu nu ar trebui sa insemne sacrificiu de sine.

Ba chiar nu ar trebui sa aiba nicio legatura cu sacrificiul sau cu uitarea de sine.

Chiar daca fiecare alege sa faca anumite compromisuri, niciunul nu ar trebui sa mearga atat de departe incat sa ajunga sa ii reproseze celuilalt cat de schimbat este el insusi.

Si mai cred ca relatia de cuplu ar trebui sa fie ceva mai presus de o continua invinovatire, mai presus de o leapsa de regrete intre fosti indragostiti, mai presus de un schimb rece de priviri si de cuvinte rostite pe jumatate.

Ce sfaturi am putea primi in relatia de cuplu astfel incat sa evitam sa ajungem peste ani sa mancam, sa dormim si sa traim in camere separate, dar “impreuna”?

Cine ne-ar putea vorbi despre relatia de cuplu astfel incat sa-i intelegem tainele de necuprins (in aparenta), taine care de cele mai multe ori cuprind adevaruri atat de simple despre viata incat am fi surprinsi de firescul lor?

Cum putem trece prin valurile vietii tinadu-ne de mana, nu stand spate in spate?

Cum putem descoperi ca o pauza luata la timp in relatia de cuplu ne poate salva de proprii demoni interiori?

Si cum le putem permite acestor lucruri sa curga cu naturalete, fara a ne invinovati sau sacrifica de dragul celuilalt?

Poate ca din dorinta de a-l “salva” pe celalalt, consideram ca sacrificiul de sine este cea mai buna solutie.

Poate ca tocmai de aceea acceptam inca o data sa renuntam la noi pentru a-i oferi celuilalt ceea ce credem ca are nevoie.

Insa, din lipsa de constientizare, acest obicei poate deveni un comportament, iar acest comportament se poate transforma intr-un profund regret care ne determina sa ne intrebam constant: “Unde a disparut viata mea?”.

Voi ce parere aveti? Credeti ca sacrificiul de sine isi are rolul intr-o relatie sanatoasa de cuplu?

4 COMENTARII

  1. Mmmm, în nici un caz! Sacrificiul de sine nu trebuie confundat cu compromisul! Dacă începi să te sacrifici înseamnă că accepți să te schimbe cel de lângă tine… Dar cum tu ai deja un caracter format înainte de a intra în cuplu, acest gest (încercarea de a te schimba) înseamnă că nu te acceptă cu adevărat pentru tot ceea ce ești de fapt…. și va aduce multă nefericire…. Dacă accepți și începi să te sacrifici, relația se clatină deja din temelii! Foarte frumos scris:”uraganul cel mai involburat”. Dacă decizi să nu vorbești despre asta, vei trăi în continuă nefericire, care din când în când se va înfunda în depresie, dacă decizi să comunici despre asta, vei fi ușurat, dar depinde foarte mult de partener cât de mult va fi capabil să te înțeleagă!

  2. Pentru cei care acceptă în continuare să se sacrifice (pentru că sunt. Și sunt mulți în această situație, din păcate): știți care este problema fundamentală? Când intrăm într-o relație nepregătiți! Când de fapt nici nu ne cunoaștem pe noi înșine(doar credem că știm cine suntem cu adevărat, se întâmplă când suntem foarte tineri sau îndrăgostiți). Și cu trecerea anilor observăm cât de tare ne-am înșelat! Ne-am înșelat în privință cu noi înșine, și se va înșela și partenerul nostru! Va fi greu și pentru noi și pentru partener. Va fi situația în care ”din respect” vom accepta să ne sacrificăm, pentru că partenerul nu ne-a cunoscut adevărata noastră persoană, cu dorințele sale reale. Dar lucrurile nu vor avea rezultatele gândite de noi, acceptând sacrificarea. În această situație sunt două căi spre rezolvare(după părerea și experiența mea): iei ATITUDINE și îți faci mult CURAJ, te accepți pe tine însuți, pui ordine în viața ta, indiferent de ce, după ce, DA, comunici eficient cu partenerul; ori vei juca teatru în continuare, negându-ți adevărata ta valoare și sentimentele. În cazul din urmă, pot numai să spun: Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți într-o relație. Într-o relație n-ar trebui să existe nefericire, în schimb ar trebui să existe iubire necondiționată: acceptare, respect, comunicare, fără teama că-l vom răni pe celălat de lângă noi….
    Ps: Sunt gândurile mele venite din experiență 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here