Ceea ce nu ne place la partenerul nostru reflecta ceea ce nu putem accepta la noi insine

Daca incercam sa fugim de noi insine, relatia este ultimul loc unde ar trebui sa ne ascundem. Scopul unei relatii intime este acela de a ne ajuta sa ne intalnim cu propriile temeri, judecati, indoieli si nesigurante. Desi se poate sa reusim sa ne ascundem partea intunecata de constienta noastra atat timp cat suntem singuri, este aproape imposibil sa facem acest lucru intr-o relatie intima.

Dupa ce incepem o relatie, de obicei nu trece mult pana sa avem indoieli sau temeri legate de cealalta persoana. Nu suntem siguri ca suntem alaturi de partenerul potrivit.

Atunci cand fricile si indoielile ne sunt declansate de catre partenerul nostru, asa cum se va intampla in orice relatie intima, nu vrem sa le infruntam. Nu spunem: “O, iata cum imi iese nesiguranta la suprafata, pentru a o putea analiza.” Dam vina pe partener pentru modul in care ne simtim si pentru ce simtim: “Sunt nesigur, pentru ca el nu mi-a vorbit frumos.”

Dar daca nesiguranta se afla acolo, iar partenerul nostru nu a facut decat sa o declanseze? Poate ca Tati ne-a vorbit dur si, pe masura ce am crescut, am simtit ca nu suntem suficient de buni. Chiar daca se poate ca Tati sa nu ne mai vorbeasca asa in prezent, s-ar putea sa purtam cu noi toata acea durere, la nivel subconstient. N-am sti ca inca mai avem acea trauma, daca cineva nu ne-ar fi facut constienti de ea.

Deci, partenerul ne spune ceva, intr-un mod lejer, glumet, iar pe noi ne afecteaza mult. Si ne trezim ca suntem cu adevarat jigniti si agresati. Partenerul nostru nu a vrut sa ne raneasca. Poate ca a fost putin neglijent sau poate chiar sarcastic, dar nu a stiut ca vom reactiona asa.

Ne putem concentra asupra actiunii partenerului, sa dam vina pe el si sa incercam sa-l facem sa ne vorbeasca mai frumos pe viitor, sau ne putem asuma responsabilitatea pentru suferinta adanca si sentimentele de respingere care ne ies la suprafata. In primul caz, refuzam sa ne ocupam de suferinta noastra, facandu-l pe altul responsabil de ea.

In al doilea caz, constientizam acea suferinta, ne-o asumam, iar apoi il anuntam pe partenerul nostru ce se intampla cu noi. Cel mai important in aceasta interactiune nu este: “Te-ai purtat urat cu mine”, ci “Ceea ce mi-ai spus mi-a scos la suprafata sentimentele ca sunt suficient de bun.” Trebuie sa ne concentram pe acest aspect al procesului de dezvoltare personala

Atunci cand oamenii nu se poarta frumos cu mine, consider ca nu ma plac, ca ceva nu e in regula cu mine, ca nu sunt suficient de bun. Aceasta dinamica interna imi apartine si nu are de-a face cu partenerul meu. El nu face decat sa-mi declanseze vechea banda: “Nu sunt suficient de bun.” Vreau oare sa-i schimb comportamentul partenerului meu, sau vreau sa schimb banda?

Incercarea de a-l schimba pe partenerul meu probabil ca nu va da roade si, chiar daca as reusi sa fac asta, se poate sa vina altcineva sa-mi porneasca banda. Exista multi oameni care, desi se poate sa nu-i cunosc, pot foarte bine sa-mi declanseze unele sentimente. Nu-i pot schimba pe toti. De ce sa ma concentrez pe tragaci, cand pot scoate gloantele din pistol?

Intrebarea pe care ar trebui sa o pun nu este : ”Cine ma ataca?” ci ”De ce ma simt atacat?” sau “De ce nu ma simt suficient de bun?”

Poate ca ma simt astfel pentru ca Tati nu m-a acceptat asa cum am vrut si tot caut degeaba acea aprobare din partea altor barbati. Fac asta in mai multe feluri. Uneori, imi aleg un partener care, ca si Tati, ma critica foarte mult, astfel incat sa devin constienta de rana provocata de Tati. Alteori, aleg pe cineva care este foarte diferit de Tati, dar de indata ce acea persoana devine nemultumita de mine, simt din nou ca nu sunt suficient de buna.

Eu sunt responsabila de vindecarea ranii provocate de Tati, chiar daca se poate ca tu sa fi fost cel care a declansat-o. Acceptand aceasta responsabilitate, incerc sa nu dau vina pe tine atunci cand imi trezesti anumite temeri. Eu spun: “Aceasta situatie are de-a face cu mine. Atunci cand cred ca te porti urat cu mine, cred ca nu ma placi si ca nu vrei sa fii cu mine. Incep sa cred ca nu sunt suficient de buna. Ca nu merit sa fiu iubita. Asta mi se intampla. Nu este adevarat, dar eu cred ca este adevarat.”

De fiecare data cand suntem raniti de partenerul nostru, avem ocazia sa vedem prin iluziile noastre si de a renunta la ele, odata pentru totdeauna. Nu este nevoie de multa intelegere pentru a vedea ca parerea “Atunci cand ceilalti nu se poarta frumos cu mine, inseamna ca nu sunt suficient de bun”, este falsa.

Relatia intima va ofera, tie si partenerului tau, nenumarate sanse de a va analiza parerile de baza pe care le aveti despre voi insiva.

Partenerul tau nu e responsabil de demonii tai, si nici tu nu esti responsabil de ai lui. Dar sunteti esentiali in dezvoltarea constientei lucide a celuilalt. A trai cu partenerul e ca atunci cand traiesti cu parintii sau cu copiii. Toate aceste relatii ne provoaca cel mai profund. Ele ne declanseaza  explozii interne si externe astfel incat fricile noastre sa nu mai poata fi ascunse. Nu este intotdeauna o treaba placuta.

Daca ne asteptam sa fie placuta tot timpul, atunci vom fi foarte dezamagiti. Fiecare relatie trece de la romantism la realism, ajungand pana in profunzimile deznadejdii. Fiecare isi are propria noapte intunecata a sufletului. Cuplurile care isi infrunta demonii si trec prin fricile lor au castigat o lupta decisiva impotriva ignorantei. Cei doi devin realisti si inteleg ca unicul motiv pentru care sunt impreuna este acela de a invata sa se iubeasca si sa se accepte pe ei insisi. Aceasta este calea ce duce la Inaltare.

Extras din cartea “Cum sa cream o relatie spirituala”, Paul Ferrini, Editura For You