Metoda constelatiilor familiale: constientizarea si acceptarea a ceea ce este – partea 1

metoda constelatiilor familiale constientizarea si acceptarea a ceea ce este partea I

Astazi o sa impartasim cu voi cateva din principiile de suflet care stau la baza lucrului cu metoda constelatiilor familiale.

Pentru aceia dintre voi care nu stiti despre aceasta metoda va pot spune ca, pentru mine, a fost pasul inspre mine insami de care aveam nevoie pentru a iesi din povestile mele personale.

Cele care ne conduc viata, pentru ca ne spun permanent ca parintii nostri nu ne-au iubit destul, ca fratele nostru mai mare a fost preferatul familiei, ca nu putem fi fericiti pentru ca se va intampla ceva rau in minutul urmator…

Ce sunt povestile personale si cum putem iesi din ele prin metoda constelatiilor familiale?

Multi terapeuti pot confirma acest lucru: daca ar fi sa vorbim cu mai mult decat un singur membru al aceleiasi familii pentru a-si descrie parintii, copilaria si familia, am putea cu usurinta sa concluzionam ca fiecare dintre frati s-a nascut intr-o familie diferita.

Iar asta se intampla nu numai datorita circumstantelor de viata diferite de-a lungul timpului, ceea ce face ca fiecare copil sa aiba o imagine diferita si un set de amintiri corespunzator cu ordinea nasterii, ci si datorita perceptiei personale.

Fiecare dintre noi isi creeaza propria viziune asupra realitatii pe masura ce creste. O parte din aceasta viziune ne este transferata de la parintii nostri prin povestile pe care ni le spun si impartasirea credintelor despre viata; insa o mare parte din aceasta viziune este creata prin vointa proprie de a alege lucrurile pe care vrem sa ne focalizam si pe care sa le facem adevarate pentru noi.

Spre exemplu, cineva isi poate descrie tatal ca fiind strict si dur, pe cand fratele lui il poate descrie ca fiind un om cu rol educativ, care a vrut sa-si incurajeze copiii sa obtina cat mai mult din experientele lor de viata.

Care poveste este adevarata? Raspunsul este: ambele si niciuna. Nicio poveste nu poate fi dovedita, nici macar de cei care cred ca povestile lor sunt adevarate.

Intrebarea care trebuie pusa este: daca povestile si perceptiile nu pot fi dovedite, ce valoare ne pot oferi ele in viata noastra?

In timp ce povestile care ne fac sa ne simtim bine, de genul “Tatal meu m-a iubit mult” ne ajuta sa beneficiem la capitolul stima de sine, ele nu mai sunt folositoare cand sunt cuplate in polaritatea “Tata era bun”-“Mama era rea”, pentru ca sfarsesc intr-o loialitate impartita care se transforma intr-o povara greu de purtat pentru orice copil devenit adult.

Fiecare dintre noi este prins in povesti care nu se pot dovedi. De exemplu, la inceputul unui workshop de constelatii familiale se precizeaza ce informatii sunt importante pentru a se putea lucra cu clientul: cine apartine familiei, evenimente speciale, morti, pierderi de sarcina, divorturi etc.

In ciuda acestui lucru, majoritatea clientilor, cand sunt intrebati despre familia lor spun lucruri de genul: “Mama era geloasa.”, “Sora mea era copilul favorit.”, “Tata isi iubea munca mai mult decat pe noi, copiii lui.”

Modul in care experimentam realitatea si perceptia noastra asupra ei sunt create de povestile pe care noi le-am facut sa fie adevarate despre noi insine.

Atunci cand cream povestea ”Tata si-a iubit munca mai mult decat pe noi, copiii lui”, acest lucru se poate traduce in viata adulta in credinta ca barbatii din viata ta isi iubesc munca mai mult decat pe tine, ceea ce este o perceptie care iti poate crea o experienta in care sa-ti alegi un partener care intr-adevar isi petrece mai mult timp la lucru decat cu tine.

Oricum, asta nu inseamna ca el isi iubeste munca mai mult decat pe tine, pentru ca el poate functiona conform unui sistem de credinte propriu, diferit de al tau.

Sotul care isi petrece mult timp la serviciu poate sa functioneze conform credintei ca a lucra din greu, multe ore pe zi pentru a asigura prosperitate financiara este o dovada de iubire fata de familia sa.

Astfel, afirmatiile de genul ”Tata si-a iubit munca mai mult decat pe noi, copiii lui” nu pot fi dovedite ca adevarate si totusi, alegem sa le transformam in povestea noastra personala, filtrul prin care privim lumea.

Prin munca de constelatii familiale, patrundem in miezul acestei povesti personale si ne uitam, pur si simplu, la sistemul familial al unei persoane.

In aceasta arena, lipsita de povesti personale si perceptii individuale, poate fi descoperit in sfarsit, adevarul iubirii firesti care curge intre membrii unei familii. Pentru ca o constelatie sa functioneze, trebuie sa fim dispusi sa ne lepadam propriile povesti si sa facem fata intrebarii : vrem pace sau vrem sa avem dreptate?

Continuare in articolele din zilele urmatoare