In cartea “Templul Schimbarii”, aparuta la editura For You, gasim multe puncte de sprijin intr-un demers de evolutie spirituala. Este o carte care ascunde multe intelesuri pentru vietile noastre, ale celor care vrem sa facem loc mai mult luminii in interiorul nostru. In paginile ei, am gasit o rugaciune scrisa la inceputul secolului al XIII-lea, rugaciunea Sfantului Francisc de Assisi.

O redau mai jos, alaturi de comentariile autoarei:

“Doamne, fa-ma pe mine instrumentul Pacii Tale.

Lasa-ma sa seman iubire…acolo unde e ura.

Iertare…acolo unde e nedreptate.

Credinta… acolo unde e indoiala.

Speranta…acolo unde e disperare.

Lumina…acolo unde e intuneric.

Bucurie…acolo unde e intristare.

O, Creatorule Divin,

Ingaduie-mi sa ma straduiesc mai mult

Nu sa fiu alinat…ci sa alin,

Nu sa fiu inteles…ci sa inteleg,

Nu atat sa fiu iubit…cat sa iubesc,

Pentru ca numai daruind…primim,

Numai iertand…suntem iertati,

Numai prin moarte…renastem intru viata vesnica.

” Se spune ca, atunci cand Maica Tereza era rugata sa vorbeasca depre sine, gasea imediat modalitatea de a aduce in discutie aceasta rugaciune, in care se afla intreg secretul filosofiei ce i-a inspirat fiecare actiune.

Trebuie sa meditam indelung pe fiecare vers al acestei rugaciuni. Este una din marile comori ale spiritualitatii si poate deveni o comoara in procesul nostru de evolutie spirituala.Ce trebuie sa facem pentru a reusi sa ne construim viata dupa ceea ce descoperim in aceste randuri? Voi fi in stare sa inteleg pe deplin adancurile acestei fraternitati ce leaga o mana de cuvinte aduse din gradina Sfantului Francisc din Assisi?

Nu cumva tentatia nestavilita de a-mi pune asemenea intrebari este dovada ca suntem ingemanati cu dubiul, cu indoiala? Pot eu oare? Sunt eu in stare? Nu, nu vreau sa cred ca asta inseamna. Fiecare intrebare este o treapta pe care urcam spre Ceruri. Atunci cand primim un raspuns pe care l-am cerut Universului, sa ne uitam bine in plicul cu care a sosit pentru ca, daca Doamne-Doamne ne iubeste, ne trimite odata cu raspunsul, si cateva intrebari noi. Proportia ideala cam asta ar fi: un raspuns, ca sa putem pasi, si doua intrebari ca sa avem de ce ne agata cu ambele maini.

Si, la un moment dat, pentru ca m-am gandit, chiar si in treacat, la dubiu, fara sa-mi dau seama de unde venea, am auzit un glas care spunea: “Cea mai mare dovada de lipsa de credinta este neincrederea – iar neincrederea inseamna doar dubiu.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here