Daca dragoste nu e, nimic nu e. Povestea unor suflete pereche care s-au regasit
Cele mai bune carti

“Daca dragoste nu e, nimic nu e. Povestea unor suflete pereche care s-au regasit”

La Editura For You a aparut o noua carte, scrisa de Dr. Brian Weiss, care vorbeste despre povesti de viata si legaturi intre suflete pereche.

“Pentru fiecare om exista o pereche. Adeseori exista doua, trei sau chiar patru persoane care sa-ti fie pereche. Sunt persoane care provin din generatii diferite. Calatoresc peste oceanele timpului si prin profunzimile dimensiunilor ceresti, pentru a fi alaturi de tine. Ele vin de dincolo, din cer. Arata altfel decat le stii tu, insa inima ta le cunoaste. Sunteti uniti pe veci, iar tu nu esti niciodata singur. Capul poate interveni si poate spune :”Nu te cunosc.” Dar inima stie.

El te ia de mana pentru prima data, iar amintirea atingerii sale transcende timpul si fiecare atom al fiintei tale incepe sa vibreze.Ea se uita in ochii tai, unde vezi un suflet care te-a insotit de-a lungul secolelor. Te cutremuri, te trec fiori. Tot ce nu face parte din acest moment isi pierde importanta.

Se poate ca el sa nu te recunoasca, chiar daca v-ati intalnit in sfarsit, chiar daca tu il cunosti. Poti simti legatura dintre voi. Poti vedea potentialul, viitorul. Insa el nu. Fricile, intelectul, problemele lui ii acopera cu un val ochii inimii. Nu te lasa sa-l ajuti sa dea valul la o parte. Plangi si suferi, iar el trece pe langa tine. Destinul poate fi atat de complicat.

Atunci cand ambele persoane se recunosc intre ele, niciun vulcan nu ar putea erupe cu atata pasiune. Energia emanata e uluitoare. Recunoasterea intre suflete poate fi imediata. Un sentiment subit de familiaritate, de cunoastere a acestei persoane, cu  o profunzime ce depaseste cu mult intelegerea pe care ar putea-o avea mintea constienta.

Este o intelegere rezervata, de obicei, celor mai apropiati membri ai familiei, sau poate chiar mai profunda. Stii intuitiv ce sa spui, cum va reactiona celalalt. Ai un sentiment de siguranta si o incredere mult mai mare decat increderea ce poate fi dobandita intr-o singura zi, intr-o saptamana sau intr-o luna.

Recunoasterea intre suflete poate fi ceva subtil si lent – o constientizare treptata, pe masura ce valul se ridica usor. Nu toata lumea este pregatita sa vada imediat. Exista un moment potrivit pentru toate si poate fi nevoie de rabdare din partea celui care vede primul.

Aceasta trezire in fata prezentei sufletului pereche poate fi declansata de o privire, un vis, o amintire, un sentiment. Trezirea poate fi produsa de atingerea mainii sale sau de un sarut pe buze, cand sufletul este adus din nou la viata.

Nu te vei casatori intotdeauna cu cel mai apropiat suflet pereche. Poti avea mai multe astfel de suflete pereche, pentru ca familiile calatoresc impreuna. Poti alege sa te casatoresti cu un suflet mai putin apropiat, unul care are ceva anume sa te invete, sau care trebuie sa invete ceva de la tine.

Recunoasterea acestui suflet pereche poate avea loc intr-o etapa mai tarzie a vietii, dupa ce amandoi v-ati luat deja un angajament fata de familiile din viata prezenta. Sau, e posibil ca cea mai puternica legatura de suflet sa fie stabilita cu parintii, cu unul dintre copii sau cu un frate. Sau, cea mai stransa legatura poate fi cu un suflet care nu s-a incarnat in viata ta prezenta si care te vegheaza de dincolo, ca un inger pazitor.

Uneori, sufletul tau pereche este disponibil si isi doreste o relatie cu tine. Aceasta poate recunoaste pasiunea si atractia dintre voi, legaturile intime si subtile care presupun legaturi create de-a lungul multor vieti. Totusi, relatia cu acesta poate sa-ti faca rau. E o chestiune de evolutie sufleteasca.

Daca unul dintre suflete este mai putin evoluat si mai ignorant decat celalalt, relatia poate fi caracterizata de violenta, lacomie, gelozie, ura si frica. Aceste tendinte sunt daunatoare pentru sufletul mai evoluat, chiar daca sunt aduse de un suflet pereche. Adeseori, apar scenarii in care unul dintre parteneri spera sa-l salveze pe celalalt. Daca acesta nu-ti doreste ajutorul, daca prin liberul arbitru alege sa nu invete, sa nu evolueze, relatia este compromisa.  Poate veti avea o alta sansa intr-o viata viitoare, daca nu se trezeste in aceasta.

Sunt posibile si trezirile in etape mai tarzii ale vietii. Uneori, sufletele pereche decid sa nu se casatoreasca, in timp ce sunt incarnate. Ele aranjeaza sa se intalneasca, sa stea impreuna pana incheie ce si-au propus sa faca impreuna, dupa care isi vad de drum. Planurile lor, lectiile si tot ce trebuie sa realizeze pe durata acestei vieti difera si nici nu vor, nici nu au nevoie sa-si petreaca intreaga existenta impreuna. Aceasta nu este o tragedie – e ceva ce tine exclusiv de invatare. Aveti o viata eterna impreuna – insa, uneori, aveti nevoie sa frecventati cursuri si lectii diferite.

Sufletul pereche care este disponibil, dar care nu s-a trezit inca, e un personaj tragic si va poate cauza multa suferinta. Netrezit, inseamna ca nu vede viata cu claritate, nu este constient de numeroasele niveluri de existenta. Netrezit, inseamna ca nu cunoaste legatura dintre suflete. De obicei, mintea contidiana este cea care impiedica trezirea.

Mereu auzim scuzele pe care le ofera mintea: sunt prea tanar; am nevoie de mai multa experienta, nu sunt pregatit sa-mi iau un angajament atat de important, ai alta religie, esti din alta rasa, ai alta pozitie sociala, alt nivel intelectual si asa mai departe. Toate acestea sunt doar scuze, intrucat sufletele nu au niciun astfel de atribut.

Persoana poate recunoaste atractia – este o atractie palpabila, insa sursa ei e necunoscuta. Este o iluzie sa credem ca aceasta pasiune, aceasta atractie se recunoastere dela nivel de suflet vor mai fi intalnite si cu alta persoana. Nu intalnesti un astfel de suflet pereche in fiecare zi. Mai ai, poate, inca una sau doua optiuni. Gratia divina poate recompensa o inima curata, un suflet plin de iubire.

Sa nu-ti faci niciodata griji in privinta intalnirii unui suflet pereche. Aceste intalniri sunt o chestiune de destin. Ele vor avea loc cu siguranta. Deciziile care sunt sau nu luate dupa aceea sunt o chestiune de liber arbitru, de alegere.

Cei care sunt mai putin treziti vor lua decizii bazate pe minte si pe fricile, pe prejudecatile lor. Din nefericire, acest lucru duce deseori la suferinta. Cu cat este mai trezit cuplul, cu atat este mai mare probabilitatea ca deciziile sa fie luate cu iubire.

Cand ambii parteneri sunt treji, acestia pot atinge extazul.”

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.