Meniul
Eu l-am pierdut pe al meu pe la varsta de sase-sapte ani, in primul an de scoala, cand am inteles din ceea ce mi se intampla ca pentru a-i multumi pe cei mari trebuie sa faci si sa fii “ca ceilalti”, nu unic, diferit, special, creativ. Din fericire l-am regasit peste timp – e drept ca destul de tarziu, dupa treizeci de ani.
Pentru ca eu nu gasesc cuvinte indeajuns de frumoase cu care sa va descriu toata bucuria regasirii copilului interior, va recomand cartea Fugind de confortul sigurantei, scrisa de Richard Bach si aparuta la editura Prestige.
In aceasta minunata poveste pentru oamenii mari, pilotul Richard Bach isi regaseste propriul copil interior dupa cincizeci de ani intr-o “pivnita intunecata” a mintii lui. Desi foarte furios la inceput, Dickie accepta totusi rugamintea lui Richard de a se cunoaste, si il insoteste pe acesta intr-un zbor cu avionul. Urmatoarea lor intalnire este descrisa in fragmentul de carte urmator:
Am revenit pe pamant, pe marginea unui lac secat foarte intins, cu suprafata precum caramizile sfaramate, cat vedeai cu ochii.
Undeva departe, in mijlocul acelui cuptor, se vedea o silueta.
Distanta dintre noi era mai mare decat parea, si pe cand fugeam catre el ma intrebam de ce alesese tocmai acest peisaj dezolant. Oare cine il alesese, el sau eu?
“DICKIE!”
Se intoarse catre mine, privindu-ma cum inaintez, dar fara sa faca vreo miscare sau sa scoata vreo vorba.
“Dickie”, am strigat eu gafaind. “Ce faci aici?”
“Ai de gand sa ma inchizi din nou?”
“Nu! Niciodata! Cum poti sa te gandesti ca voi face asa ceva, dupa ce am zburat impreuna? A fost cel mai frumos zbor din viata mea, si asta din cauza ca erai acolo cu mine!”
“Te-ai despartit de mine atat de brusc! De indata ce am plecat spre casa, ai incetat sa te mai gandesti la mine! Eu sunt cel care trebuie sa se hotarasca aici si sa nu cumva sa crezi ca nu stiu ca pot sa plec! Pot sa plec si sa te las fara sa ma mai intorc vreodata! Ce-ai sa faci atunci?”
Spuse acest lucru de parca ar fi trebuit sa raspund, de parca ar fi fost o catastrofa daca ar fi plecat, de parca nu traisem deja cea mai mare parte a vietii mele si ma descurcasem de minune.
“Imi pare rau. Te rog sa nu fugi.”
“Este usor sa ma uiti.”
“Nu pot sa ajung sa te cunosc asa cum esti? Nu putem fi priteni?” As supravietui, m-am gandit eu, dar mi-ar fi foarte neplacut sa dispara chiar acum, fara sa fi descoperit inocenta, pierdut in zonele defrisate din interiorul meu.
Nu spuse nimic. Poate ca e un drum lung si dificil, mi-am spus eu, dar nu este el prost sa fuga de mine. Totusi, de ce ar avea incredere intr-un individ care il inghesuise cu forta intr-o inchisoare, lasandu-l acolo pentru totdeauna? Daca e cineva prost aici, nu micutul este acela.
Am stat pe caramizile de argila uscata de pe fundul lacului secat si am privit dealurile din departare.
“De ce suntem aici?” l-am intrebat eu.
“Aceasta e patria mea”, spuse el cu tristete.
“Patria ta? De ce tocmai locul acesta, Dickie? Ai fi putut alege orice alt loc din mintea mea, ai fi putut alege sa fii oriunde, ai fi putut alege locul ideal, daca ai fi vrut.”
“Acesta este locul ideal”, spuse el. “Priveste-l.”
“Este mort! Alegi cel mai mare lac secat din desertul de sud si spui ca este patria ta, spui ca este locul ideal?”
“Nu este un lac secat.”
“Din cate vezi, este precum un cuptor, cu pamantul crapat in bucatele prajite pe kilometri intregi. Daca asta nu este Valea Mortii, atunci ce este?”
Isi lua privirea de la mine si privi in departare. “Nu sunt bucatele de pamant crapat”, spuse el. “Fiecare dintre ele este altfel. Ele sunt amintirile tale. Acest desert este copilara ta.”
Fiecare cuvant exploda in mintea mea, si am ramas tacut cautand un raspuns. Are dreptate, mi-am spus in cele din urma, aceasta este patria lui. Acesta este locul in care am venit in rarele ocazii cand am reusit sa gasesc o amintire mai veche: uscat, mort, pierdut, tot ce era inainte, prefacut in praf.
Dupa o vreme am ridicat din umeri, spunandu-mi ca, desi copilaria fusese fericita, amintirile despre ea erau ingrozitoare, si apoi m-am invatat sa traiesc fara cea mai mare parte in ea. Si acum, iat-o in fata mea.
De-a lungul cartii, Dickie ii reda lui Richard amintirile uitate ale unei copilarii din care el isi dorise cu ardoare sa scape cat mai repede dupa ce, la varsta de noua ani, fratele sau mai mare a murit rapus de leucemie.
In schimb, Richard ii face cunostinta cu experienta sa de viata legata de marea lui pasiune, zborul, de incercarile inerente in viata fiecaruia, de relatiile cu oamenii si divinitatea, de “mersul lucrurilor” in acest univers in care traim fara a-i cunoaste prea bine legile.
Daca ati crescut si va este dor sa cititi o carte cu povesti pentru oamenii mari, Fugind de confortul sigurantei poate fi o alegere minunata, care va poate inspira in a va regasi proprul copil interior. Puteti gasi cartea pe site-ul editurii:
www.edituraprestige.ro
Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.
Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.
Echipa care dezvolta acest site va roaga sa nu copiati articole de pe site si sa le publicati la voi pe blog/site/facebook sau in orice alta parte. Daca doriti sa ne ajutati, va rugam sa scrieti articole originale si sa puneti link catre noi, daca ceva din ceea ce scriem v-a inspirat.
