libris.ro

Pe 31 ianuarie avem Luna Plină si eclipsă totală de Lună în semnul Leului. Evenimentul este însă complex.

Avem o super lună, care se întâmplă atunci când luna plină este cel mai aproape de pământ, având vizibilitate mare și efecte energetice puternice. Avem o lună sângerie, prin faptul că eclipsa totală dă lunii o strălucire roșie. Avem o lună albastră, pentru că este a două lună plină din ianuarie.

Deci avem un eveniment care se întâmplă foarte rar. Energia acestui eveniment are potențialul să producă valuri în viețile noastre.

Cicluri de vindecare la această Eclipsă totală de Lună

Eclipsele vin în cicluri și această eclipsă se leagă de cele din februarie și august 2017. Lecțiile sau temele care ți-au fost aduse în atenție atunci, își vor găsi acum rezolvare în această energie.

Gândește-te la ce a ieșit la suprafață în timpul eclipsei totale de soare care s-a întâmplat pe 21 august 2017. Orice s-a întâmplat atunci, acum este rezolvat și eliberat.

Această eclipsă totală de lună  va aduce rezolvare și încheiere pentru întreaga jumătate a lui 2017 și va activa noi energii cu care vom lucra până la următoarea rundă de eclipse, în august 2018.

Eclipsele sunt puncte de cotitură în viețile noastre. Ne îndeamnă la schimbare și pun în lumină domeniile din viața noastră care necesită atenție.

Luna reprezintă emoțiile noastre și modul în care ne simțim sau nu în siguranță în interior atunci când funcționăm prin lume. Pe parcursul unei eclipse, sentimentul siguranței interioare este tulburat de multe ori, mai ales atunci când începem să privim cu adevărat în interior și să descoperim frici, speranțe, vise. Și mai ales bucăți de adevăr.

Emoții și impulsuri interioare

Pentru că acest eveniment cade în semnul Leului, suntem ghidați să ne luam viețile în stăpânire și să intrăm în rolul de rege sau regină a junglei interioare.

Deși energia Leului ne împinge să acționăm, e nevoie și de retragere în interior pentru a curăța energiile. Adevăruri ascunse și emoțiile îngropate vor ieși la suprafață în preajma eclipsei. Uneori, e nevoie ca lucrurile să se așeze înainte să decizi cursul acțiunii.

Eclipsele sunt întotdeauna evenimente astrale încărcate emoțional. Această eclipsă îți va crește senzitivitatea și va aduce la suprafață emoții intense. Răni vechi din trecut pot ieși la suprafață. Dacă lucrurile devin prea intense și sentimentul tău de securitate se tulbură în timpul acestei eclipse, adu-ți aminte că se întâmplă ca să poți face niște schimbări pozitive în viața ta.

Când te simți în siguranță în interior poți să ai încredere să-ți exprimi adevărul, să fii cine ești și să îți urmezi visele. Această Eclipsă totală te va ajuta să-ți găsești calea și puterea interioară, astfel încât să te simți încrezător în cine ești și ce ești aici să faci.

Conștiență și conștientizare

Dacă permiți acestei energii să intre în viața ta și îmbrățișezi schimbările și inspirația pe care ți le aduce, vei primi un imbold puternic pentru o nouă stare de a fi.

O stare de a fi în care să te simți încrezător, iubit și sprijinit de tine însuți și de lumea din jur. O stare de a fi în care ai încredere să fii tu însuți și să-ți trăiești adevărul.

Pentru a ajunge la această stare de a fi, trebuie să te conectezi cu centrul inimii tale și să te cuplezi la vocea intuitivă a înțelepciunii.

Această eclipsă de lună aduce o energie feminină foarte puternică și te va ajuta să te conectezi cu acea parte din tine intuitivă, centrată pe inimă.

Această Eclipsă totală de Lună este un eveniment celest care setează direcția pentru energia anului 2018.

Este o eclipsă intensă și este probabil să-i simțim efectele pentru câteva săptămâni, până când energia se stabilizează. Fii blând cu tine și observă orice temă, lucru sau tipar care iese la suprafață.

Dacă ai sentimentul că ceva îți scapă printre degete sau se încheie brusc în timpul acestei eclipse, ai încredere că este ceea ce trebuie să fie. Permite lucrurilor să-și urmeze fluxul firesc.

Nu există niciun dubiu că acest flux te va duce acolo unde ai nevoie să fii și-ți va da acces la o stare mai înaltă de conștientizare.

Sursa: http://foreverconscious.com/

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here