libris.ro


Trăim vremuri intense la nivel colectiv. De câteva luni, sentimentul general este că ceva pare a se schimba la modul definitiv. Nu putem încă să definim schimbarea, însă îi simțim energia.

Uneori, procesul pare confuz. Alteori reușim să întrevedem puțin din noua energie, pentru ca apoi să revenim în tranșee, să purificăm ceea ce stă între noi și noua energie. În relații, în profesie, în proiectele noastre, în modul în care ne raportăm unii la alții, totul pare a se transforma.

Pentru cei care au ajuns într-un prag critic al conștientizării, vechiul moare o dată pentru totdeauna. Tot ce nu este în Iubire, în Adevăr, tot ce este dictat de ego, nu mai poate fi susținut.

Legături, corzi, atașamente, vinovății dispar. Modurile vechi în care ne desfășuram viețile se disipă. Facem loc noului. Unui nou mod de a simți, a percepe, a trăi. Nu peste noapte, ci uneori cu rezistențe crâncene ale părții din noi care vrea ca toată viața noastră să se schimbe, în timp ce totul rămâne cum era. Amuzant și dureros în același timp.

Suntem chemați spre conectare cu sine, cu corpul, la un nou nivel de prezență și împământare. Suntem invitați la conectare de la Sine mai înalt la Sine mai înalt. De la inimă la inimă. De la suflet la suflet. Lumină din Lumină.

Energiile uneori sunt coplesitoare. Putem simți că vechile structuri, așa cum le știam, nu mai pot face față la atâta energie. E important să ne aducem aminte că Sinele mai înalt ghidează tot. Lucrurile sunt orchestrate la nivel mai înalt, căutând aliniere între planul uman si cel divin. Planul Divin al sufletului fiecăruia se întâmplă mai devreme sau mai târziu, indiferent cât ne zbatem și opunem rezistență.

Frica se activează și se eliberează. Dacă ne vom permite să fim strălucitori, să ne revendicăm toată iubirea, abundența, ușurința și curgerea vom muri – ne șoptește frica la ureche. Chiar va muri o parte din noi, cea care ne-a ținut în separare, în distorsionare, în iluzie.

Sentimentul de copleșire apare din ce în ce mai mult și e nevoie să fie lăsat să curgă. Este copleșită partea din noi care n-a mai trecut prin asta. Corpul este rigid uneori pentru că e speriat. Pentru a ajunge la asemenea lumină, înainte era nevoie să ne lăsăm corpurile în urmă. Acum putem face în corp întreg procesul.

La asemenea nivel, acest proces nu s-a mai făcut niciodată pe Pământ. Nu știm ce va urma, încotro ne îndreptăm. Este o hartă cu totul nouă. Sinele uman este speriat. Însă Sinele nostru divin știe calea și așteaptă de secole să poată coborî aici. O parte din noi nu își poate imagina măreția, lumina și puterea pe care le vom încorpora. Nu avem grad de comparație și nici harta pentru a ne reprezenta ce urmează.

Suntem la o răscruce de linii temporale. Avem posibilitatea să pășim pe cea mai înaltă linie de destin începând cu 2020. Până atunci mai avem câteva luni de purificări intense a tot ceea ce ne limitează. Care este linia de destin cea mai înaltă, în acord cu binele cel mai înalt? Ce avem de integrat, transmutat, alchimizat pentru a putea susține acea energie?

Apar la orizont multe posibilități, unele urmând a se materializa, altele nu. Să lăsăm procesul în mâinile sinelui mai înalt, să ne relaxăm, să luăm decizii doar atunci când le simțim în toate structurile noastre. Nu din frică și tipare vechi, ci din Sinele mai înalt. Nu putem da greș, nu putem alege greșit. Importantă este intenția de a ne alinia la planul sufletului nostru și la binele nostru mai înalt.

3 COMENTARII

  1. Lupta care ne epuizează este cea interioară, noi cu noi înșine, nu lupta cu cei din jurul nostru sau cea cu experiențele vieții; obosim când încercăm să mergem împotriva curentului, împotriva curgerii noilor energii ce bat la ușa sufletului nostru și ne speriem de ele, pentru că nu avem încredere în Sinele divin. Pacea, liniștea, armonia, se obțin când lași viața să curgă prin tine și nu mai opui rezistență la ceva. Totul este despre a fi, nu despre a avea. Ai obosit vreodată în timp ce iubeai, în timp ce te bucurai, în timp ce te rugai? Atunci ne lăsăm purtați de curgerea energiei vieții, nu opunem rezistență, atunci ne deschidem prin inimă. Obosim când căutăm cu mintea, despre a avea; inima nu ne obosește niciodată despre a fi fericiți, limpezi, bucuroși, încrezători. Ne chinuim singuri gândindu-ne la ”ce ar fi trebuit” să facem, la „ce ar fi fost bine” să facem, la ce ar fi putut fi dacă n-am fi făcut sau spus niște lucruri.E timpul să dăm drumul la tot ce ne blochează: amintiri/ îndoieli/ regrete/ vinovății/ acuzații/ judecăți/ persoane; să le eliberăm și să ne eliberăm, pentru a putea merge mai departe. Mulțumim cu recunoștință, Mihaela Marinaș și Condor C, pentru neobosita răbdare și încredere cu care ne învățați și ne susțineți!
    https://www.youtube.com/watch?v=4_F2N1Z4QIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here