Exista un moment in viata multora dintre noi care da nastere unei scindari intre corpul si sufletul nostru.

Aceasta separare are rolul de a aseza pe un piedestal sufletul, in timp ce corpul, defavorizat, este aruncat intr-un plan secund.

Ceea ce multi dintre noi invatam prea tarziu este ca sufletul si corpul nostru nu lupta pentru medalia de aur, ci se pot aseza impreuna pe podiumul cel mai inalt.

Am observat ca multi oameni care au tendinta de a-si asculta doar mintea si sufletul, isi neglijeaza adesea corpul.

Si am mai observat ca tot acestia considera “pacat” sau chiar pierdere de timp sa ofere un rol principal propriului corp.

Ca de obicei, va invit acum sa priviti in adancul vostru si sa va intrebati de cate ori v-ati tradat corpul.

De care ori tipetele acestuia ajungeau in cele mai profunde straturi ale sufletului sau mentalului vostru?

Si de cate ori corpul vostru s-a simtit nevazut, neascultat sau nemangaiat desi trimitea semnale foarte clare?

Sau de cate ori corpul vostru v-a atras atentia ca exista doar prin intermediul unei dureri acute ce pastra cu sine promisiunea ca de acum incolo va fi respectat?

Intr-adevar, corpul nostru este invelisul miezului nostru. El este coaja tare care ascunde moliciunea perfecta a sufletului nostru. Cu toate acestea, el pastreaza amprenta pulsului sufletesc.

Poate ca cearcanele noastre nu sunt altceva decat expresia unui suflet obosit la fel cum limpezimea ochilor reprezinta curatenia sufletului nostru.

Si poate ca ridurile sunt cele mai fidele prietene ale trecerii timpului asa cum zambetul nostru este o poarta deschisa catre propriul suflet.

Asadar, dragii mei, corpul nu-i pune piedici sufletului.

Nu-i ingreuneaza drumul si nici nu-l indeparteaza de adevarurile profunde ale vietii.

Din contra, corpul este cel mai evident si transparent indicator.

Corpul poate fi cel mai mare ajutor al sufletului atat timp cat mintea alege sa nu creeze o prapastie intre cele doua elemente ale fiintei.

Voi incheia acest articol cu rugamintea de a ne intoarce cu totii atentia spre corpurile noastre.

De a le intreba care este dorinta lor in acest moment si cum anume vor sa fie mangaiate.

De a le curpinde cu bratele noastre si de a le strange atat de tare asa cum am imbratisa ceva ce am pierdut demult…

Nu stiu daca le putem face o promisiune corpurilor noastre. Promisiunile sunt incalcate adesea.

Insa le putem privi in oglinda si le putem atinge. Le putem lasa sa iubeasca si le putem permite sa se lase iubite si explorate. Le putem da voie sa vibreze si sa se inalte pana in acel punct in care sa se uneasca din nou cu un prieten pierdut si regasit, cu sufletul nostru.

Acesta poate fi inceputul unei promisiuni.

Voi ce i-ati transmite chiar acum corpului vostru?

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here