Uneori mă uit la mine și mă mir cât de mult mă autoabuzez după atâția ani de lucru cu mine. Însuși faptul că spun asta este o altă formă prin care autoabuzul se inflitrează în discursul meu. Pentru că presupun că ar fi trebuit să fiu într-un anumit fel, evoluată și perfectă:)) și nu-mi dau voie de fapt să fiu așa cum sunt acum.

Așa că o să vă vorbesc deschis despre o energie des întâlnită, în forme atât de subtile încât nici nu le mai recunoaștem: autoabuzul.

Iată câteva moduri în care practicăm autoabuzul, de obicei:

  • facem ceva pentru că trebuie, pentru că așa am mai făcut până acum. Iar dacă nu facem lucrurile într-un anumit fel sau moment avem senzația că o să se oprească Pământul din mișcarea de rotație
  • facem lucruri împotriva corpului, fără să ne oprim să vedem ce simțim
  • facem lucruri pe pilot automat, din obișnuință, fără să găsim justificare concretă în momentul prezent pentru acea acțiune
  • luăm asupra noastră furia și reproșurile din senin venite din afară, simțindu-ne vinovați pentru ele
  • avem grijă exagerată la ce spunem, unde spunem, cum spunem, ne măsurăm cuvintele ca nu cumva să deranjăm sau să fim contraziși
  • simțim vinovăție exagerată în situații minore și suntem prea duri cu noi înșine (nu ar fi trebuit să vorbesc, ar fi trebuit să tac etc.)
  • nu ne permitem să ne relaxăm cu adevărat pentru că simțim că nu merităm
  • vrem să schimbăm ceva în permanență la propria persoană
  • credem că trebuie să avem, să fim sau să facem tot timpul ceva anume ca să fim împăcați cu noi înșine
  • nu ne dăm voie să ne exprimăm sentimentele sau să ne arătăm emoțiile, pentru că vrem să demonstrăm mereu că suntem calmi, stăpâni pe sine sau evoluați spiritual
  • stăm prea mult în furie, neputință, victimizare pentru a obține atenția celorlalți
  • nu ne dăm voie să ne simțim acasă în propriul corp
  • avem o seriozitate excesivă legată de propria viață, propria persoană și ce se întâmplă cu noi

    Autoabuz sau bucurie?

Chiar și momentele de bucurie le transformăm uneori în motive de autoabuz. 

Să nu ne bucurăm prea tare pentru că se va întâmpla ceva rău, nu-i a bună cu atâta veselie, de ce să râzi așa fără motiv… cunoașteți programele astea de autoabuz, nu?

Sunt lucruri adânc întipărite în memoria noastra celulară. Au devenit atât de intime ființei noastre, încat primul pas este să le observăm prezența.

Multe sunt instalate ca mecanisme de protecție, altele ne-au ajutat să supraviețuim timp de generații, altele au venit din frică.

Dincolo de autoabuz, în bucurie

Să privim toate aceste condiționări și să le scoatem la lumină. Să le îmbrățișăm și să mergem mai departe, în energia inimii deschise înspre tot ceea ce suntem. Inima care nu ia dramele vieții prea în serios, fără să ia nimic în derizoriu, în același timp. Inima care nu se așteaptă la nimic, pentru că poate avea deja totul, aici și acum. Inima care știe să bată de extazul vieții, să explodeze de frumusețea trăirii și a prezenței.

Acolo, în acel loc, putem trece dincolo de energia care ne-a făcut să ne abuzam timp de milenii. Și putem începe să fim, ținuți și susținuți de simplitatea inimii și firescul existenței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here