de Bruno Medicina, Leader Communications
Unul dintre cele mai stupide lucruri pe care mi se intampla sa le vad la televizor este folosirea rasetelor inregistrate in serialele “umoristice”: sublinierea tot timpul a unor glume penibile cu hohote de ras si aplauze mi se pare o insulta la adresa inteligentei spectatorului si am impresia ca nici regizorii, nici producatorii nu au un minim gust sau simt al ridicolului.
Din pacate psihologia actuala a reusit doar in mica masura sa trateze cu succes tulburari cum ar fi fobiile, depresia, nevroza obsesiv-compulsiva, alcoolul, drogurile, tulburarile si deviantele sexuale, mania, autismul.
In cartea sa Psihologia viitorului – Lectii din cercetarea moderna asupra constiintei, psihiatrul american Stanislav Grof propune o perspectiva complet diferita de abordare, rezultata in urma unei activitati de peste patruzeci de ani in acest domeniu, pe care a desfasurat-o mai ales la Centrul de Cercetari Psihiatrice Maryland din Baltimore.
Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti.
S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti.
Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un comportament nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita.
Puterea prezentului, scrisa de Eckhart Tolle – una dintre cele mai bine vandute carti din Statele Unite in ultimii cativa ani.
Eckhart Tolle s-a nascut in Germania, si la varsta de 13 ani s-a mutat impreuna cu parintii in Anglia. Tineretea sa a fost marcata de suferinte psihice intense, de la depresii de o mare intensitate pana la incercari de sinucidere. La varsta de 29 de ani s-a trezit intr-o noapte din somn suferind atat de cumplit incat a trecut fara sa vrea intr-o alta stare de constiinta, cunoscuta sub numele de iluminare.
– A… tinerii de astazi! Ce vor ajunge?
– Ai mare dreptate, asa este!
– Cat e ceasul?
-Sapte.
– Unde este dosarul rosu?
– Daca ai fi mai ordonat, ai sti!
Psihologilor care, sub pretextul cercetarii, se amuza observand comportamentul soarecilor si incearca sa traga concluzii utile in comparatie cu comportamentul uman, li se intampla uneori sa descopere lucruri interesante.
Un experiment clasic consta in a creste trei grupuri de soareci in conditii identice de cazare si alimentatie, dar foarte diferite din punct de vedere al comportamentului:
-cu primul grup (A) cercetatorii actioneaza “bland” si “amabil”, ii mangaie, le vorbesc;
-cu al doilea grup (B) se arata “nepoliticosi” si agresivi, lovindu-i din cand in cand;
Cu siguranta ati vazut in jurul vostru oameni care au toate resursele necesare pentru a fi fericiti… si totusi nu se simt deloc bine in pielea lor. Si ati vazut si un numar oarecare (mult mai mic insa) de oameni care sunt cu adevarat fericiti: relatiile lor interpersonale sunt de invidiat, muncesc cu pasiune, au o relatie de cuplu de care sunt mandri, tot ce se petrece in viata lor le da un sentiment extraordinar de implinire.
Unul dintre cunoscutii mei afirma intr-un articol din Blog-ul sau ca nu exista o cale sigura catre fericire. Eu m-as aventura sa spun ca ea exista: este suficienta cunoasterea nevoilor noastre de baza si intelegerea princiilor care le guverneaza pentru a atinge si a mentine echilbrul.
In 1955, cand Einstein a incetat din viata, creierul sau a fost indepartat si pastrat de catre doctorul Thomas Harvey pentru a fi cercetat. De-a lungul timpului, el l-a studiat si a oferit si altor cercetatori bucatele din el pentru a afla raspunsul la intrebarea: Cu ce este diferit creierul unui geniu?
Explicatia a inceput sa se contureze abia zeci de ani mai tarziu. In 1911 parintele neuroanatomiei, Santiago Ramon Y Cajal, a descoperit ca nu numarul neuronilor este cel mai important cand vine vorba despre genii, ci numarul interconexiunilor dintre acestia.
