Putem sa nu judecam? A analiza inseamna a judeca? A eticheta un copac ca fiind copac insamna a judeca? Este acceptat sa judecam constructiv si nu distructiv?
Nu e bine sa judecam pentru ca, la o interiorizare mai adanca, vom vedea ca orice judecare are loc dintr-un spatiu al rautatii. Fie ne credem mai buni si ne inaltam peste semenii nostri, fie suntem efectiv dezgustati de acel “ceva” pe care nu l-am gasit tolerabil cu nici un chip in viata noastra.
Cele mai frecvente judecati sunt rautacioase si le facem automat atunci cand:
– Cineva nu corespunde fizic propriilor noastre pretentii, desi nu ne este ceruta parerea.
– Cand ne inaltam deasupra semenilor, chiar si atunci cand poate dispunem de o intelegere mai ampla si poate ca scoatem in evidenta bine un lucru … dar ni se pare ca suntem mai destepti.
– Cand cel de langa noi se gaseste intr-o situatie prin care noi am trecut si pe care noi o consideram acum stupida si am uitat ca si noi in acea situatie am fost la fel de ignoranti.
– Cand spunem ca nu a existat “chimie” intre noi atunci cand ne-am vazut prima oara si cand de fapt, ne-am judecat inconstient cu toate programele avute in dotare.
Cand avem in fata noastra o persoana supraponderala, aproape instant inconstient o respingem. E ca si cum cineva ne-ar obliga ca noi sa primim acea persoana in casa noastra, in spatiul nostru personal, in viata noastra. Numai ca nimeni nu ne cere acest lucru. Este una dintre multiplele fatete ale vietii si atat.. totusi noi o luam personal.
Mecanismul care ne pune in legatura cu acea persoana ar fi cam asa: in primul rand, ne gandim ca este ignorant sa nu ai grija de sanatatea ta, ca echivaleaza cumva a superficialitate si lipsa de respect fata de propria persoana, ca este ceva ce nici unul dintre noi nu ar vrea sa fie (supraponderal) si nici nu am accepta asa ceva ca partener de viata.
Poate ca este asa sau poate ca nu, iar noi de obicei nu luam in considerare si ultima varianta. Creditam foarte tare prima parere care ne iese ca o bula din subconstient si pe ea ne construim o poveste.
De ce nu avem dreptate insa? Pentru ca in viata avem datoria ca in primul rand sa facem bine si deci si sa gandim bine, in al doilea rand pentru ca nu este viata noastra (cea pe care o judecam), in al treilea rand pentru ca atata timp cat nu ne cautam noi corespondentul acelei judecati, critica nu este valabila si plus ca nu ne ajuta cu efectiv nimic.
Am auzit cumva ca cineva a soptit si ca nu este bine si pentru ca suntem “pe o cale spirituala”?! Interesant. Dar toate judecatile se produc automat pentru ca suntem plini de “asa da”, “asa nu” si nici unul dintre aceste programe nu iti cere voie inainte sa se exprime.Te traieste pur si simplu.
Daca vreau sa corectez acest lucru, poate exact in exemplul dat, in primul rand, dupa ce am emis respingerea (inconstient), constient mi-as cere iertare, in minte, fata de acel suflet care nu mi-a incalcat liberul arbitru cu nimic. Nu cunosc nimic despre acea persoana si nu stiu de cate ori, poate, ea a fost mult mai generoasa decat mine, de cate ori ea a dat dovada de mult mai mult curaj si bunatate.
Si mai stiu ca nimanui nu ii e usor, cu toti avem provocarile noastre si fiecare este la nivelul testului lui. Poate ca acum ni se pare usor sa facem parada de cat de mult control mental avem si cat de usor putem manca numai “raw vegan”, dar a fost un moment in viata noastra cand acest lucru a fost greu si a trebuit sa muncim cu noi.Si apoi, daca ne-am imagina ca persoana supusa tirului de tragere din partea noastra ar plange ranita fiind, nu am suferi si noi odata cu ea?!
In primul rand a judeca nu ne ajuta cu nimic, iar prima lege este cea a iubirii.Ok, nu e nevoie sa ne pupam cu toata lumea, dar macar sa nu atacam.Prin urmare, am inceput acest exercitiu de a-mi cere imediat iertare si de a multumi acelui om pentru prilejul de a-mi arata ce mai contine subconstientul meu si ce programele se activeaza singure.
Dupa ce am inceput sa fac acest lucru, chiar la prima tentativa avuta, am observant ca prima revelatie a fost : “wow, nu exista nici o lista ABSOLUTA despre cate kg este bine sa ai ca sa fii spiritual, este doar o cutuma”. Este important insa sa constientizam si nu doar sa intelegem neuronal. Si am mai inteles ca nu e treaba mea si nu este deloc importanta parerea mea, nu mi-o cere nimeni.
Mai mult, acesta este binele pe care mi-l pot face eu mie dar si persoanei pe care nu vreau sa o mai judec. Odata cu aceasta cerere de iertare scade si nivelul de agresivitate fata de oameni, dar si frica pe care o avem fiecare de a nu fi judecat la randul lui. Nu este usor sa spargi un automatism si este nevoie de multa daruire, disciplina si practica.
Ar fi foarte bine daca nu am cruta nimic ce ne separa de ceilalti. Inca nu o facem perfect pentru ca ni se pare ca avem ceva de castigat, este vorba de o oarecare satisfactie mental parsiva, inselatoare, dar de la care atunci cand “deschidem palma” constatam ca am primit fix nimic si cineva si-a batut joc de noi. Tot targul acesta se reduce la un mic orgasm chimic al creierului, orgasm de cateva secunde si atat.
Uneori celalalt simte ca este judecat si reusim sa il ranim alteori ramanem cu o satisfactie bolnava de o singura parte si oricum in ambele cazuri este vorba despre boala.
De ce vreau sa repar acest lucru? Nu pentru ca scrie in carti ci pentru ca in primul rand castigul este al meu personal. Mai mult spatiu curat in interior, mai multa putere de “a fi”, mai multa disponibilitate si capacitate de a simti binele, implinire sufleteasca. Si nu in ultimul rand, este o porunca biblica!
Nu e deloc dragut sa realizezi ca acele pulsiuni critice te pun in miscare impotriva vointei tale, fac ravagii in suflet si apoi te lasa pradat si abandonat intr-un colt. Nu e eficient sa judeci si ca urmare zero beneficii. Este exact ca intr-o afacere nonprofitabila. Nu mai bine devirusam?!
Din acest motiv imi place foarte mult disciplina spirituala, pentru ca nu ma astept sa simt iubire 100% din timp (de cata ipocrizie sa imi fac parte singura?!!), pentru ca sunt un novice, incompleta si inconstienta, insa sunt constiincioasa si atunci cand nu merge cu binele, aplic militaria spirituala (asa ii zic eu) pana inteleg.
Prin urmare, va urez ce imi doresc si mie: “Succes in practica!” … pentru ca un om recuperat e mai bun decat un om intemnitat.
articol scris de Nicoleta, utilizator www.aimee.ro
