elefant.ro

[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

trairea-profunda-a-sentimentelor-cheia-vindecarii
trairea-profunda-a-sentimentelor-cheia-vindecarii

Probabil ca unul din motivele principale pentru care vedem in jur, peste tot, oameni obositi si fara chef de viata este faptul ca ne incapatanam zilnic sa luptam cu ceea ce simtim. Cata energie consumam pentru a nu mai simti ceea ce simtim? De ce este atat de dureros sa simtim? De unde vine atata neincredere in ceea ce simtim? De ce ne este atat de frica sa traim pana la capat o emotie, pentru a-i da sansa de a se transforma in altceva? Ce mecanisme intra in actiune atunci cand inima noastra, intr-un sfarsit, incepe sa iasa din anestezia cu care ne-am obisnuit atat de mult? Intrebari cu jumatati de raspuns. Celelalte jumatati se obtin prin curajul de a simti, in fiecare clipa, exact ceea ce simtim.

O alta parte de raspuns am gasit-o, din nou, in “Cartea trezirii”, aparuta la editura Adevar Divin:

“Obisnuiam sa lupt cu tristetea sau incercam sa nu ma nelinistesc, dar asa cum am invatat, pentru cei mai multi dintre noi, dupa ce picatura de melancolie sau de neliniste s-a strecurat in suflet, incercarea de a simti orice altceva este ca o dezicere. Odata ce mintea a fost atinsa, asemenea unei corzi lungi de chitara, nu mai avem altceva de facut decat sa o lasam sa vibreze.

Toti stim de plansul care se transforma in ras. Sau de rasul care se preface brusc in plans. Ori de mania care devine pe neobservate singuratate placuta. Sau de infatisarea rece a indiferentei care se sparge, lasand sa se vada teama. Este uimitor ca, asa cum nenumarate forme de flori cresc din acelasi pamant, gradina pamanteana a emotiilor-cu toate formele si culorile ei delicate-creste din acelasi pamant al inimii, al sufletului.

Toate acestea ne lamuresc de faptul adesea greu de acceptat ca in adanc exista o singura emotie inexprimabila, un fel de casa a sentimentelor si senzatiilor. In ciuda eforturilor noastre de a fi fericiti si nu tristi, de a fi calmi si nu nelinistiti, de a fi limpezi si nu dezorientati, de a fi intelegatori si nu furiosi, in ciuda tuturor felurilor in care ne modelam reactiile in viata si apoi alergam de la una la alta, in ciuda temerilor fata de anumite sentimente ori senzatii, doar traindu-le pe fiecare in parte putem simti durerea vibranta de a fi vii. Iar atingerea acestei stari inseamna adesea vindecare.

Este greu totusi sa ne inclinam in fata unei tristeti pe care nu o dorim, sa lasam nelinistea sa se strecoare. Pentru mine, rezistenta fata de senzatiile neplacute provenea din teama ca, daca ma lasam in seama tristetii, nelinistii, dezorientarii sau durerii, aveam sa fiu inabusit de ea. Mi-era teama ca imi va domina viata. Ca nu voi fi altceva decat tristete, neliniste sau dezorientare.

Dar am descoperit, din nou, ca trairea suficient de profunda-adica deplina-a oricarui sentiment ma deschide intr-un fel catre sursa comuna a tuturor sentimentelor. Si la sursa, niciun sentiment nu exista separat. Prin sentimentele noastre, si nu pe langa ele, ajungem la sursa inexprimabila a tuturor sentimentelor, care ne poate vindeca de durerea oricarei stari de spirit.”[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here