Ma gandesc de ceva timp la urmatorul aspect: cat de norocoasa sunt sa pot sa experimentez atat de multe in interiorul meu fara sa ma identific cu vreuna din acele stari. Ca pot sa simt toate extremele din lume in acelasi timp fara sa ma fac tandari. Sau sa ma fac tandari, pentru ca dupa aceea sa ma recompun intr-un mod mult mai autentic si original decat am facut-o vreodata.
Ca pot sa simt durerea cea mai profunda fara sa-mi pierd bucuria de viata. Ca pot sa simt deznadejdea cea mai mare fara sa renunt vreodata, cu adevarat, la speranta. Ca pot sa mor in fiecare zi, fara sa ma simt moarta in interior. Ca pot sa simt ce este depresia cea mai profunda, fara sa devin depresiva. Ca pot sa simt nebunia cea mai pura, fara sa o iau razna.
Ca pot dupa aceea sa ma trezesc la viata intr-un mod nou, autentic, viu, nemaitrait pana atunci. Si ma intreb oare, cum fac asta? De unde am acest echilibru?
Si cum pot sa am toate acestea in interiorul meu, ramanand insa congruenta cu mine insami si neafundandu-ma cu totul in niciuna din ele, decat pe perioade scurte, doar pentru a experimenta starile respective?
Poate pentru ca am o parte din mine suficient de sanatoasa sa poata contine toate aceste trairi fara sa se identifice cu ele, poate ca am un observator interior suficient de bine antrenat sa nu se lase pacalit, poate ca mi-am explorat atat de bine umbra incat stiu cum sa nu ma mai identific cu ea, pentru ca sunt mai mult decat atat.
Si in acelasi timp, ma intreb daca nu cumva sunt nascuta sub o stea norocoasa…Citeam la un moment dat un comentariu pe Facebook:
Ma simt furios pe aceia care ii numesc pe sinucigasi lasi. Este culmea arogantei si insensibilitatii sa ne imaginam capabili sa judecam decizia unei persoane de a sta sau de a pleca. Numai omul respectiv isi cunoaste trauma pe care o poarta, ce durere a cunoscut, ce intuneric ii captuseste lumea interioara si cat curaj i-a trebuit sa ramana aici atat de mult. Numai sufletul individual stie care este calea de urmat si cand a venit timpul. Daca esti suficient de norocos sa nu te fi gandit niciodata la sinucidere ca la o solutie in lumea provocatoare in care traim, atunci cazi in genunchi si multumeste-i stelei tale norocoase. Cu adevarat, cazi in genunchi, saruta pamantul si multumeste-i. Dar nu-i judeca pe cei care au ales altceva.
Da, cred ca cei care au descoperit acest punct de echilibru in ei au pentru ce sa fie recunoascatori. Nu am judecat vreodata pe cineva care s-a lasat prada disperarii, insa ma intreb cum ar fi daca am invata, din ce in ce mai mult, sa nu ne mai identificam cu tot ceea ce simtim?
Ci sa ne permitem sa simtim, in fiecare moment, ceea ce este de simtit, stiind ca va veni momentul in care vom reveni la un punct de echilibru in interior?
Insa daca nu avem un punct de reper pentru cum se simte acest punct de echilibru atunci nu vom sti la ce sa ne raportam.
Acest punct de echilibru este cel mai important lucru de construit in interiorul nostru. Pentru ca ne permite sa experimentam orice, stiind ca ne vom putea intoarce la el, dupa ce intensitatile emotionale se vor fi disipat.
Ce facem insa daca nu l-am descoperit inca? Convingerea mea este ca putem face acest lucru in mod intuitiv. Putem folosi metode precum: meditatie, cursuri, spiritualitate, psihoterapie, sport, terapii alternative, citit.
De mare ajutor pentru mine a fost intotdeauna sa citesc despre oameni care au trecut prin evenimente traumatizante care le-au inlesnit accesul la resurse nebanuite din interior.
Pentru ca acesti oameni care au trecut prin evenimente traumatizante fara sa se identifice cu ele, au inteles cel mai bine cat de important este sa nu te lasi definit in intregime de un eveniment, o emotie pe care o simti sau un fapt care ti se intampla la un moment dat.
Pentru ca suntem mult mai mult de atat, atunci cand incepem sa avem curajul sa intelegem si sa ne vedem in toata maretia noastra, in toata capacitatea de regenerare a spiritului uman.
De mare ajutor pentru mine a fost si sa intalnesc oamenii potriviti, la momentul potrivit. Oameni care stiu ce inseamna acel punct de echilibru si pe care te poti baza pana in momentul in care inveti tu sa descoperi acel lucru in interiorul tau.
Acel punct de echilibru este un fel de barometru al tuturor experientelor noastre emotionale, pentru ca recunoaste si cunoaste toate experientele umane, este un punct si in acelasi timp intregul Univers intr-un punct, este stabilitate si curgere, siguranta si flexibilitate, continere si extindere.
Este punctul din care stim ca ceea ce traim ne apartine insa nu ne defineste, ne insoteste insa nu ne conduce. Este punctul din care stim ca toate sunt curgere si nimic nu ramane la fel, cu exceptia esentei celei mai intime a fiintei noastre. Acolo trebuie sa ajungem pentru a ne simti in siguranta, indiferent prin ce trecem.
Mi-a placut mult articolul. Si eu reusesc sa ma intorc la punctual meu de echilibrul, pe care mi-l da credinta in divinitate. Mi-ar placea ca abaterile de la punctul de echilibru sa fie cat mai reduse si mai putin perturbatoare.