Cand crezi ca viata ta se invarte in jurul aceleiasi drame pe care o ai de cand te-ai nascut si ca nu ai nicio cale de scapare, viata iti poate oferi surpriza unei promisiuni. Totul este sa te lasi surprins si sa te lasi trait de aceasta viata, al carei unic sens este curgerea. Curgerea ei si participarea noastra la curgerea ei sunt singurele lucruri care au sens in ochii vietii.
Si poate ca circumstantele concrete ale vietii tale nu se vor schimba si vei avea in fata ta aceleasi date ale aceleiasi problemei care te-a facut sa te invarti in cercul neputintei timp de atatia ani. Dar tu vei fi capatat alti ochi, prin care poti privi viata asa cum e. Si vei primi alte maini, pe care le vei putea deschide in fata vietii.
Totul poate capata un aer de prospetime in viata ta cea veche daca deschizi geamul pentru a lasa sa intre aerul proaspat, impreuna cu promisiunea a ceva nou. Insa aceasta promisiune este si dureroasa, de cele mai multe ori. Presupune desprinderea de ceva vechi si familiar. Poate nu extrem de confortabil, insa cel putin cunoscut.
Cand suntem in toiul unei mari schimbari, este bine sa ne amintim cum iese puiul la lumina din ou. Din punctul de vedere al puiului, este o lupta cumplita. Inghesuit in coaja intunecata, pe jumatate format, puiul isi consuma toata hrana si se mareste pana ajunge la conturul cojii. Incepe sa se simta infometat si stramtorat. In cele din urma, puiul incepe sa flamanzeasca si se simte sufocat de spatiul devenit prea mic al lumii sale.
In final, tot crescand, sparge coaja oului si lumea asa cum o cunoaste puiul incepe sa se incheie. Cerul ei se prabuseste. In timp ce se strecoara prin crapaturi, incepe sa manance bucatele de coaja. In acea clipa, cand creste, dar e fragil, infometat si stramtorat, iar lumea lui se prabuseste, puiul trebuie sa se simta ca si cum ar muri. Dar dupa ce partile de care s-a eliberat au cazut, puiul a iesit la lumina. Nu moare, ci cade in lume.
Invatatura este profunda. Transformarea implica intotdeauna inlaturarea unor lucruri pe care ne-am bazat si ramanem cu senzatia ca lumea, asa cum am cunoscut-o, inceteaza, fiindca asa este.
Insa puiul ne ofera intelepciunea ca pentru a ne naste in timp ce suntem vii trebuie sa ne mancam propria coaja. Cand ne confruntam cu mari schimbari –in noi insine, in relatiile noastre sau in simtul vocatiei-cumva trebuie sa ne insusim tot ce ne-a cuprins, ne-a protejat, ne-a hranit, ne-a incubat, astfel incat atunci cand noua viata se manifesta in afara noastra, cea veche este inauntrul nostru.
Doar continand in interiorul nostru ceea ce este vechi, putem pasi inspre promisiunea unei film nou al vietii. Dupa ce am asimilat trecutul, putem privi cu seninatate la viata care ne asteapta si care se va concretiza cu fiecare pas pe care il facem.
inspirat din Cartea trezirii, Mark Nepo, editura Adevar Divin
