omul-nu-e-o-insula-ci-o-parte-a-unui-continent-despre-egoism-si-transcendenta
Spiritualitate

Omul nu e o insula, ci o parte a unui continent: despre egoism si transcendenta

omul-nu-e-o-insula-ci-o-parte-a-unui-continent-despre-egoism-si-transcendenta
omul-nu-e-o-insula-ci-o-parte-a-unui-continent-despre-egoism-si-transcendenta

Egoism si transcedenta sinelui

Astazi va prezentam un discurs despre pendularea umana intre individualism si comuniune spirituala. Psihologul Jonathan Haidt vine, in discursul sau, cu teoria ca “Cea mai puternica forta cunoscuta vreodata pe planeta este cooperarea umana – o forta constructiva si distructiva, in acelasi timp.” In spatele dorintei de cooperare sta insa tendinta  omului de a iesi din micime si de a fi parte din ceva mai mare decat sinele si conceptul de Homo Duplex, cum il numeste autorul.

“Am o intrebare pentru voi: Sunteti religiosi? Va rog sa ridicati o mana chiar acum daca va considerati o persoana religioasa. Sa vedem, as zice trei sau patru procente. Nu-mi inchipuiam sa fie atatia partizani la o conferinta TED. (Rasete) Ok, alta intrebare: Va considerati spirituali in orice mod, fel sau aspect? Ridicati mana. Ok, majoritatea.

Prelegerea mea de azi e despre principalul motiv, sau unul din principalele motive pentru care cei mai multi oameni se considera spirituali intr-un anume mod, fel sau aspect. Prelegerea mea de azi e despre transcendenta sinelui. Ca om, observi ca din cand in cand, sinele pare sa se topeasca pur si simplu. Si cand asta se intampla, sentimentul este unul de extaz iar noi incercam cu orice pret sa gasim metafore pentru a explica aceste sentimente. Vorbim despre o ascensiune sau o inaltare.

Este intr-adevar greu sa te gandesti la lucruri atat de abstracte fara o metafora concreta potrivita. Deci iata metafora pe care v-o ofer azi. Ganditi-va la minte ca la o casa cu multe camere, iar pe majoritatea le cunoasteti foarte bine. Dar uneori e ca si cum apare o usaca din senin si se deschide spre o scara. Urcam scara si experimentam o schimbare de constinta.
In 1902, marele psiholog american William James a scris despre multiplele infatisari ale experientei religioase. A strans o multime de studii de caz. A citat o multime de oameni, de toate felurile care avusesera o multime de experiente de acest fel. Cel mai interesant mi s-a parut acest tanar, Stephen Bradley, care considera ca s-a intalnit cu Iisus, in 1820.Si iata ce spunea despre acest lucru.

(Muzica)
(Video) Stephen Bradley: Am crezut ca l-am vazut pe mantuitor in chip de om pentru o fractiune de secunda in camera, cu bratele intinse, parand sa-mi spuna “Vino”. Ziua urmatoare m-am bucurat, infiorat. Fericirea mea era atat de mare, incat am zis ca vreau sa mor. Nu mai aveam sentimente pentru lumea asta. Inainte de asta, eram foarte egoist si fatarnic. Dar acum imi doream bunastarea intregii lumi si as fi putut, cu tot sufletul, sa imi iert cei mai aprigi dusmani.

JH: Observati deci cum sinele marginit, moralist al lui Bradley pur si simplu, se topeste urcand scara. Si la acest nivel mai inalt el devine iubitor si iertator. Multele religii ale lumii au gasit atat de multe metode de a ajuta oamenii sa urce aceasta scara. Unii isi reduc sinele la tacere prin meditatie. Altii cu droguri psihedelice. Asta e de pe un pergament aztec din secolul al 16-lea, infatisand un om pe cale sa manance o ciuperca psilocibinasi in acelasi timp, fiind ridicat pe o scara de un zeu. Altii folosesc dansul, invartitul sau incercuirea pentru a reusi transcendenta sinelui. Dar nu este nevoie de o religie care sa te ridice pe scara. Multi oameni isi transcend sinele in mijlocul naturii. Altii isi depasesc sinele prin excese.
Dar aici e cel mai ciudat loc dintre toate: razboiul. Atatea carti despre razboi spun acelasi lucru ca nimic nu aduce oamenii alaturi in felul in care o face razboiul. Si aceasta apropiere deschide posibilitatea unei experiente extraordinare de transcedenta. O sa interpretez pentru voi un fragment din aceasta carte a lui Glenn Gray. Gray a fost soldat al armatei americane in al Doilea Razboi Mondial. Si dupa razboi, a intervievat o multime de soldati si a scris despre experientele barbatilor in batalie. Acesta e un pasaj esential in care el descrie scara.

(Video) Glenn Gray: Multi veterani vor recunoaste ca experienta efortului comun intr-o batalie a fost punctul cel mai inalt al vietii lor. “Eu” se transforma imperceptibil in “noi”, “al meu” devine “al nostru” si credinta individuala isi pierde importanta centrala. Cred ca pur si simplu siguranta imortalitatii e cea care face ca sacrificiul de sine sa para relativ usor. Poate voi cadea, dar nu voi muri, caci ceea ce este real in mine merge mai departe si va trai in camarazii pentru care mi-am dat viata.

JH: Deci ce au toate aceste cazuri in comun este ca sinele pare sa-si piarda puterea, sa se topeasca, si e un sentiment placut, foarte placut chiar intr-un fel care difera total de orice am simtit de obicei in vietile noastre. E un sentiment oarecum inaltator. Aceasta ideea asupra careia ne axam pare sa fi fost de baza in opera marelui sociolog francez Emile Durkheim. Durkheim ne-a numit chiar Homo duplex, sau omul cu doua niveluri. Nivelul de jos l-a numit nivelul profanului. Acum, profanul este opus sacrului. Inseamna doar ordinar sau comun. Si in vietile noastre obisnuite, noi existam ca indivizi. Vrem sa ne satisfacem dorintele individuale. Ne urmarim scopurile proprii. Dar se intampla cateodata ceva care declanseaza o schimbare de faza. Indivizii se unesc intr-o echipa, o miscare sau o natiune, care este cu mult mai mult decat suma componentelor sale.

Durkheim a numit acest nivel nivelul sacrului deoarece el credea ca scopul religiei era sa uneasca oamenii intr-un grup, intr-o comunitate morala. Durkheim credea ca orice ne uneste capata un aer de sacralitate. Si odata ce oamenii s-au adunat in jurul unui obiect sau unei valori sacre, vor lucra ca o echipa si vor lupta pentru a-l apara. Durkheim a scrisdespre un set de emotii colective intense care duc la implinirea miracolului ‘E pluribus unum’ (Din mai multi, unul) adica formarea unui grup din indivizi. Ganditi-va la bucuria colectiva din Marea Britanie din ziua in care Al Doilea Razboi Mondial s-a incheiat. Ganditi-va la groaza colectiva din Piata Tahrir , care a inlaturat un dictator. Si ganditi-va la mahnirea colectiva din Statele Unite pe care am simtit-o cu totii, care ne-a adus impreuna, dupa 9/11.

Deci sa va spun, pe scurt, unde suntem. Eu spun ca acea capacitate de transcendenta a sinelui este doar o parte principala a omului in sine. Va ofer o metafora pentru o scara inauntrul mintii. Spun ca suntem Homo Duplex si ca scara asta leaga nivelul profan cu cel sacru. Cand urcam pe aceasta scara, interesul personal paleste, devenim pur si simplu mai putin egoisti, si ne simtim mai buni, mai nobili si intr-o oarecare masura, inaltati.

Si acum urmeaza intrebarea de un milion de dolari pentru oamenii de stiinta sociologi ca mine: Este aceasta scara o trasatura a evolutiei? E produs al selectiei naturale, precum ne sunt mainile? Sau este o imperfectiune, o eroare in sistem – toata treaba asta cu religia e doar ceva ce se intampla atunci cand se fac niste legaturi in creier — Jill a avut un atac si a avut si o experienta religioasa, este asta doar o greseala?

Ei bine, multi oameni de stiinta care se ocupa de religie adopta acest punct de vedere. Noii Ateisti, spre exemplu, sustin ca religia este doar un set de imitari, niste imitari parazitare, care patrund in interiorul mintilor noastre si ne indeamna sa facem tot felul de chestii nebunesti cu tenta religioasa, auto-distructive, ca sinuciderea cu bombe. Si la urma urmelor, cum ar putea vreodata sa fie benefic pentru noi sa ne pierdem? Cum ar putea vreodata sa fie o cale de adaptare pentru orice organism sa-si infranga interesul propriu? Dati-mi voie sa va arat.

In “Originea speciilor”, Charles Darwin a scris o gramada despre evolutia moralitatii – de unde a inceput, de ce o avem. Darwin a observat ca multe dintre virtutile noastre ne ajuta foarte putin pe noi ca indivizi, dar sunt esentiale pentru grupurile de care apartinem. A scris despre un scenariu in care doua triburi de oameni primitivi ar fi intrat in contact si in competitie. A spus, “Daca unul din triburi include un numar mare de membri curajosi, intelegatori si loiali care sunt intotdeauna pregatiti sa ii ajute si sa ii apere pe ceilalti,acest trib s-ar descurca mai bine si l-ar cuceri pe celalalt.” A mers chiar mai departe, spunand ca “Oamenii egoisti si artagosi nu se vor integra, si fara integrare nimic nu se poate infaptui.” Cu alte cuvinte, Charles Darwin credea in selectia de grup.

Aceasta idee a fost subiectul multor controverse in ultimii 40 de ani, dar e pe cale sa aiba o revenire puternica anul acesta, mai ales dupa ce cartea lui E.O. Wilson va aparea pe piata in aprilie, sustinand cu putere ideea ca noi, si alte cateva specii, suntem produsele unei selectii de grup. Dar aceasta chestiune trebuie abordata ca o selectie pe mai multe niveluri.

Deci s-o luam astfel: Competitia apare atat in interiorul grupurilor, cat si intre grupuri.Avem deci un grup de baieti care formeaza o echipa de colegiu. In interiorul acestei echipe exista competitie. Sunt membrii care concureaza intre ei. Cei mai inceti vaslasi, cei mai slabi vor fi exclusi din echipa. Si doar cativa dintre acestia vor reusi mai departe in sport. Poate unul dintre ei va ajunge la Jocurile Olimpice. Astfel, in interiorul echipei, interesele sunt orientate impotriva celorlalti membri. Si cateodata ar fi in avantajul unuia dintre acesti membri sa incerce sa-i saboteze pe ceilalti. Poate ca il va vorbi de rau pe rivalul sau antrenorului. Dar in timpul competitiei in barca, aceasta competitie se desfasoara intre barci. Si odata ce i-ai pus pe acesti baieti intr-o barca sa fie in competitie cu o alta barca, acum nu mai au alta sansa decat sa coopereze deoarece sunt toti in aceeași barca. Pot sa castige doar daca muncesc cot la cot, ca o echipa. Vreau sa spun ca lucrurile astea par banale, dar sunt adevaruri evolutive profunde.

Principalul argument impotriva selectiei de grup a fost dintotdeauna faptul ca, bineinteles, ar fi dragut sa avem mereu un grup cooperant, dar imediat ce exista un grup de acest fel, membrii sai vor fi acaparati de paraziti, adica de indivizi care vor exploata munca devotata a celorlalti. Sa va dau un exemplu. Sa presupunem ca avem un grup de organisme mici –pot fi bacterii, pot fi hamsteri; nu asta conteaza — si haideti sa presupunem ca acest mic grup a evoluat sa fie cooperant. Toate bune, pana acum. Mananca, se apara unii pe altii,muncesc impreuna, genereaza bunastare. Dupa cum veti vedea in aceasta simulare, pe masura ce interactioneaza, castiga puncte, adica cresc, si cand se vor dubla in marime, ii veti vedea despartindu-se, si astfel se reproduc, iar populatia creste.
Dar sa presupunem ca intr-unul dintre ei, are loc o mutatie. Are loc o mutatie intr-o genasi unul dintre ei se transforma, dintr-o strategie egoista. Profita de pe urma celorlalti.Astfel ca atunci cand un verde interactioneaza cu un albastru, o sa vedem ca verdele se face mai mare, in timp ce albastrul se micsoreaza. Uite ce se intampla. Incepem doar cu un verde, iar pe masura ce interactioneaza castiga sanatate sau puncte sau mancare. Pe scurt, cooperarea e gata. Parazitii au preluat conducerea. Daca un grup nu poate rezolva problema parazitilor, atunci nu va fi capabil sa culeaga beneficiile cooperarii iar selectia de grup nu poate incepe.

Dar problema parazitilor are solutii. Nu e o problema atat de mare. De fapt, natura a rezolvat-o, de nenumarate ori. Iar solutia favorita a naturii este sa-i puna pe toti in aceeasi barca. De exemplu, de ce mitocondria fiecarei celule are propriul ADN, total separat de ADN-ul din nucleu? Pentru ca inainte, fusesera bacterii separate, de sine-statatoare care s-au afiliat, devenind un superorganism. Intr-un fel sau altul – poate unul l-a inghitit pe altul; nu vom sti niciodata cu exactitate — dar din moment ce au avut membrana in jurul lor, fiind toti in interiorul aceleiași membrane, toata diviziunea muncii bine stabilite, toata maretia atinsa prin cooperare, e blocata in interiorul membranei si, astfel, avem superorganismul.
Iar acum, haideti sa reluam simularea punand unul dintre aceste superorganisme intr-o populatie cu paraziti, dezertori, tradatori si iata ce se va intampla. Un superorganism poate lua, in principu, ceea ce vrea. E atat de mare si puternic si eficient incat poate lua resursele de la verzi, de la dezertori, de la tradatori. Si destul de curand, intreaga populatie va fi compusa din aceste noi superorganisme. Ceea ce v-am aratat aici poarta uneori numele de tranzitie majora in istoria evolutionista. Legile lui Darwin nu se schimba, dar acum, este un nou tip de jucator pe teren si lucrurile incep sa arate foarte diferit.

Acum aceasta tranzitie nu e o ciudatenie izolata de-a naturii care s-a intamplat pur si simplu cu o bacterie. S-a intamplat din nou acum 120 sau 140 milioane de ani cand cateva albine solitare au inceput sa creeze cuiburi sau stupuri mici, simple, primitive.Odata prinse impreuna in același stup, viespile s-au vazut nevoite sa coopereze,deoarece destul de curand s-au vazut prinse in competitie cu alte stupuri. Iar cel mai inchegat stup a castigat, exact cum a spus Darwin.
Aceste viespi primitive au dat nastere albinelor si furnicilor care au impanzit lumea si au schimbat biosfera. Si s-a intamplat din nou, intr-un mod si mai spectaculos, in ultimii 500 milioane de ani cand stramosii nostri au devenit fiinte culturale, strangandu-se in jurul vetrei sau al unui foc de tabara, si-au impartit sarcinile, au inceput sa-si picteze corpurile, sa-si vorbeasca dialectele, si eventual sa-si venereze proprii zei. Odata ce au ajuns toti in acelasi trib, puteau mentine in interior beneficiile cooperarii. Si astfel au dezlantuit cea mai puternica forta cunoscuta pe aceasta planeta care este cooperarea umana — o forta pentru constructie si pentru distrugere.

Desigur, grupurile umane nu sunt nici pe departe atat de inchegate ca roiurile. Grupurile umane ar putea arata precum roiurile, dar pentru foarte putin timp, dar apoi, au tendinta de a se separa. Nu suntem obligati sa cooperam, asa cum sunt albinele si furnicile. De fapt, deseori, dupa cum am vazut in cele mai multe revolte ale “Primaverii Arabe”, aceasta diziviune are la baza motive religioase. In orice caz, atunci cand oamenii se strang si se inroleaza cu totii in aceeasi miscare, ei pot muta muntii.

Uitati-va la toti acesti oameni care apar in fotografiile pe care vi le-am aratat. Credeti ca sunt acolo pentru a-si urmari vreun interes personal? Sau pentru ca lupta pentru un interes al comunitatii, care le cere sa se piarda ca indivizi pentru a deveni pur si simplu, parte dintr-un intreg?

Okay, asta am avut de spus in formatul TED. Iar acum, o sa va repet intreaga poveste, din nou in 3 minute intr-un mod mult mai complex.

(Muzica)
(Video) Jonathan Haidt: Noi oamenii suntem foarte diferiti in ceea ce priveste experienta religioasa, dupa cum a explicat William James. Una dintre perspectivele cele mai comune este urcarea unei scari secrete si pierderea noastra, ca indivizi. Scara ne ducede la experimentarea vietii ca profana sau ordinara catre experimentarea vietii sacre, sau cu interconexiuni profunde. Suntem Homo duplex, dupa cum a explicat Durkheim. Si suntem Homo duplex pentru ca am evoluat printr-o selectie pe mai multe niveluri, asa cum a explicat Darwin. Nu stiu cu siguranta daca scara aceasta este o adaptare mai degraba decat o eroare, dar daca este o adaptare, atunci implicatiile sunt profunde. Daca este o adaptare, atunci am evoluat ca sa fim religiosi.

Nu spun ca am evoluat ca sa aderam la religii organizate, la nivel inalt. Lucrurile de genul acesta au aparut acum, de curand. Ce vreau sa spun e ca am evoluat pentru a vedea lucrurile sacre din jurul nostru si pentru a ne alatura altora in echipe si pentru a ne aduna in jurul obiectelor sacre, oamenilor si ideilor sacre. Asta e motivul pentru care politica e un sistem tribal. Politica este partial profana, partial despre interesul individual, dar politica este de asemenea si despre sacralitate. Este despre a te alatura altora in cautarea unor idei morale. E despre eterna lupta dintre bine si rau, si toti credem ca suntem in echipa buna.

Iar cel mai important, daca scara este reala, atunci s-ar explica persistenta insatisfactie a vietii moderne. Deoarece oamenii sunt, intr-o anumita masura, creaturi de grup, precum albinele. Noi suntem albine. Am iesit din stupuri in perioada Iluminarii. Am daramat institutiile vechi si am redat libertatea celor napastuiti. Am eliberat creativitatea care poate schimba intreg pamantul, si am generat sanatate si confort.

In zilele de astazi, ne purtam ca albinele, bucurandu-ne de libertatea noastra individuala.Dar uneori ne intrebam: Asta e tot? Ce ar trebui sa fac cu viata mea? Ce lipseste?Elementul lipsa e ca noi suntem Home duplex, dar societatea moderna, seculara a fost construita pentru ca noi sa ne satisfacem sinele profan. E chiar confortabil aici, la nivelul de jos. Vino, ia un loc sa urmaresti spectacolul meu.

Una dintre provocarile vietii moderne este sa gasesti scara prin toata confuzia asta, iar apoi, sa faci ceva bun, nobil odata ce ai urcat. Vad dorinta asta la studentii mei de la University of Virginia. Toti vor sa gaseasca o cauza sau o chemare careia sa i se poata abandona. Toti isi cauta propria scara. Si asta imi da speranta pentru ca oamenii nu sunt doar pur si simplu egoisti. Cei mai multi oameni isi doresc sa depaseasca micimea, iar apoi sa devina parte a ceva mai mare. Si asta explica extraordinara rezonanta a unei simple metafore ce a aparut cu aproape 400 de ani in urma. “Niciun om nu e o insula doar pentru sine. Orice om e parte a unui continent, o parte a uscatului.”

 

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *