[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

o-planeta-a-supravietuirii
o-planeta-a-supravietuirii

De la o vreme incoace, ne temem pentru planeta noastra.

Ne temem pentru siguranta ei si ne intrebam dupa o zi pe alta cum va mai face fata schimbarilor care o lovesc necontenit. Poate ca aceste dileme sunt la ordinea zilei pentru cei preocupati de propria spiritualitate.

De asemenea, in procesul de dezvoltare personala pe care il parcurgem, avem tendinta de a cauta raspunsuri in intreg pentru a intelege partile care il creaza. Incercam astfel sa intelegem Pamantul pentru a privi in noi insine.

De curand, am dat peste urmatoarea fraza rostita de Pascal Bruckner:

,,Planeta nu are nevoie sa fie salvata, ne-a precedat si ne va supravietui.”

In ultimii ani, s-a investit atat de mult in ideea unui sfarsit al Pamantului incat oamenii au ajuns sa faca fapte necugetate in ,,intampinarea acestuia” sau sa rosteasca lucruri pe care nici ei nu stiu sigur daca le gandesc cu adevarat.

Dar omitem amanunte importante care ne impiedica sa vedem imaginea de ansamblu: multi au crezut ca decembrie 2012 va fi sfarsitul lumii, insa au uitat ca am fost amenintati de multe alte sfarsituri care oricum nu s-au materializat.

Am trecut mai departe, asteptand urmatorul sfarsit si la fel ne purtam si fata de evenimentele care tocmai s-au incheiat.

Poate ca de fapt ne dorim atat de mult o schimbare interioara incat atribuim toate meritele exteriorului.

Poate ca undeva, vrem sa punem capat unei lumi care exista in noi pentru a lasa loc alteia sa apara incat credem ca ar trebui sa se cutremure ceva in planul concret, material, fizic pentru a zgudui si lumea noastra interioara.

Planeta Pamant este poate cel mai bun exemplu de regenerare.

Chiar daca a fost ingenuncheata de razboaie, s-a ridicat pentru a flutura steagul alb al pacii.

Chiar daca apele au invadat-o, a reusit sa le absoarba in interiorul ei, hranindu-se cu ele.

Chiar daca i-au fost clatinate simturile de numeroase cutremure, a gasit puterea sa faca din nou liniste.

Chiar daca au existat oameni care au ranit-o si au otravit-o cu actiunile lor, au venit intotdeauna altii sa o vindece.

Imi amintesc de o zi senina de vara, in care, privind cerul, m-am intrebat cum ar sa vedem lucrurile invers: Cerul sa fie baza, siguranta, iar Pamantul sa fie ceva indepartat la care doar sa visam cu ochii deschisi, ceva ce nu putem atinge.

Atunci am inteles ca mi-ar fi atat de dor…de felul in care lucrurile sunt asezate acum, de cerul de deasupra si de pamantul de dedesubt si de tot aerul acesta care exista intre cele doua elemente.

Planeta noastra traieste dincolo de noi.

Asemenea lui Pascal Bruckner, cred in puterea ei. Poate ca, undeva, putem vorbi chiar de o inteligenta proprie pe care aceasta o detine.

Pentru ca stie de ce sa actioneze si cum sa actioneze. Iar noi nu putem decat sa o sustinem atata timp cand inca interactionam cu ea. Pamantul ne priveste pe noi si detine amintirea stramosilor nostri si viitorul urmasilor nostri. Exista oare un album de fotografii mai cuprinzator decat acesta?

Uneori, simt un fel de tristete pe care Pamantul o duce cu sine. Este grea si apasatoare, dar nu este cu adevarat exteriorizata. Este tristetea milenara a celui care isi doreste o schimbare. Da, uneori planeta noastra este trista….dar este atat de puternica…

[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here