liber-arbitru-sau-determinism
Spiritualitate

Liber arbitru sau determinism?

liber-arbitru-sau-determinism
liber-arbitru-sau-determinism

Cred că acest subiect este provocator pentru fiecare din noi pentru că, atunci când vorbim despre liberul arbitru luăm în discutie, de fapt, un subiect esential pentru conditia umană.

În mod evident, ne place să credem, ca fiinte umane, că avem dreptul în această viată la propriile alegeri si la a ne determina traiectoria propriului nostru destin, cu ajutorul unui cumul de decizii constiente pe care le luăm într-un anumit moment. Ne place să credem acest lucru fie poate pentru a ne hrăni sentimentul propriei importante, fie pentru a ne reasigura ca trăim exact viata pe care ne dorim sa o trăim.

Cu ocazia redactării acestui articol, mi-am permis sa fac o mică cercetare printre prietenii mei.

La întrebarea “Credeti în existenta liberului arbitru?” din 15 subiecti, doi au răspuns că încă nu s-au lămurit asupra acestui subiect, doi au mărturisit că nu cred în existenta liberului arbitru, iar restul de 11 subiecti au spus că sunt convinsi de existenta liberului arbitru.

Acest rezultat m-a determinat să mă întreb dacă nu cumva, în situatia în care am aduna câteva zeci de oameni într-o sală si le-am adresa această întrebare, majoritatea ar răspunde astfel: “sigur că am liber arbitru, doar eu am ales ca în acest moment să fiu în această sală si nu în altă parte!”

Însă putem considera ca adevarată premisa conform căreia noi am ales unde să fim si ce să facem, la acea oră? Nu cumva avem doar iluzia unei alegeri libere dincolo de care nu se află decât mecanisme deterministe cărora nu vrem să le dăm credit, doar pentru a întretine o iluzie?

Liber arbitru sau determinism?

Pentru a încerca însă să răspundem acestor întrebări, avem nevoie să definim ce înseamnă liberul arbitru.

Liberul arbitru a fost definit în mai multe feluri: în primul rând ca abilitate de a alege una din mai multe alternative al căror rezultat nu este cunoscut dinainte, apoi ca doctrina conform căreia alegerile umane nu sunt predeterminate si, nu în ultimul rând, precum capacitatea de autodeterminare care implică posibilitatea de a proceda altfel, într-o anumită situatie.

Însă chiar si definitia în sine stârneste o serie de întrebări:

Cine alege? Creierul nostru sau sinele constient? Despre ce alegeri vorbim? Despre a bea ceai sau cafea dimineata, despre a ne căsători cu o persoană sau cu alta, despre a urma o meserie sau alta? Ce înseamnă să fim capabili să alegem altfel? Să avem disponibile mai multe optiuni care ar duce la rezultate diferite sau să fim constienti că vom ajunge oricum în acelasi punct, indiferent ce alegere am face la un moment dat? Si mai ales, una din cele mai importante întrebări pe care le putem pune când vine vorba despre acest subiect: Despre ce fel de libertate a alegerilor vorbim? O libertate absolută, în cazul în care există asa ceva, sau o libertate aparentă, care ne dă doar iluzia că putem alege?

Putem crede că răspunsurile de mai sus sunt usor de dat, pur si simplu prin examinarea problematicii alegerilor personale din viata noastră. Putem să formulăm întreaga problematică a liberului arbitru sub forma unui silogism, astfel:

Premisa 1: Omul are libertatea de a face propriile alegeri.
Premisa 2: Libertatea de a face propriile alegeri înseamnă liber arbitru.
Concluzie: Omul are liber arbitru.

Asadar, suntem constienti de faptul că avem libertatea să luăm decizii si de faptul că, după ce le luăm, avem libertatea de a actiona în conformitate cu deciziile luate. Nu dovedeste acest lucru faptul că avem liber arbitru? Răspunsul meu ar fi următorul:“Nu, nu dovedeste.”

Pentru că aici mai intervine un factor: este posibil să avem impresia că putem avea experienta de a alege liber, iar în realitate să nu fi avut niciodată această posibilitate.

O serie de cercetători au demonstrat faptul că este posibil să avem experienta liberului arbitru, chiar dacă nu putem dovedi că avem liber arbitru in sine. În urma unor experimente în care subiectilor li s-a solicitat să apese un buton, cu mâna stânga sau dreaptă, în functie de cum simt, atunci când vizualizează niste imagini pe un ecran, conform activitătii lor cerebrale din momentul experimentului s-a demonstrat că decizia constientă de a apăsa butonul era luată cu câteva secunde înainte de actul în sine.

Modelul de activitate cerebrală a subiectilor părea să prevadă acea decizie cu mai mult de sapte secunde în avans.

Asadar, conform neurologilor, cu mult înainte ca noi să fim constienti de acest lucru, creierul nostru deja decide pentru noi. Liberul arbitru este doar o iluzie, deciziile fiind luate de creier, nu de sinele conştient al persoanei.

Iată deci cum se explică determinismul: prin existenta unor legi fizice care reglementează reactiile chimice si electrice din creier.

Din punctul meu de vedere, determinismul are o parte stiintifică, demonstrată prin experimente de genul celui prezentat mai sus si una ceva mai vehementă si mai dramatică, sustinută de cei care consideră că, pentru orice se întâmplă, există anumite conditii de-o asemenea natură astfel încât, date fiind acele conditii, nu se poate întâmpla nimic altceva. În circumstante identice, nu ai fi putut să faci altfel.

Nu există un Eu care să poată spune “Vreau să fac altfel.”

Oare nu se evocă astfel ideea unui Dumnezeu care, contrar spuselor lui Einstein, joacă zaruri cu noi si care uneori se mai si distrează făcând asta? Cum ne simtim când ne gândim la faptul că, poate, nu suntem altceva decât niste marionete în mâna unui Ceva mai mare decât noi?

Credem că avem libertatea de a decide dacă astăzi mergem la birou cu metroul sau luăm masina, pe care o protejăm, de obicei, lăsând-o în parcare si luăm decizia, pe deplin convinsi că noi am ales.

Cum va părea însă această decizie în lumina unui atentat cu bombă la metrou, în exact acea dimineată în care am decis să mergem cu masina?

Din perspectiva determinist-fatalistă, oare nu intră în joc aici un alt factor, la fel de important pentru conditia umană, numit destin?

Până unde ne putem ascunde de propriul destin, sub pretexul faptului că avem dreptul să facem alegeri libere? Oare nu este destinul un punct terminus la care ajungem oricum, indiferent câte alegeri ni s-ar prezenta la un moment dat?

Poate că, privind problema din acest unghi, tot ceea ce putem face în această viată este să încercăm să amânăm împlinirea unei linii de destin predeterminate.

Poate că nu putem schimba linia destinului nostru atât de drastic pe cât ne place să credem privind filmele motivationale de genul: „Tu esti la conducerea vietii tale. Poti fi tot ceea ce îti doresti să fii, fără limite.” 

Aici intervine însă partea putin mai ratională, bazată pe argumente stiintifice de genul celor prezentate mai sus, care ne ridică urmatoarele întrebări: Dacă absenta liberului arbitru nu înseamnă că suntem niste masinării, ci înseamnă doar că nu suntem pe deplin stăpâni pe propriul nostru inconstient? Că sinele nostru conştient este la curent numai cu o parte din totalitatea deciziilor pe care le ia creierul nostru? Că putem folosi totusi alegerile conştiente pentru a opri deciziile inconştiente ale creierului nostru?

Astfel de întrebări oferă parcă o punte de legătură între teoria liberului arbitru absolut si teoria deterministă.

Privind lucrurile din perspectiva existentei unui liber arbitru minimal, a unui “free won’t” în loc de “free will”, prin care să avem capacitatea de a acţiona conştient pentru a împiedica acţiunea ce urmează unei decizii predeterminate luate de creierul nostru, ne putem recupera o parte din demnitatea conditiei umane, ne putem debarasa de eticheta de marionete sau masinării, rămânând însă circumspecti în privinta iluziei de libertate pe care o avem de foarte multe ori.

Poate că greseala noastră, ca oameni, a fost atunci când am definit liberul arbitru.

Poate că am exagerat în încercarea de a intui sensul acestei notiuni. Poate că liberul arbitru nu există în acel sens de a crede că putem fi stăpânii limii, ci este doar un mod în care acest „eu”, acest corp si acest creier raspunde lumii, reactionează la informatii, încearcă să modeleze mediul si să ia decizii. Definitia filosofică a liberului arbitru foloseste expresia „nu putea fi făcut altfel”.

De dimineată am ales să beau ceai, as fi putut alege să beau cafea? Date fiind conditiile initiale, as fi putut face altfel? O întrebare care, aplicată unor subiecte profunde din viata noastră, uneori ne provoacă multe tulburări morale si sufletesti: “As fi putut evita acel accident? Ar fi putut fi în viată acum prietenul meu, dacă as fi ajuns mai devreme la el?”

Nimeni nu poate sti răspunsul la aceste întrebări. În astfel de cazuri, teoria deterministă ne poate aduce uneori linistea: să stim că, în anumite cazuri, nu am fi putut face altfel, oricât de mult am fi încercat.

Important este însă faptul că, chiar dacă nu putem demonstra cu certitudine nici faptul că liberul arbitru există în sens absolut si nici faptul că nu există, pentru buna functionare a societătilor avem nevoie de existenta acestui concept.

Liberul arbitru este esential în formarea simtului responsabilitătii sociale si al moralitătii: constientizarea faptului că orice comportament al nostru are efecte asupra comportamentelor altora si poate avea consecinte bune sau rele stă la baza functionării oricărei forme de organizare socială.

Este o regulă de care avem nevoie, ca animale sociale, pentru mentinerea principiului de ordine în societate.

Ca o concluzie la argumentele aduse mai sus, pot spune că, în acest moment din viata mea, nu sunt convinsă nici de existenta si nici de inexistenta liberului arbitru

. Singurul lucru de care sunt convinsă este următorul: avem libertatea de a crede că avem sau nu liber arbitru. Poate că este suficient.

Bibliografie:
Kane, Robert, A contemporary introduction to free will, Oxford University Press, 2005
Cohen, Chapman, Determinism or free will, Literary Licensing, 2011

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. alex spune:

    Bună autor, am citit articolul tău, dar am o întrebare, nu fac filozofie ca să manipulez: Dacă eu aleg ca peste 16,7 secunde să spun “this is my story 45.0”, cine defapt decide asta, eu sau hazardul creierului meu “independent” de mine? Cum explică teoria cu 7 secunde înainte a lui Max Planck ori Benjamin Libet decizia mea cu 16,7 secunde înainte de fapte? Doctrina lor, pentru mine e ilogică. Experimentul lor nu anulează doctrina free-will (liber-arbitru). Nu există predestinare dar nici determinism libetan, ci liber-arbitru, God bless you! ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *