La fel cum fiecare mala budista trebuie sa aiba 109 bilute pentru a fi completa, asa si iubirea de sine nu vine niciodata singura. Insa ceea ce este de retinut este faptul ca poate fi cu usurinta confundata.
Intr-un mozaic al starilor, este dificil sa regasim emotia autentica, pura, precisa despre care putem afirma in drumul nostru de dezvoltare personala ca este iubirea de sine cea adevarata.
Am confundat-o de nenumarate ori. Poate ca si voi ati facut asta din cand in cand.
S-a ascuns cu usurinta sub masca egoismului, a falsei increderi in propriile puteri, a indepartarii celorlalti crezand ca ei sunt cei care ne tin ostatici…
In cele ce urmeaza, va voi prezenta dintr-un punct de vedere personal si in totalitate subiectiv, ce nu este iubirea de sine si care sunt capcanele in care putem cadea adesea in legatura cu acest subiect.
-
Iubirea de sine nu s-a invatat o data ce am terminat prima carte de dezvoltare personala.
Avalansa informationala adusa de aceste carti ne determina sa parcurgem deseori superficial anumite teme, crezand insa ca le-am interiorizat. Ajungem astfel sa le vorbim celorlalti despre iubire, sa ii incurajam sa se iubeasca, ba chiar le oferim carti sau informatii fortate.
Desi teoria este extraordinara, practica tinde sa scartaie deseori. Asa ca inainte de a enunta convingeri care nu ne apartin si pe care nu le simtim, mai bine cautam raspunsul in fiinta noastra. Poate ca tocmai autenticitatea va fi cea care ne va aduce mai aproape de conceptul numit ,,iubire”.
-
Semnul egalitatii nu ar trebui pus intre iubirea de sine si egoism.
De cele mai multe ori, atunci cand o persoana care se preocupa in special de ceilalti ajunge sa se situeze in topul preocuparilor sale, glasurile celorlalti se fac imediat auzite: ,,Ce egoista ai devenit!”, ,,Credeam ca esti prietena mea!”, ,,Ce mult te-ai schimbat!”.
Atunci cand iubirea propriei fiintei ia forma daruirii timpului, oferirii unor momente de liniste, introspectie sau pur si simplu desfasurarii unor activitati fara a-i implica pe ceilalti, aceasta modalitate de a actiona poate fi catalogata drept o manifestare egoista, doar de satisfacere a propriilor nevoi.
-
Iubirea de sine ii implica pe ceilalti.
Daca simtim intr-adevar impacare atunci cand ne raportam la propria fiinta, ceilalti nu ar trebui sa fie vazuti ca o piedica. Acesta este unul dintre adevarurile despre iubirea de sine. Au existat clipe in care m-am simtit atat de bine singura, iar in momentele in care ceilalti isi faceau aparitia, turnul de protectie incepea usor, usor sa dispara, iar comparatiile, gandurile, nesfarsitele dileme reapareau. Aveam sa constientizez ca sentimentul sigurantei era la fel de fals ca o certitudine care se transforma in intrebare.
-
Iubirea de sine nu inseamna superioritate.
Crezand ca stapanim acest concept de iubire de sine, ne este foarte usor sa enuntam teorii despre psihologia iubirii cu privire la noi si la ceilalti, ceea ce ne ofera un confortabil simt al superioritatii. Sfaturile celor de genul ,,Ar trebui sa te iubesti mai mult” si fireasca intrebare a interlocutorului ,,Dar cum ar trebui sa fac asta?” nu intarzie sa apara.
Totusi, este imposibil ca cineva sa ne spuna cum sa ne iubim (mai mult). Noi suntem singurele persoane care detinem raspunsul la aceasta intrebare chiar daca nu suntem profund constienti de acest fapt, iar o lista venita din exterior de genul ,,sa fac mai mult sport, sa zambesc mai des, sa cred mai mult in mine, sa port fuste mai scurte, sa spun NU” reprezinta doar un ajutor superficial si general atata timp cat nu ne dorim sa facem cu adevarat acea schimbare.
-
Iubirea de sine nu vine intotdeauna prin suferinta.
Foarte multe persoane au convingerea ca trebuie sa sufere pentru ca ceva benefic sa urmeze acestei experiente. Dar ce se intampla atunci cand suferinta ne-a deschis anumite portite, dar observam cu stupoare ca este urmata de o suferinta si mai mare?
Desi multi spun ca acesta este un act de deschidere al propriei fiinte, consider ca suferinta nu aduce cu sine iubirea, ci uneori aceasta din urma apare intr-un mod spontan si neasteptat, cand poate deja nu mai reprezenta un scop in drumul nostru. Si mai consider ca oricat de multe ori avem impresia ca am mai bifat o lectie in ceea ce priveste conceptul iubirii, intreaga viata se afla sub pecetea acestuia, ajutandu-ne sa-i urmam firesc firul, in ciuda stradaniilor noastre de a o intelege.
