filosofia manana ai incredere in ordinea universului
Spiritualitate

Filosofia manana: Ai incredere in ordinea Universului

filosofia manana ai incredere in ordinea universului
filosofia manana ai incredere in ordinea universului

Acum ceva timp circula pe Internet un banc cum ca zicala preferata a romanilor ar fi : ”Nu lasa pe maine ce poti face azi, lasa pe poimaine, poate se rezolva de la sine.” Atunci am ras si, in sufletul meu, m-am rusinat de mentalitatea delasatoare a romanului. Astazi privesc lucrurile cu totul altfel si mi se pare ca in acea zicala se ascunde o mare intelepciune: aceea de a sti cum sa ai incredere in Univers.

Aceasta perceptie mi-a fost confirmata si de un dialog din noua carte a lui Alberto Villoldo: Initiere si Iluminare, aparuta la Editura For You. Un dialog intre initiat si ucenic, pe marginea filosofiei indiene “manana”, a zilei de maine.

“- Pentru tine, maine este pur si simplu ziua care urmeaza dupa cea de azi, timpul care se deplaseaza, in mod inexorabil, spre inainte. Pentru noi, manana este o filosofie, un mod de a trai, in mare parte neinteles de occidentali. Voi folositi cuvantul, pentru a ne descrie ca indieni lenesi.

– Pentru noi, manana inseamna sa nu faci astazi, ceea ce se va rezolva de la sine maine. M-a privit cu severitate. Manana inseamna sa ai incredere in ordinea implicita a universului, chiar daca nu poti sa o intelegi, pentru moment.

“Mira”, mi-a spus. Priveste. Soarele va rasari maine, chiar daca nu vom fi aici sa ne uitam la el, nu-i asa? Cu cateva seri inainte, ii povesteam despre vechea enigma filosofica: Daca un copac cade in padure si nimeni nu este in preajma ca sa-l auda, face el oare vreun sunet?

-Dar acest concept de manana este doar un mod de a evita responsabilitatea personala, i-am spus.

Nu, a zis el, clatinand din cap. Faci ceea ce trebuie sa faci azi si nimic mai mult. Niciun milimetru mai mult. Poti sa o numesti si darul rabdarii.Aceasta disciplina este foarte dificila pentru gringos (albi), care vor totul astazi.

– Vrei sa spui, a invata sa astepti? l-am intrebat.

-Nu, nu a astepta, a raspuns batranul. Nu astepti autobuze, taxiuri, prieteni sau ca norocul sa ti se schimbe. Nu astepti. Cand esti in statia de autobuz, te bucuri de soarele cald care te bate in spate, sau de ploaie. Dar nu astepti autobuzul. Asteptarea te va innebuni.

-Dar, pana acum, nu asteptai tu ca apa sa fiarba, ca sa poti bea o cana de cafea?

-Nu, ma bucuram de caldura carbunilor-si a fiert apa. Apoi mi-am turnat o cana, nicio clipa mai devreme, nicio clipa mai tarziu. Apoi a adaugat: eu nu mai astept nimic si totul vine la mine. Propriul meu profesor a invatat asta, doar cand a ajuns la batranete-dar nu pentru ca imbatranise, ci pentru ca descoperise practica manana, a zilei de maine.

– Care ne aduce la ziua de azi, mi-a spus. Ziua de astazi o anihileaza pe cea de ieri.Persoana care s-a dus la culcare aseara, nu mai exista.Dar iti place sa te agati de ideea ca ai o istorie personala, un trecut si ca asta este identitatea ta.

– Dar bineinteles ca am un trecut. Am o mama si un tata, am obiectat, si mai mult decat atat, m-am dus la facultate si am obtinut o diploma. Toate astea fac parte din ceea ce sunt.

– Acela a fost altcineva, mi-a raspuns.Iti amintesti paraul pe care a trebuit sa-l traversam, pentru a ajunge la coliba mea de aici, din munti? Ei bine, cand ne vom intoarce, nu vom traversa acelasi parau. Va fi un curent de apa complet nou, care va purta ploile care au cazut azi pe munte.

-Vrei sa spui ca nu traversam acelasi parau, de doua ori? l-am intrebat.

– Da, mi-a raspuns. De fapt, nu traversezi acelasi parau nici macar o singura data. S-a intins dupa ceainicul cu apa fierbinte si si-a umplut din nou cana.

Practica zilei de azi este a intelege ca tu nu existi deloc. E nevoie de mare curaj, pentru a practica asta. De aceea se mai numeste si darul cutezantei. Pentru ca, daca nu existi, nimic din ceea ce faci nu are vreo importanta. Si nimic nu-i ingrozeste mai mult pe oameni, decat sa-si piarda importanta de sine.

A ridicat bratul spre orizont si a aratat spre varfurile muntilor si spre raul care curgea mai jos. “E adevarat, nimic din toate astea nu inseamna nimic.”

-Nici macar invataturile tale, pline de intelepciune? l-am intrebat, sperand sa-l incurc, pentru ca ma mai durea inca faptul ca desconsiderase tot ceea ce realizasem si ca a sters cu buretele istoria mea personala.

-Nici macar invataturile, mi-a raspuns. Ele trebuie descoperite din nou, de fiecare generatie. Altfel, sunt o minciuna. Sunt ca o gramada de balega, mi-a spus, aratand in spatele lui cu pipa. Lipsita complet de nutrienti.

-Dar muntii sunt reali, nu-i asa? l-am intrebat.

-Bineinteles ca sunt reali, mi-a raspuns. Nu-mi pune intrebari stupide. Apoi a adaugat: “Dar  sunt reali, doar pentru ca tu ii percepi astfel.”

Acum eram complet derutat. I-am cerut sa-mi explice cum puteau fi reali, daca doar eu ii percepeam ca fiind reali.

-Poti sa te gandesti la asta, ca si cum te-ai trezi de dimineata, te-ai uita la tine in oglinda si ai fi surprins.

-Deci, am spus, cu un inceput de zambet pe buze. Imi spui ca ar trebui sa ma uit in oglinda dimineata si sa-mi spun: Nu stiu cine esti, dar oricum o sa te barbieresc…

-Da! Exact! A ras si mi-a intins ceainicul cu apa fierbinte. “Poftim, mai serveste-te cu o ceasca de cafea.”

– Dar cine bea cafeaua, daca eu nu exist? l-am intrebat.

– Aha! a exclamat el. Asta  e eterna intrebare care i-a preocupat pe samanii si pe initiatii tuturor disciplinelor spirituale. Uneori chiar au transformat-o intr-o practica, repetand intrebarea: Cine sunt eu? Si apoi: Cine pune aceasta intrebare?

Mi se pare ca o bucla nesfarsita.

Da, mi-a raspuns batranul. Asta e ceea ce au descoperit vechii samani. Ei au descoperit ca e mai important sa pui intrebarea, decat sa gasesti raspunsul. Si apoi au ajuns la concluzia inevitabila ca ei nu exista.Percepeau ca sunt un manunchi de fibre luminoase, care vibrau si care asamblasera un trup pentru o unitate scurta de timp. Dupa ce au inteles asta, au fost liberi sa paseasca in eternitate.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *