esti un suflet batran
Spiritualitate

Esti un suflet batran?

Un suflet batran sau avansat din punct de vedere spiritual este acela care poarta cu sine intelepciune si esenta dincolo de numarul anilor pe care persoana ii are in aceasta viata.

De cele mai multe ori, aceste suflete se simt neintelese si captive intr-o lume mult prea dura pentru frumusetea sufletului lor.

Am intalnit multe astfel de suflete de cand lucrez cu oamenii si am ales sa traduc acest articol pentru a da speranta celor care se simt neintelesi, simt ca nu apartin, nu-si gasesc locul si nu si-au gasit inca propria cale de a-si canaliza darurile pretioase pe care le au de adus aici pe Pamant.

Foarte adesea, aceste suflete dau impresia ca sunt conectate cu o energie dincolo de timpul si locul in care traiesc in plan fizic. Foarte multi spun ca acesta este rezultatul cunoasterii dobandite in vieti trecute, din conexiuni din alte lumi, cu energiile nevazute si nestiute ale Universului.

Iata cateva semne ca esti un suflet batran:

Simti ca esti diferit inca din copilarie.

Un suflet batran nu incape in paradigme prestabilite. Aceste suflete au mereu acest sentiment ca sunt batrani de mici. Cand cei din jur erau preocupati de ultima moda in materie de haine, aceste suflete isi puneau deja intrebari despre sensul profund al vietii.

Posesorii unui suflet batran sunt foarte iritati cand nu sunt luati in serios. Sunt adesea cei mai intelepti din grupul lor de prieteni. Pretuiesc onoarea mai presus de orice si nu pot fi cumparati cu posesiuni materiale, pentru ca vad dincolo de valoarea triviala a lucrurilor. Nivelul lor de intelegere a realitatii depaseste cu mult numarul anilor si experienta concreta de viata.

Un suflet batran are o lume interioara profunda inca de cand sunt tineri. De obicei scriu, au manifestari artistice sau fac miscare in incercarea de a isi explica lor si lumii de ce sunt aici si ce au de spus lumii.

Sufletele batrane evolueaza intr-un ritm diferit si nu neaparat conform varstei biologice. Citesc carti peste nivelul lor de intelegere. Vorbesc intr-un mod inteligent. Tind catre activitati care trec de limita varstei lor.

Sunt foarte diferiti inca de la o varsta frageda si duc acest lucru cu ei mai departe in viata. Au un sentiment interior ca sunt diferiti de cei din jurul lor, ceea ce ii poate conduce uneori pe o cale solitara.

Au nevoie de timp pentru ei insisi.

Sufletele batrane au nevoie de timp pe care sa-l petreaca singuri. Nu pentru ca urasc oamenii sau nu au nevoie de ei. Ci pentru ca in linistea propriei lor companii exista un sanctuar sacru care nu poate fi gasit nicaieri altundeva.

Sufletele batrane muncesc mult si pun efort in lucruri pe care altii nu le inteleg. Desi le place sa iasa in exterior atunci cand au un scop, nu simt nevoia sa stea afara continuu.  Daca stau in contact cu alti oameni fara sa fie aliniati cu acest lucru, isi pierd energia. Sunt de obicei introvertiti, deci a sta prea mult in multime le provoaca anxietate si frica.

Si nu e vorba ca sunt antisociali. Pentru sufletele batrane timpul are un cu totul alt inteles. A-i constrange sa faca ceva ce nu le place este un chin pentru ei. Risipirea unei clipe din timpul lor pretios este o crima.

Asta poate duce insa la multa singuratate. Chiar daca tanjesc mult dupa timp petrecut in solitudine, cand isi ridica capul din nisip se intreaba unde a disparut toata lumea. Acest lucru poate duce la faptul ca se simt neintelesi, nevazuti si traiesc in capul lor.

De obicei au un grup intim de oameni de care se simt apropiati, chiar daca sunt in general placuti de foarte multi oameni. Au nevoie sa intretina relatii si sa nu se deconecteze complet de la realitate. Poate fi foarte usor pentru ei sa rataceasca in cautarea gandurilor si ideilor si sa lase oamenii in urma.

Relatii

Sufletele batrane tanjesc dupa profunzime iar acest lucru se aplica in relatii foarte mult.

Vor conversatii profunde cu cei din jur. Ei stiu, in sufletul lor, ca totul are inteles. Vor relatii profunde in suflet, inainte sa inteleaga ce inseamna asta. Prefera o conexiune completa cu un singur suflet si nu flirturi ieftine. Tanjesc dupa hrana spirituala intr-un cuplu.

Inca de cand sunt tineri, aud o chemare din interior pentru ceva ce nimeni nu isi explica. Este ca o busola care ii ghideaza dincolo de straturile care exista la suprafata. Chiar daca uneori sufletele batrane sunt prinse in locuri unde nu se potrivesc, isi pastreaza in suflet aceasta rezonanta profunda pentru spirit si dragoste.

Simt asta in adancul fiintei, chiar daca nimeni nu ii crede.

A avea relatii este adesea dificil pentru sufletele batrane, mai ales in aceste timpuri in care relatiile tind sa devina mai superficiale.

Detasarea nu este o optiune pentru un suflet batran. Un astfel de suflet trebuie sa plonejeze in adancuri ca sa se simta implinit.

Ei nu vad varsta ca pe un impediment. Nu vad diferentele de varsta. In viata lor au prieteni de varste diferite. Pentru ca se simt mai batrani in interior decat arata in exterior, nu inteleg de ce varsta ar fi o problema. Conectarea se produce dintr-un loc mult mai profund si aceste suflete inteleg cel mai bine acest lucru.

Scop

Aceste suflete stiu  de mici ca sunt aici pentru un scop. Stiu ca exista in ei o profunzime pe care trebuie sa o exprime in munca lor. Societatea de rand si incarcerarea in structurile ei este o paradigma dureroasa pentru ei.

Chiar daca nu cred in alte vieti sau alte universuri, ei stiu ca sunt aici pentru un motiv important. Ii frustreaza insa faptul ca nu isi aduc aminte tot timpul de acest lucru. Si, mai ales, cand altii nu ii iau in serios.

Aceasta este parte din misiunea pe care un suflet batran o are aici: trecere de la vechile tipare si idei si incadrarea intr-o paradigma noua.

Se simt neintelesi

O povara grea pentru spiritele batrane este faptul ca adesea se simt neintelesi si neauziti. Simt ca sunt detinatorii unor cunostinte si a unei intelepciuni profunde inca de la o varsta frageda, insa adesea se simt nevazuti. Acest lucru le adanceste sentimentul de neapartenenta si ii face sa fie confuzi in legatura cu modul in care ar putea exprima aceste daruri.

Cand valoarea lor nu este vazuta, increderea in sine scade. Iau criticile foarte in serios si asta le hraneste insecuritatea care oricum este in interiorul lor in mod natural. Este o mare lupta pentru ei sa ajunga intr-un loc de echilibru in interior si sa isi spuna: sunt pe Pamant, am ceva de valoare de oferit lumii si merit sa fac aceste lucruri sa se intample.

Un suflet batran nu-si gaseste usor “casa” si adesea simte ca nu apartine. Una din lectiile acestor suflete este sa dezvolte acel sentiment de a fi acasa in interiorul lor si sa poarte acest sentiment cu ei oriunde se duc.

Au nevoie sa stie.

Au nevoie sa inteleaga.

Petrec mult timp observand oamenii si au o minte agera, observand tot ce se intampla in jurul lor. Ei vor sa stie. Vor raspunsuri, asa ca se scufunda profund in diferite arii si subiecte pana cand curiozitatea le este satisfacuta. Invata tot timpul, din multe domenii, incercand sa inteleaga totul, inclusiv oamenii.

Poate fi epuizant si in acelasi timp duce la multa agitatie mentala. De obicei, aceste persoane stau in minte mult prea mult timp.

Introspectia este importanta pentru aceste suflete, pentru ca au nevoie de mult timp sa digere ce se intampla in lumea lor.

Sufletele batrane vad multe lucruri care se intampla, observa tipare si mesaje ascunse. Au o intuitiv foarte puternica si un sistem de ghidare valid. Au o cunoastere interioara care uneori poate parea profetica.

Au o intelegere profunda asupra lucrurilor care este mult peste numarul anilor lor si inteleg lucruri pe care nu le-au trait si nu le-au mai vazut inainte.

Sentimente profunde

Sufletele batrane simt profund.

Sunt foarte senzitive si empatice. Uneori sunt prea seriosi, desi au o latura foarte amuzanta pe care o rezerva insa doar pentru cei care ii inteleg cu adevarat. Cand iubesc, o fac cu toata fiinta lor iar uneori pentru cei din jur este greu sa primeasca atat de mult.

Sufletele avansate nu inteleg jocurile pe care oamenii le fac unii cu ceilalti. Nu inteleg ce inseamna sa te joci cu mintea sau sentimentele cuiva si nu pot face asta. Nu vor sa raneasca pe nimeni si vad asta ca pe o risipa de timp si de energie.

Acest sentiment profund se extinde in contact cu natura. Multe suflete batrane se simt conectate cu animalele si natura si le simt durerea. Violenta este un lucru greu de privit pentru ei. Totul are viata si sentimente, in lumea lor interioara.

Spirituali in propriul mod

Sufletele vechi au o latura spirituala puternica pe care o percep insa de multe ori in afara parametrilor sau a sistemelor de credinte existente. Nu considera ca trebuie sa exprime aceasta latura la fel ca toti ceilalti.

Spiritualitatea poate insemna a te afla in mijlocul neantului, privind norii si facand yoga. Sau poate sa exprimi ce simti printr-o pictura. Se deschid spre fluxuri profunde, nevazute, pe care le aduc cu ei in actiunile zilnice. Pot gasi mesaje profunde intr-o frunza, intr-un cantec sau intr-un zambet.

Aceasta este esenta a ceea ce sunt cu adevarat.

Probleme cu autoritatea

Inca de mici, sufletele batrane pot avea probleme cu autoritatea.

Ei cred ca toata lumea din jur ar trebui sa vada dincolo de varsta fizica si sa-si stie intelepciunea si sa-si valorizeze cunoasterea. Pot deveni foarte iritati cand regulile le impiedica abilitatea de a-si exprima adevarul intr-un mod care li se potriveste. Asta duce la rebeliune, lupte cu parintii si fratii, problem cu profesorii.

Sufletele batrane nu sunt aici sa se conformeze. Acesta este darul sufletelor batrane, pentru ca ei ne aduc intr-un loc in care punem sub semnul intrebarii vechile paradigme si modul in care lucrurile pot fi schimbate.

Dansul cu intunericul.

Sufletele batrane sunt inclinate spre ganduri intunecate, depresie si stari joase.

Un lucru care adesea scapa atentiei atunci cand vorbim despre suflete batrane este intunericul care ii inconjoara din cand in cand. Nu este usor sa stii ca apartii de ceva profund pe care oamenii nu il vad, iar asta poate duce la ganduri intunecate.

Desi este greu pe alocuri, acest dans al umbrelor este un proces plin de invataturi pentru sufletele batrane. Pentru ca darul pe care il au de adus in aceasta lume este gasit in aceste timpuri de intuneric.

A fi un suflet batran nu te face mai ciudat, ci mai special. Imbratiseaza aceasta latura profunda de adevar care curge prin tine si nu lasa pe nimeni sa-ti spuna ca este un blestem si nu o binecuvantare, asa cum ar trebui sa fie.

Sursa: http://thegoddesscircle.net/

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

12 comentarii

  1. Mugur spune:

    Un nou articol excelent, mai ales pentru mine care ma regasesc in aceasta tipologie umana si e imbucurator sa stiu ca nu sunt singur si ca nu e intamplator ca sunt asa. Multumesc!

    1. Da, Mugur, suntem mai multi…si e momentul sa iesim la lumina.

  2. Roxana spune:

    Am cunoscut astfel de persoane. Mi-ar place sa cred ca sunt atat de speciala dar mai am inca de cautat… Dar iata o posibila explicatie pentru unele stari si atitudini…. Multumesc!

    1. Buna, Roxana, ma bucur ca ti-a folosit articolul. Da, poate fi o explicatie pentru lucruri care pareau inexplicabile…

  3. van Moritz spune:

    Cred ca titlul este gresit, cum adica batran ? Asta inseamna discriminare ca si cum mi-ai spune ca sunt gay. Titlul corect ar fi : “Suflet de Senior”. Seniorii raman mereu tineri in ciuda varstei pe care o au, tot asa cum tu ramai tot “copilul meu” pentru parintii tai chiar daca te-ai maturizat. In Occident persoanele in varsta sunt tratate cu respect. In Romania lumea este sloboda la gura….

    1. Da, este mult de discutat despre titlu…insa nu am gasit un cuvant mai bun la traducerea din engleza a sintagmei “old soul”.

  4. Magdalena spune:

    Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc. Un alt articol minunat. Sarbători binecuvântate

    1. Cu drag, Magdalena! Sarbatori Fericite!

  5. MARIANA Trita spune:

    Foarte interesant articol!Pana acum am crezut ca nu nu sunt o persoana normala.Citindu l, mi am dat seama ca nu sunt singura din aceasta tipologie umana.Multe lucruri nu mi le explicam , in legătură cu trăirile mele, cu comportamentul meu…De fapt, eu cred ca suntem speciali.Dar restul oamenilor nu accepta acest gen pentru ca nu l înțeleg. Multi te judeca după aparente.Nu si dau seama ca tu nu te poți incadra in anumite tipare, adică faptul ca nu ai spirit de turma.

    1. Mariana, suntem multi care nu ne incadram in tipare, asa ca nu esti singura niciodata…

  6. Reweena P. spune:

    Mă regăsesc precum în propria oglindă din perete, cu diferența că aici îmi văd sufletul nu trupul. Când eram adolescentă și chiar și mai târziu, cei de vârsta mea se preocupau de construirea imaginii prin aspectul exterior și atitudine, eu mi-am găsit mulțumirea în a-mi caută sufletul, să pot simți, să fac loc la a fi eu însămi, punând în același timp întrebări de genul de ce-urilor și al cum-urilor. Am căutat și preferat mereu starea de echilibru interior, mai ceva ca iubirea.
    Mulțumesc, suflet drag, pentru acest articol atât de limpede și reprezentativ, care îmi întărește încrederea în a căuta cine sunt. Mulțumesc, de asemenea, că mi-ai confirmat nevoia mea de solitudine sacra pe care o simt, precum și îndemnul indirect să văd lumina care sunt!

    1. Minunat! Ma bucur ca te-ai regasit! Bine ai venit in familia ta de suflete batrane!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *