dulce-copilarie-pasi-de-sotron-sau-tablete
Spiritualitate

Dulce copilarie – pasi de sotron sau tablete?

dulce-copilarie-pasi-de-sotron-sau-tablete
dulce-copilarie-pasi-de-sotron-sau-tablete

Nu scriu acest articol pentru a accentua sentimentul firesc de nostalgie care apare o data cu rostirea cuvantului ,,copilarie”, cat pentru a lansa anumite intrebari legate de aceasta perioada care pare traita intr-o cu totul alta maniera de copiii prezentului.

Intr-adevar, acestea sunt timpurile si nimeni nu poate contesta progresul accelerat pe care tehnologia l-a inregistrat in ultimii ani.

Am intalnit oameni care au multumit ca au mai reusit o singura zi intr-o vara intreaga sa mai stea pe iarba si altii care s-au bucurat de aparitia lenta a lunii pe cer in cateva seri.

Cumva, ceva ne indeamna sa nu ne mai abandonam in bratele cuprinzatoare ale naturii.

Persoanele care fac drumetii pe munte sau cei care folosesc biciclete in locul autobuzelor sau metroului au devenit o raritate.

Ca sa nu mai vorbim de interactiunea tot mai rece care exista intre oameni: trimitem mailuri calduroase sau usturatoare unor persoane carora nu le-am auzit niciodata glasul si nu le-am vazut niciodata ochii. Si cu toate astea, le multumim, ii complimentam, ii mustram…

Cand ma gandesc la copilaria mea, toate simturile imi sunt activate:

Simt durerea pe care mi-a provocat-o cazatura in timp ce jucam Ratele si vanatorii, aud vocile parintilor sau bunicilor care ne cheama in casa pentru ca mancarea este gata urmata de glasurile rugatoare si mult mai inalte ale copiilor care ,,vor sa mai stea putin pe-afara”, aud greierii noptii care par sa fie singurul sunet in linistea pe care intunericul o aduce cu sine, simt mirosul merelor la cuptor si imi ard degetele in timp ce ating mamaliga fierbinte facuta de bunica, gust ciresele coapte si imi fac cercei din ele, incalt pantofii mamei si ma imaginez femeie, alerg prin curte cu sora mea si ne minunam de jocul umbrelor noastre, ma dau in leagan si las timpul sa treaca, fara sa astept ceva, fara sa imi doresc ceva…Ce ziceti, am tot dreptul sa fiu nostalgica cand revad aceste amintiri din copilarie, nu?

Pot spune ca ceea ce am scris mai sus este un soi de compunere despre copilarie, insa revenind la prezent, ma intorc la copiii care au dat merele coapte pe Happy Meal-ul de la McDonald’s, la cei care nu mai asteapta o saptamana intreaga cu sufletul la gura sa vada un episod nou din desenele preferate pentru ca isi pot descarca singuri intreaga serie, la copiii care au telefoane mai scumpe decat educatoarele lor, dar care inca nu au invatat alfabetul, la fetitele care fac o conferinta pe Messenger si nu mai alearga pe afara, la cele care fac cumparaturile de la mall impreuna cu mamele lor, la copiii care nu au fost niciodata treziti de cantatul cocosului, ci de alarma telefonului, la copiii care de mici se ingrasa pentru ca sunt foarte statici si la cei care au depresii de la varste fragede.

Desi privite in paralel aceste doua realitati, nu am puterea de a critica prezentul in favoarea trecutului, ci de a ma intreba care va fi oare cursul firesc al lucrurilor in procesul de dezvoltare personala, care va fi schimbarea care va veni pe nepusa-masa si in fata careia va trebui sa ne conformam si oare care vor fi elementele dupa care copiii de azi vor fi nostalgici maine? Sau oare vor fi nostalgici?

Multi dintre noi am observat o alta scurgere a timpului de ceva vreme incoace. Acum cativa ani puteam sa petrecem ore in sir in fata apusului fara a ne gandi ca pierdem timpul pe care l-am folosi intr-un mod mai constructiv, iar astazi sunt zile in care uitam ca soarele este pe cer. Ne-am indreptat pe nesimtite spre concret, palpabil, material…Si inca o data nu-mi dau seama daca judec, sau daca doar mi-e dor…

Voua de ce va este dor?

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.