dovezi care sustin existenta unei continuitati a vietii
Spiritualitate

Dovezi care sustin existenta unei continuitati a vietii

dovezi care sustin existenta unei continuitati a vietii
dovezi care sustin existenta unei continuitati a vietii


Suntem toti insule intr-o mare nesfarsita.
– Anne Morrow Lindbergh

Cand intra sufletul in corp? Majoritatea traditiilor sustin ca odata cu prima respiratie. Dar daca nu este asa?

Ceea ce contesta faptul ca prima respiratie vesteste intrarea sufletului sunt atat descoperirile medicale recente, cat si o observatie pe care am facut-o, in timp ce intervievam copiii subiecti ai starilor de moarte clinica. Descoperirea medicala este ca fatul la douazeci si sase de saptamani, sau sase luni de gestatie, poate simti si reactiona la durere, ca un copil.

Asta inseamna ca interventiile chirurgicale pe feti si nou nascuti – sau chiar avorturile in trimestrul al treilea – nu mai pot fi realizate fara a lua in considerare pragul de durere si bunastarea noii vieti, nu doar cea a mamei. Nici medicii, nici conducatorii religiosi nu pot justifica lipsa anesteziei la nou nascuti, in timpul operatiei de circumcizie; scuza „Asa este traditia” este acum nula si neavenita.

In cercetarea mea generala, am observat ca amintirile dinainte de nastere incep, de obicei, in a sasea sau a saptea luna in pantece, iar o treime dintre participantii la studiul meu au astfel de amintiri complete, ani mai tarziu. Amintirea momentului nasterii a fost un lucru general intalnit, desi subiectii nascuti prematur, expusi la traume ori la schimbarile extreme de dispozitie ale mamei la trei luni dupa nastere, au oferit cele mai multe detalii. Unii au avut amintiri din starea de fat mai devreme de a sasea luna, chiar si din momentul conceptiei lor, si ca au luat parte activ, ca spirit, la alegerea propriului lor ADN. Insa, cei mai multi dintre cei care spun ca-si amintesc momentul conceptiei lor au povestit, ca au intrat si au iesit din pantecele mamei lor „plutind” pana cand, in final, s-au „stabilit” acolo, dupa ce formarea fatului a fost mai completa. Prin urmare, perioada descoperita de cercetarile din domeniul medical, cu privire la constienta si reactiile fatului la durere, coincide cu perioada in care majoritatea copiilor din studiul meu au vorbit despre primele amintiri, ca suflet ce salasluieste intr-un corp uman.

Aceasta corelatie neasteptata sugereaza ca pana in trimestrul trei, fatul a ajuns la o constiinta caracterizata de toate facultatile – ca este un corp nelocuit, care sufera ultimele retusuri necesare inainte de nasterea dintr-un mediu lichid in unul plin de aer. Prin urmare, modul in care consideram si tratam un fat are mai putin de a face cu mama sau cu medicina, decat cu parerea noastra despre realitatea spiritului.

Majoritatea amintirilor dinainte si de la nastere sunt clare si coerente, si totusi, ele se estompeaza sau sunt reprimate daca copilul, dupa ce invata sa vorbeasca, este ridiculizat sau redus la tacere, cand vorbeste despre aceste amintiri. Daca subiectilor copii li se permite sa fie ei insisi, fara a fi fortati in vreun fel, usile catre lumea lor se deschid larg. Vorbele lor pot parea lipsite de sens daca nu ne amintim ca, in ceea ce-i priveste pe copii, modul in care simt fata de ceea ce percep conteaza mai mult pentru ei decat orice logica, imagini, sau detalii. Insa, aproape tot ceea ce spun ei este nu doar exact, dar si uimitor de matur, ca si cand ei – ca suflete – accepta ideea de a parasi si de a intra, din nou, intr-o continuitate a vietii ce depaseste planul fizic.

Ideea unei continuitati a vietii, inainte si dupa nastere, s-a pus adesea in discutie. Iata ce am observat, intr-un sfert de secol de cercetare a diferitelor aspecte ale celui mai important dintre toate misterele.

Daca ce v-am prezentat pana acum pare sa fie incredibil, iata doua cazuri care cer o atentie deosebita.

Baietelul de patru ani, Jimmy John, s-a inecat in piscina din spatele casei parintilor lui. Mama lui avea aproape treizeci de ani, iar tatal treizeci si ceva. Salvarea a sosit in cateva minute. S-a incercat resuscitarea lui. Nu s-a intamplat nimic. Cincisprezece minute pline de tensiune mai tarziu, specialistii au reusit sa-l readuca pe baiat la viata. Mama, acum foarte fericita ca scumpul ei fiu era iar printre cei vii, s-a albit brusc la fata, cand Jimmy John a spus in fata tuturor: „L-am intalnit pe fratele meu mai mic. El este ‚acolo’ unde am fost eu acum, si mi-a spus ca mama l-a scos din burta ei cand avea treisprezece ani”. Baiatul a continuat sa povesteasca in detaliu avortul secret al mamei, eveniment despre care ea nu vorbise cu nimeni. De fapt, ea si uitase. Jimmy John era, pur si simplu extaziat sa afle ca avusese un frate; intalnirea lor fusese plina de rasete si bucurie. Amandoi au fagaduit sa ramana in legatura, acum ca se intalnisera intr-un final. Nici unul dintre parinti nu stia cum sa reactioneze la ce spunea Jimmy John in legatura cu noul frate. Stanjenita, frustrata, derutata si ingrozita, mama lui aproape ca a avut o cadere nervoasa. Tatal, simtindu-se tradat de trecutul secret al sotiei lui, a intentat divort. Jimmy John s-a pierdut in toata zapaceala asta, ca si comunicarea pe care o stabilisem cu familia. Cum s-a rezolvat incidentul, nu stiu.

Observati ca, in acest caz, cel care ar fi trebuit sa fie fratele mai mare era descris drept fratele „mai mic”. De nenumarate ori, am intalnit acest tip de imagini de „acomodare”. Este ca si cand, cei care te intampina initial de Partea Cealalta a valului mortii au drept scop relaxarea sau alertarea subiectului, iar imaginea lor nu se potriveste neaparat cu modul in care ar trebui sa arate in acel moment. Uneori, acest lucru este pozitiv (bolile sunt vindecate, corpul pare mai tanar si mai sanatos), alteori este derutant sau ciudat (ca in cazul fratelui „mai mic” al lui Jimmy John care, in realitate, ar fi trebuit sa aiba vreo saisprezece ani). In acest caz, se poate argumenta ca intalnirea cu un copil care, in aparenta, este mai mic decat baiatul ar putea fi mai putin derutanta, decat daca ar fi fost intampinat de o persoana mai mare, cum ar fi un adolescent.

Insa, scenariile episodului de moarte clinica, in care copiii sunt intampinati de un frate nenascut, cum s-a intamplat cu Jimmy John, nu sunt foarte neobisnuite. In cele mai multe cazuri, cel nenascut fusese ori avortat, ori mama pierduse sarcina, iar timpul scurs nu parea sa fi modificat ceva. Dar, uneori, cel nenascut este un frate ce urmeaza sa fie conceput in viitor.

Cautarea geamanului „lipsa”

Inca de la inceputurile activitatii mele, pacientii m-au tras deoparte si mi-au soptit lucruri ca: „Eu nu sunt cu totul aici. Mai exista unul ca mine. Am un geaman, dar el nu are corp.” Acest geaman „lipsa” a participat uneori la starile de constienta prenatale, sau in timpul unui episod de moarte clinica, la nastere. Uneori, persoanele nu descopera existenta vreunui geaman decat cu ani mai tarziu, cand acel geaman le apare intr-un episod de moarte clinica. Subiectii vorbesc cu greu despre acest subiect. Deoarece mai multi „gemeni fara frati gemeni” mi-au completat chestionarele, pe langa cei care au acceptat sa participe la interviuri, cred ca trebuie sa iau in considerare si acest fenomen al geamanului „lipsa”.

Desi nu are legatura cu cercetarile legate de moartea clinica, povestea pe care urmeaza sa v-o relatez este tipica, nu doar pentru ceea ce continui sa gasesc permanent, ci si pentru descoperirile altor cercetatori. O femeie (care a cerut sa ramana anonima) a avortat, dupa ce a aflat ca este insarcinata. La putin timp dupa aceea, a aflat ca este tot gravida. Fara ca cineva sa stie, ea fusese insarcinata cu gemeni – unul fusese scos, celalalt nu. Femeia a luat asta drept un semn ca trebuie sa pastreze al doilea copil si sa-l creasca, asa ca a refuzat un nou avort si, ulterior, a nascut o fetita sanatoasa, care si-a facut rapid un prieten din sora ei geamana. Camaraderia a fost platita scump cativa ani, deoarece mama, de teama ca fiica ei este pe cale sa innebuneasca, a dus-o de la un psihiatru la altul pentru a fi evaluata. Nu s-a gasit niciodata nimic anormal. In prezent, cele doua surori se bucura una de compania celeilalte, comunicand telepatic si in vise. Mama a acceptat intr-un final, ca are doua fiice foarte reale: una in corp fizic, iar cealalta in corp spiritual.

Poate cel mai faimos caz de geaman lipsa a fost cel al lui Elvis Presley, al carui frate geaman a murit la nastere. Presley a continuat sa comunice cu fratele lui „fara corp” toata viata lui. Maia C. M. Shamayyim, in articolul ei „Elvis si legatura lui angelica”6, citeaza dintr-o conversatie pe care a avut-o cu Mary L. Jones, o prietena apropiata a familiei Presley: „Imi amintesc cum Elvis spunea foarte serios (in 1966) … ca el crede ca a fost introdus in pantecele mamei lui impreuna cu Jesse (fratele geaman al lui Elvis,) si ca Jesse a ales sa moara, pentru a-i oferi lui Elvis calea spre o viata pe Pamant. El a avut intotdeauna viziuni, inca din copilarie. Simtea ca este cumva diferit si ca nu apartine acestui Pamant, ca a fost adus aici pentru a aduce o noua intelegere si iubire oamenilor – pentru a-i indruma catre un nivel superior de constienta spirituala, prin intermediul muzicii – ca a avut probleme, deoarece el nu a putut sa se adapteze la gravitatia si presiunea terestra si asta il ardea. (Temperatura normala a lui Elvis era de peste 38°C.)”

Preluare din newsletter-ul Editurii For You
Copiii cei noi si experiente in preajma mortii, de dr. P.M.H. Atwater

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *