Haide sa nu ne asumam angajamentul unui viitor impreuna. Viitorul este necunoscut, noi suntem curgatori si obositi sa pretindem cu incapatanare ca avem garantii.
Gandurile si sentimentele sunt schimbatoare, incontrolabile, ca un ocean salbatic.
Dorintele noastre cresc si descresc, visele noastre se nasc si mor in fiecare moment.
Haide sa nu ne asumam angajamentul pentru o anumita forma de iubire. Formele se schimba, sunt ca valurile.
Nu avem nevoie de siguranta si de garantii. Nu cautam confort, ci adevar.
Sa ne asumam un angajament mai profund; unul care nu poate fi rupt sau pierdut.
Angajamentul de a fi prezenti. De a ne intalni in aici si in acum.
De a ne aduce aici cu totul. De a ne cunoaste si a ne permite sa fim cunoscuti.
De a spune adevarul, astazi; stiind ca adevarul se poate schimba maine.
De a ne pleca unul in fata altuia, chiar daca inimile noastre sunt frante.
Fara promisiuni, fara garantii.
Iubirea cere curaj! Da!
Pentru ca iubirea este un camp, nu o forma. Sa ne luam angajamentul in fata campului, sa ne aducem aminte ca acest camp exista in fiecare moment al zilelor noastre pretioase pe Pamant.
Poate ca in zece ani inca vom fi impreuna. Poate ca vom avea copii. Poate ca vom trai impreuna sau separat.
Poate ca nu ne vom mai vedea niciodata. Asta poate fi ultima noastra zi.
Daca suntem sinceri, chiar nu stim, iar a nu sti este casa noastra.
Poate ca vom ramane prieteni sau iubiti sau vom fi straini sau familie sau vom ramane nedefiniti, dincolo de orice poveste, iar dragostea noastra nu va putea fi exprimata in cuvinte.
Aici, la granita cunoscutului cu necunoscutul, la granita care candva distingea sanatatea de nebunie si indoiala de certitudine, ne jucam, dansam, bem ceai, ne atingem, plangem, radem si ne intalnim.
Sacrificam confortul si predictibilitatea. Dar ceea ce castigam este urias: sentimentul ca suntem in viata. Nu mai suntem amortiti in fata misterului dragostei si in fata misterului corpurilor noastre.
Cu timiditate si tremur interior. Poate putin dezorientati, dar poate ca asta este pretul pentru a fi complet liberi.
Poate o parte din noi inca ii cauta pe mami si tati, pe care ii proiectam pe acea persoana “magica” pe care ne-o dorim mereu langa noi, pentru a ne alina singuratatea.
Sa iubim si acea parte inspaimantata; sa ne plecam in fata acelei parti din noi, dar sa nu mai fim controlati de ea.
Si ceilalti poate ca se vor intreba:
Dar ce se va intampla cu viitorul tau?
Ce se intampla daca vei avea copii?
Cum te definesti pe tine insuti?
Ti-e teama de angajament?
De ce fugi de securitate? De confort? De viitor?
Vor spune ca esti nebun, ca nu intelegi dragostea sau ca esti pierdut, neiubitor si egoist si tu vei zambi, intelegand fricile lor, pentru ca acea frica a fost si a ta candva.
Insa tu nu-ti mai poti abandona calea acum. Si nimeni nu este obligat sa mearga cu tine. Niciodata.
Pentru ca dintr-un anumit punct incolo, doar Adevarul te va satisface. Un adevar viu, care se reinnoieste pe sine insusi in fiecare moment, adevarul salbatic al inimii deschise.
Cand dragostea si adevarul sunt una, cand angajamentul este profund inradacinat in respiratie, putem sa ne privim in fata unul pe celalalt fara resentimente si sa explodam, in cea mai profunda bucurie.
Mergand singuri, impreuna si apoi iar singuri.
Sursa:
Jeff Foster
www.lifewithoutacentre.com
Persoana magica de langa mine o vad ca pe aceea persoana care ma vede la randul ei, iar aici eu ma refer la cine sunt si pentru ce am venit sa fac pe Pamant.
A vedea o persoana in ansamblul ei este identic cu a te recunoaste pe tine in oglinda proprie, si nu stiam la vremea cand am inceput sa scriu daca aceste randuri vor ajunge pe pagina sau le scriu doar pentru mine, pentru a-l vedea pe celalalt prin ochii proprii netulburati de lipsuri sau de frica.
Indiferent ca noi ne dorim aceasta persoana magica langa noi si actionam in consecinta, ideea care ma strabate acum e ca ea exista deja in realitatea in care noi traim cu adevarat. Da, ai auzit bine!
Ca sa-ti dau un exemplu concret, era o vreme cand traiam. Uitasem sa visez, adormeam imediat ce puneam capul pe perna, si da, traiam visul cel mai frumos. Uitasem sa visez si sa ma leg de nimicuri pentru a avea garantia ca maine voi fi la fel de bine. Pur si simplu, existam in baza unei inertii neintelese, dar care imi crea prin simpla dorinta de a fi, de a exista si de a respira iubirea care exista, intreaga magie a vietii zilnice. In aceasta perioada de acum, insa totul este diferit, traiesc un alt capitol in care asteptarile mele isi spun cuvantul asupra fiecaruia din cei cu care interactionez si da, unii imi dau apa, altii noroi, iar aceea persoana magica pe care o cunosc sta intr-un colt al vietii mele, asteptand parca momentul sa traiesc.
Daca as vrea ceva acum pentru mine, ar fi sa schimb perspectiva si sa traiesc detasat dorindu-mi totodata sa fiu una cu viata.
Superb! Intr-adevar, sa traim detasat in acelasi timp fiind una cu viata, asta este un subiect superb de dezvoltat. M-as bucura daca ai scrie un articol pe tema asta pe care sa-l public.