[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

din-iubire
din iubire

Mi-a atras atentia un lucru extraordinar in acest weekend. Pentru mine a fost uimitor. Am citit doua carti care, luate impreuna, imi clarificau parcursul meu ca om – fiinta spirituala si ca om – fiinta evolutiva, inzestrata cu ratiune. Am luat toate datele din carti si le-am pus cap la cap, le-am interiorizat si le-am raportat la viata mea.

Prima carte explica (si poate ca unii stim, dar poate ca nu tuturor ne este foarte clar), ca din punct de vedere spiritual, venirea lui Iisus a reprezentat iesirea din religie, iesirea din practica ritualurilor conditionante, a crezurilor superstitioase, dar mai ales a marcat iesirea din practica religioasa victimara si violenta, in care un ceva exterior era facut vinovat de tot raul unei comunitati si mai apoi era sacrificat, iar in final, ajungea insusi obiectul adoratiei.

Si este foarte clar acest lucru daca luam in considerare ca pe cruce, Iisus a rostit “iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac”. Parerea mea este ca El a scos in evidenta inocenta (uneori extrema) a omului, astfel ca a fost abolita ideea de victima. Nimeni nu poate face mai mult decat poate face la un moment dat si pare absurd sa invinuiesti un om ca nu a facut mai mult decat a putut face.

Fiecare om, chiar si un raufacator, pana la urma, iti da tot ce poate el mai bun in acel moment. Psihologic vorbind (chiar daca nu si religios) este logic si de bun simt sa ajuti si sa nu acuzi un om cu probleme mintale, de exemplu. Oarecum, intr-un anumit stadiu (cu mari sanse de recuperare) si noi suntem la fel.Nu stim ce nu stim si nu facem mai mult decat putem face.

Tocmai acest “nu stim ce nu stim” ne obliga la smerenie.

In a doua carte, am inteles cum Dumnezeu schimba creierul uman si mi-a fost clar ca le avem pe toate la un nivel potential, inclusiv anatomic, doar ca inca nu a fost vremea activarii acelor puteri. De exemplu, creierul uman descriere are parti care in functie de evolutia noastra si de cat de mult practicam rugaciunea/meditatia, ajunge sa activeze si sa hraneasca cu sange, mult mai intes, alte parti ale sale, parti care intr-o stare involuata erau inactive sau mici ca dimensiune.

Si ma gandesc acum la acea parte minunata din creier care se numeste Cortexul Cingulat anterior, care la persoanele care au ca obiectiv evolutia spirituala, devine mai mare si mai vascularizat, practic se adapteaza si ne serveste nevoilor noastre spirituale.Intensitatea rugaciunii, practica spirituala in sine, este foarte importanta, pentru ca, in timp, construiesti un tip de creier (masurabil si verificabil) mai bun si mai activ pe anumite zone sau chiar pe toate zonele.

De exemplu, la persoanele care practica foarte mult meditatia si care ajung sa devina ele insele una cu obiectul contemplatiei, lobii partietali devin inactivi, semn al contopirii meditative si al anularii granitelor limitatoare ale egoului. Ca orice parte din natura, acele locatii din creier, pe care nu le folosim, se atrofiaza, dar totusi ele exista ca potential oricand disponibile pentru noi. Si maimutele au un astfel de cortex cingulat.

In acest contex, ma cuprinde o mare recunostinta fata de Dumnezeu, care a avut rabdarea sa ma creeze inca de la inceputuri complet, avand “functii” si posibilitati, pe care nu le-am folosit sau poate nu le voi folosi niciodata, dar El le-a pus acolo, ca cel mai iubitor parinte, pentru momentul in care decid sa le folosesc, asa…ca sa le am.

Ma duce cu gandul la mama care imi pregatea pachetul pentru scoala sa am mancare pentru mai tarziu, desi eu faceam mofturi.

Creierul nostru si mintea noastra sunt perfecte dintotdeauna dar ceea ce ne poarta de la o era la alta sunt programele, versiuni mai noi sau mai vechi, pe care le folosim si in care credem. Daca sunt dovezi clare ca Dumnezeu a prevazut totul si ca ne iubeste infinit, cum mai pot spune unii ca nu exista?!

Voua ce va spune faptul ca sunteti dotati anticipat cu “procesoare” performante pe care doar e nevoie sa le activati? Nu este acest lucru iubire si rabdare nemasurata pentru noi din partea Universului? Dumnezeu nu are brate, creta si tabla neagra sa ne faca un desen cu ceea ce este necesar sa facem, El actioneaza prin oameni si totul devine o stimulare reciproca catre mantuire. Mai poti sa stai indiferent in fata unei dovezi atat de mare de iubire?

Gasesc ca in viitor, desi acum utile, ritualizarile lui Dumnezeu vor fi perimate si vor parea practici ancestrale (un fel de latina, ca limba moarta), pentru ca noi vom fi déjà niste fiinte ajunse la potentialul complet de realizare spirituala.Va fi o noua era luminoasa si stiu sigur asta pentru ca desi pare ca mergem in jos, caile si mecanismele Universului de a ne face sa intelegem ce vrea sa spuna sunt infinite.Nu cred intr-o disolutie si apocalipsa a lumii cum nu cred intr-un carmaci de corabie cu veacuri vechime in campul muncii care sa rateze destinatia, scopul si directia pe propria mare infinita

.Daca nici un fir de iarba nu se misca fara ca El sa stie, atunci de ce mintea noastra trufasa crede ca lumea va pieri si ca in acest moment nimeni nu are grija de noi? Oare nu este acest lucru o dovada a necredintei? Poate ca ne spunem uneori: ”Dumnezeu o fi facut el lumea in sapte zile, dar intre timp s-a mai ramolit si ne ducem in jos.” Un Dumnezeu afectat de batranete, de toane de plictiseala, si de inconsecventa in implicare in propria creatie..nu multumesc, nu e pentru mine si nu ma intereseaza.Nu cred asa ceva.

Sau poate suntem atat de avansati incat credem ca l-am “depasit”,(asa cum un nepot isi depaseste informational bunicul) si nu mai gaseste cai de a ne recupera, de a ne surprinde? Acum, ideea apocalipsei, mi se pare cea mai perimata. Face parte din lista scurta de povesti cu care speriam copii..”Mananca, altfel vine bau-bau!”.

In loc de frica de “bau-bau” poate ca noua paradigma in care ar fi bine sa ne fixam cu toata fiinta, este aceea de a accede noi niveluri de constiinta, de crestere, cea care ne ofera mai multa fericire, ne face mai bucurosi, mai impacati cu moartea, ne scapa de toanele copilaresti si de mofturi, de naivitatea cu care rapim energie (iubire si atentie) de la altii, de nevoia de a juca teatru ieftin pentru putina consideratie, de mastile si eforturile suferinde si stresante prin care aratam ca noi credem putin si ne cunoastem putin.

Daca asta nu este suferinta suficienta, atunci care este? Ce putem spune mai mult despre iubire? Nu putem fi facuti vinovati pentru ca in acest timp noi suferim, sangeram dupa reconectarea la primordial.Toate greselile pe care le facem tot din aceeasi dorinta le comitem, din aceeasi neimplinire, neclarificata inca.Din acest motiv, cred eu, Dumnezeu tolereaza lumea … crede in inocenta ei si nu in vinovatia ei.

Caderea protoparintilor din Rai, este mitul inaltimii spirtuale de la care se poate cadea prin necunoastere (din necunoastere personala si directa esti tentat sa faci un pacat si sunt putini cei care cred pe cuvant un sfat,) dar si inaltimea la care putem ajunge prin decizie constienta si lucru spiritual.

Si daca Pomul Cunoasterii a fost oaia neagra de la care ni se trag toate, va invit sa cititi aceste randuri din Geneza, o varianta mai favorabila cunoasterii, tot biblica, pe care eu o prefer :

”Şi a zis Dumnezeu: <<Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!”
Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!>>”

Daca trebuia sa crestem, sa ne inmultim si sa stapanim, cum ramane cu interdictia primordiala?

Articol scris de Nicoleta, utilizator Aimee.ro[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

2 COMENTARII

    • da, sigur
      “Adevar sau credinta slaba? Convorbiri despre crestinism si relativism” – rene Girard si Gianni Vattimo
      “Cum ne schimba Dumnezeu creierul” – Andrew Newberg si Mark Robert Waldman

      Ambele la editura “Stiinta si Religie”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here