de-ce-se-supara-oamenii-pe-univers
Spiritualitate

De ce se supara oamenii pe Univers?

 

de-ce-se-supara-oamenii-pe-univers
de-ce-se-supara-oamenii-pe-univers

Cand noi, oamenii, nu mai stim pe cine sa mai invinuim, aruncam totul in seama Universului.

De parca acesta ar fi un batranel batjocorit de toti care este obligat sa poarte durerile lumii pe umerii sai atunci cand lucrurile nu mai functioneaza asa cum ne dorim.

Ne suparam pe acesta deoarece nu stim cum sa petrecem timp cu ranile noastre.

Nu stim sa ascultam strigatul durerilor noastre, asa ca dorim sa-l ducem departe de noi, undeva unde sa nu-l putem auzi.

Nu intelegem ca acest Univers in care facem o scurta plimbare ne poate fi un prieten de nadejde daca ne hotaram sa-i ascultam indicatiile.

Atunci cand lucrurile nu stau exact cum ne-am dori, aruncam totul pe seama Universului.

In cel mai familiar scenariu, el se poate ascunde in spatele conceptelor de “Dumnezeu” sau “destin”.

Cu siguranta nu ne putem asuma faptul ca stim totul despre Univers, insa exista momente in care acest cuvant poarta semnificatia dorintelor si dezamagirilor noastre, persoanelor pe care ni le dorim intotdeauna aproape de noi insine sau celor pe care nu am vrea sa le mai privim vreodata.

Astfel, el isi pierde caracterul abstract in momentul in care reusim sa-i oferim o forma la fel de bine cum tristetea sau fericirea noastra devin palpabile atunci cand sunt asociate cu glasul persoanei iubite sau atingerea mamei.

Poate ca ne suparam pe el atunci cand consideram ca meritam mai mult decat ceea ce avem, insa stim in acelasi timp ca nu suntem noi cei care pot judeca acest lucru.

Poate ca ne infuriem pe el in momentul in care nu-i mai intelegm paradoxurile si uitam sa ne lasam in voia lui.

Poate ca ne maniem pe acesta cand anticipam deznodamantul durerii noastre, insa in acelasi timp nu reusim sa-l acceptam.

Si ca orice fiinte umane, poate ca ni se pare “la indemana” sa dam vina pe el atunci cand cineva drag ne paraseste sau dispare in cel mai neasteptat mod din viata noastra.

Si poate ca ne suparam pe el cand nu mai stim cine suntem, iar cei din jurul nostru par sa nu ne mai fie de folos.

Cand legile lui nescrise ni se par atat de stupide incat dorim sa nu le fi invatat vreodata.

Cand raspunsurile intrebarilor noastre sunt precum picatura de apa de care avem nevoie in desert.

Si chiar daca nu stim “cine” este acesta, noi continuam sa ne suparam pe el.

Tu ce parere ai?

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. Pentru prima si prima data s-a intamplat ca nimicul sa-si fi constientizat existenta, apoi a fost Cuvantul si Cuvantul a fost cu Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu, apoi s-au intamplat toate in sinea Lui.Si noi suntem o intamplare din sinea Lui. Inca nu suntem constienti de propria existenta si pana atunci nu ne vom putea asuma nimic, vom invinui mereu alte entitati pentru ceea ce se intampla in jurul nostru. Pana cand nu vom constientiza ca suntem? cauzatori de cauze.

  2. Simionescu Alexandru spune:

    Ce alternativa avem la somnul cu ochii deschisi ce il numim viata?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *