Care este locul nostru? Cum sa ne definim locul pe care il avem in lume, locul din care ne putem arata lumina sfanta fara sa orbim pe nimeni sau fara sa fim nevoiti sa ne punem lumina sub orboc, fara sa ne simtim mai mari sau mai mici decat suntem, fara sa trebuiasca sa ne aparam, sa ne justificam, sa ne micsoram, sa ne laudam sau sa bravam?
Iata o alta provocare pe care v-o lansez astazi: sa incercam sa vedem cum putem intra in legatura cu acel loc din interiorul nostru. Locul naturaletii desavarsite, al firescului cu care ar trebui sa pasim prin viata. Locul care este atat de al nostru, incat nu poate fi amenintat de nimeni.
Probabil ca stim cu totii deja cuvintele lui Marianne Williamson:
“Cea mai mare frica a noastra nu este faptul ca suntem inadecvati, ci este faptul ca suntem puternici peste masura. Lumina noastra, si nu intunericul din noi ne inspaimanta cel mai tare. Ne intrebam adesea : cine sunt eu ca sa fiu stralucitor, minunat, talentat, fabulos? Cine esti tu ca sa nu fii? Esti un copil al lui Dumnezeu si faptul ca joci la scara mica nu serveste lumea. Nu este nimic grandios in a te miscora pe tine insuti astfel incat ceilalti sa nu se simta in nesiguranta alaturi de tine. Cu totii suntem meniti sa stralucim. Ne-am nascut sa manifestam gloria lui Dumnezeu in noi insine. Iar asta nu se afla doar in unii dintre noi, ci in fiecare. Si cand ne lasam propria lumina sa straluceasca, le dam si celorlalti permisiunea sa faca la fel. Cand ne eliberam de propria frica, prezenta noastra ii elibereaza automat pe ceilalti.”
Desigur, este un lucru foarte greu de facut.
Cum sa-ti permiti sa stralucesti sub privirile invidioase ale celor din jur?
Cum sa le aratam celorlalti ce este lumina noastra?
Cum sa poti continua sa-ti aduci darul si sa-ti arati lumina cand simti ca cei din jur sunt vizibil deranjati de indrazneala ta? C
um poti gasi echilibrul intre a te arata lumii pe tine, cu toate darurile tale si a scoate ochii celor din jur cu ceea ce esti tu?
Care este linia intre a fi ostentativ si a fi nici mai mult nici mai putin decat ceea ce esti tu?
Din punctul meu de vedere, a-ti arata lumina intr-un mod firesc are de-a face cu a-ti cunoaste si a te imprieteni cu propriile umbre.
Daca refuzam sa ne aratam in toata stralucirea noastra pentru ca ne e frica ca vom fi invidiati, poate e nevoie sa privim in sufletul nostru la aceasta energie a invidiei.
Daca, din contra, cu orice ocazie, oriunde si oricand, ne impodobim ostentativ pentru a ne arata mult mai luminosi decat suntem, probabil ca nu avem curajul sa ne asumam particica de intuneric care ne-ar arata asa cum suntem, mai autentici, mai umani si mai asemanatori celor din jur.
In ceea ce priveste invidia, nu cred ca putem ajunge sa o continem si sa o intelegem pana in momentul in care vom capata curajul de a privi in ochii cuiva spunandu-i :
‘Te invidiez foarte tare pentru ca tu ai aceste lucruri, aceasta situatie, aceste beneficii in viata ta.”
In momentul cand avem puterea sa facem asta, ne putem deschide catre o experienta profund vindecatoare pentru ambele parti. E ca si cum spunem : vad ca tu ai acel lucru spre care eu tanjesc si pe care mi-as dori si eu sa il am.
Apoi, daca avem curajul sa privim in interior, urmatoarele intrebari vor incepe sa rasune:
Dar oare am eu varsta si experienta necesare pentru a avea acel lucru?
Pot sa ofer valoarea pe care o ofera acea persoana in schimbul lucrurilor pe care le are?
Sunt gata sa platesc pretul pe care acea persoana l-a platit ca sa manifeste acele lucruri in viata lui?
Si, tot cu ajutorul sinceritatii, putem sa ne raspundem si sa decidem: da, voi plati si e pretul si voi avea si eu acel lucru sau nu, nu sunt inca pregatit sa am acel lucru pentru ca, probabil, nu i-as face fata inca. Si din ceva de care ne este atat de frica incat preferam sa ii negam existenta, invidia se poate transforma in cel mai util si profund instrument de crestere.
Cand reusim sa intelegem si sa dam sens, in interiorul nostru, acestei energii a invidiei, vom deveni capabili si sa ne manifestam in exterior cu mai multa incredere, cu mai multa disponibilitate si deschidere spre a ne arata asa cum suntem, in toata frumusetea noastra.
Vom sti ca am platit un pret pentru tot ceea ce avem si ca suntem in siguranta aratand, dintr-un loc firesc si profund din interior, ceea ce suntem.
Vom sti ca avem aceasta datorie fata de toti cei carora le datoram viata, fata de cei din jurul nostru si fata de noi insine.
Vom sti ca nu ne putem permite sa fim mai mici decat suntem, pentru ca astfel talantii pe care i-am primit la nastere vor fi fost risipiti in zadar.
Dar nici nu vom mai putea brava artificial, expunand intr-o vitrina de mucava ceea ce nu suntem si nu am fost niciodata.
Vom putea, in sfarsit, sa stam, in inima noastra, in locul care ni se cuvine, conform masurii noastre, nici mai mic, nici mai mare, de unde vom putea sa radiem in jur intelegerea de sine adusa de asumarea propriului loc.
Avand incredere ca si cei din jur isi vor intelege, la momentul potrivit, invidiile si umbrele si tot ceea ce ii opreste sa se arate lumii asa cum sunt. Noi suntem responsabili doar pentru propria lumina.
