citate intelepte pentru cei aflati pe drumul descoperirii personale
Spiritualitate

Citate intelepte pentru cei aflati pe drumul descoperirii personale

Pentru momentele in care devine foarte greu sa continui calatoria de vindecare in care te afli si pentru momentele in care ai nevoie de sprijin, iata cateva citate intelepte care iti vor fi sprijin pe parcurs.

Pentru ca uneori, toata aceasta calatorie devine foarte grea.

Pentru ca e nevoie de curaj sa te uiti la propriile nevroze si provocari.

E nevoie de multa tarie ca sa vezi cum poti sa cresti, sa incepi sa te schimbi si sa te transformi cu scopul de a deveni cea mai buna varianta a ta, pentru tine si pentru cei din jur, astfel incat sa servesti planetei in scurtul timp in care te afli aici.

E nevoie de curaj, perseverenta si de abilitatea de a te ridica si de a incerca din nou, dupa ce ai cazut la pamant.

Si, mai ales, e nevoie de ghidare. Si uneori de niste citate intelepte care sa ne mangaie sufletul.

Intr-un final, suntem singurii care putem sa ne facem calatoria. Dar exista si oameni intelepti care ne pot arata directia din cand in cand, uneori prin citate intelepte pe care le gasim intamplator, alteori prin sfaturi, alteori prin simplul fapt ca stim ca exista.

Iata mai jos noua citate intelepte care ne reamintesc cat de importanta este ghidarea interioara si cunoasterea de sine.

Aceste citate intelepte ne primesc in inima calatoriei de vindecare si ne ajuta sa ii simtim bataia inimii. Sper ca te vor incuraja in calatoria ta, indiferent inspre ce loc din tine te duce acea calatorie.

“Sa fii constient de un singur neajuns de-al tau este mai folositor decat sa fii constient de o mie de neajunsuri ale altcuiva.” Dalai Lama

“Razboiul si pacea incep in inima omului. A avea inima deschisa sau inchisa este un lucru cu implicatii globale.”
Pema Chodron

“Cand stresul este starea de baza a mintii, chiar si lucrurile bune devin un factor de stres. Trebuie sa invatam starea de letting go.”  Sakyong Mipham

“Atat timp cat tiparele noastre sunt ascunse, vor ramane neschimbate. Atat timp cat le aducem pe scena mintii si le dam stralucire prin constientizare, se vor schimba inevitabil.” Jan Chozen Bays

“Daca nu ai gunoi, nu poti obtine ingrasamant. Daca nu ai ingrasamant, nu ai cu ce sa hranesti floarea din tine. Ai nevoie de suferinta si de rani. Iar daca stii ca ele sunt organice, stii ca le poti transforma si le poti folosi corespunzator.” Thich Nhat Hanh

“Oamenii te vor sprijini si te vor ajuta cu sfaturi, insa doar tu iti poti experimenta potentialul nelimitat.” Pema Chodron

“Pe masura ce devenim mai intelepti, realizam ca a incerca sa stabilizam flow-ul sentimentelor este un lucru care nu functioneaza. Sentimentele sunt pur si simplu sentimente si fiecare zi consta in momente placute, dureroase si neutre. A simti durere nu reprezinta un esec.” Jack Kornfield

“In privinta transformarii interioare, nu exista nimic ce ai putea sa faci in legatura cu asta. Nu poti sa te transformi pe tine si cu certitudine nu poti sa-ti transformi partenerul in altcineva. Tot ce poti face este sa creezi spatiu pentru ca transformarea sa se intample, pentru ca iubirea sa intre.” Eckhart Tolle

“Nu e niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita.” Tom Robbins

Sursa: www.elephantjournal.com

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. Folosirea de citate si scoaterea lor din context, urmata de publicarea lor ca modele (mai mult sau mai putin universale) de urmat mi se pare o practica riscanta, care este asimptotica pe undeva cu slava desarta. Sunt de acord cu principiul “find yourself”, dar daca omitem (intentionat sau nu) modelul si calea ortodoxiei, riscurile devin incalculabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *