Autocunoastere: Cele mai intalnite greseli in evolutia spirituala

Publicat: 8 aprilie 2013
Comentarii: 2 Răspunsuri

autocunoastere-cele-mai-intalnite-greseli-in-evolutia-spirituala
autocunoastere cele mai intalnite greseli in evolutia spirituala

O data ce pasim pe cararea semnificatiilor spirituale, intreaga noastra fiinta interactioneaza cu o noua paradigma pe care o interiorizeaza incetul cu incetul in procesul de autocunoastere si de dezvoltare personala.

Privind in urma, reinterpretam experientele traite si proiectam o alta energie catre ceea ce viitorul poate sa ne ofere.

Si desi frumusetea acestui drum este de necuprins in anumite momente, sunt clipe in care cadem cu usurinta in capacanele pe care ego-ul nostru le afiseaza la fiecare pas. Ceea ce urmeaza sunt propriile lectii provenite atat din experientele personale, cat si din intamplarile cu care oameni apropiati mie s-au confruntat reprezentand pentru mine adevarate teste de autocunoastere:

1. O raportare continua si daunatoare la vietile anterioare.

Curiozitatea si dorinta de a descifra misterele cu privire la noi insine si la relatiile noastre ne indeamna sa imbratisam viziunea reincarnarii. Si desi aceasta nu este de contestat sau de neglijat, avem tendinta de a ramane blocati in afirmatii de genul: ,,Am fost iubita ta, am tot dreptul sau fiu geloasa”, ,,M-ai ucis, deci pot sa fiu suparat pe tine”. Ramanand in aceste aspecte, nu facem decat sa neglijam frumusetea acestei existente si a legaturilor care se creaza aici.

2. Incapacitatea de a intelege ca fiecare isi alege propriul traseu.

O data ce devenim din ce in ce mai angrenati in sfera spirituala si in procesul de autocunoastere, ne dorim ca si cei dragi noua sa se bucure de acest privilegiu si constient sau nu, ii fortam sa imbratiseze concepte si comportamente care nu le sunt specifice si poate la un anumit nivel nici nu le sunt utile.

Nu de putine ori am observat cupluri care se desparteam deoarece unul dintre ei interpreta orice eveniment dintr-o perspectiva strict spirituala, iar celalalt era in totalitate pragmatic. Si nu de putine ori am vazut mame care isi trimiteau copiii sa fie initiati in anumite tehnici de vindecare cand acestia nici nu-si legau bine sireturile.

Poate ca adevarata intelepciune este aceea de a accepta drumul pe care noi il parcurgem si de a ne asuma responsabilitatea pentru ceea ce am ales si totodata de a le oferi celorlalti libertatea de a se bucura de fiinta lor, in deplinatatea ei strict pragmatica si realista, daca aceasta este viziunea lor.

3. Lipsa autenticitatii

Autenticitatea devine incetul cu incetul un concept care se clatina. La introducerea unui seminar la care am asistat acum cativa ani, fiecare cursant isi manifesta intentia de a primi cu iubire informatiile care sunt prezentate. Cuvantul ,,iubire” era repetat intr-un mod atat de mecanic incat isi pierdea profunzimea semnificatiei. Uitam astfel sa lasam loc si de curiozitate, incredere, dorinta, interes…si mai ales ingropam tot mai adanc latura intunecata din noi insine. Rezultatul? Depinde de fiecare: fie ramanem in aceeasi ,,vibratie”, fie o data cu trecerea anilor, privim in urma si constientizam cat de mult am gresit fata de noi insine…

4. A fi sau a nu fi…martirul vindecator

Acesta este rolul pe care multi dintre noi si-l asuma, crezand si sperand in acelasi timp ca a venit pe pamant cu scopul de a mantui si vindeca lumea. Am intalnit oameni (si chiar am fost unul dintre ei) care preferau sa ramana in relatii sau obiceiuri daunatoare deoarece credeau ca aceasta este misiunea lor si ca aceasta este singura cale prin care se poate invata o lectie. Intre timp, am descoperit ca exista si alte posibilitati si ca a imbratisa rolul in care credem ca noi ,,trebuie” sa-i vindecam pe ceilalti este atat o forma de superioritate ascunsa, cat si o fuga de propria responsabilitate.

5. Conturarea unui ego spiritual

Aceasta etapa se naste incetul cu incetul, tocmai de aceea uitam momentul originar in care am interactionat cu ego-ul nostru spiritual. Ceea ce este cel mai ciudat este tocmai faptul ca in ciuda totalitatii si ideii de unitate despre care vorbim, citim si scriem, ego-ul spiritual ne separa de ceilalti, asezandu-ne pe un piedestal de unde cu greu mai putem privi in jos.

Eu am fost acolo si poate uneori inca ma intorc. Asa cum poate si voi va regasiti in cele citite si poate chiar aveti propriile exemple si sfaturi. Cumva, consider ca adevarata spiritualitate, spiritualitatea aceea fireasca, subtila si intensa in acelasi timp se gaseste dincolo de toate aceste aspecte, dincolo de micii luciferi ale caror roluri ne place sa le jucam…Poate ca in momentul accesarii fiintei noastre interioare autentice, nu vom mai avea nevoie de confirmari, nu vom mai avea nevoie de cei din jur care sa ne spuna cat de puternici suntem, vom fi doar noi – iar aceasta este adevarata putere.

Voi ce metode de autocunoastere incercati?

  • Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.

    Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *