…un mare paradox si un mare adevar in acelasi timp…
Fugim de a trai si ne agatam de momentele intense de viata, ca si cum vrem sa le pastram pentru totdeauna, ceea ce nu se poate, pentru ca viata e curgere.
Fugim de schimbare si ne agatam de ea, pentru ca stim ca e singurul mod prin care putem trece prin viata…
Fugim de moarte dar ne petrecem fiecare clipa morti in interior.
Fugim de persoane din viata noastra, fara sa ne treaca prin cap ca de fapt ne agatam de ele si nu le lasam astfel sa ne ofere darul lor, dupa care sa-si vada de drumul lor…Fug, fugi…
Fugim de noi insine dar ne agatam de imagini si idei preconcepute despre cine suntem.
Fugim de ranile noastre cele mai dureroase, dar ne agatam de ele in fiecare clipa, ca o justificare pentru neputinta noastra de a trai pur si simplu.
Fugim de fericirea adevarata si ne agatam de iluzia ei si de surogate de fericire pe care le gasim mult prea usor in consumerismul din jurul nostru.
Fugim de disperarea din noi dar ne agatam de ea ca de un nor intunecat caruia nu ii permitem sa-si urmeze miscarea pe cerul nostru.
Fugim de responsabilitatea adevarata dar ne agatam in fiecare clipa de ceea ce “trebuie” sa facem, fara a ne preocupa prea mult de ceea ce simtim.
Fugim de a ne asuma cu adevarat ceea ce facem si ne agatam de lipsa de responsabilitate a celorlalti.
Fugim de linistea din noi si ne agatam de ea dorind-o pentru totdeauna sa ne insoteasca calatoria, ca un cantec drag sufletului nostru.
Fugim de zbuciumul interior si ne agatam de el, pentru ca la un moment dat devine un mod de viata care da dependenta.
Fugim de oglinzi, dar ne agatam de ele pentru ca doar prin ele ne putem defini pe noi insine.
Fugim de a trai cu adevarat viata aceasta pe care o avem si ne agatam de ideea unei vieti de dincolo de moarte sau a unei alte vieti, candva, undeva, pe care ne proiectam toate regretele si neputintele actuale si toata viata netraita din noi, acum si aici.
Viata ne e o continua pendulare intre a fugi si a ne agata…
Fugim de experiente pentru ca ne e frica sa le traim, dupa care ne agatam de ele pentru ca nu am stiut sa le primim darul…
Sa ne mai miram ca ne gasim foarte rar timp sa fim cu adevarat fericiti?
