Nu stiu cum se face ca noi oamenii traim mai mult acolo decat aici. Acolo, in mintea noastra, este acel loc ideal in care ne vom afla dupa ce trecem de ceva, dupa ce terminam ceva, dupa ce ni se va implini ceva, dupa ce vom ajunge undeva.
Acest acolo este o iluzie. Pe care o intretinem prin presiune continua, lucruri pe care ne presam sa le facem pentru ca asa trebuie… trebuie acum… si pana cand facem acel lucru traim intr-o anticipare si intr-o angoasa teribila… Ce bine o sa fie cand o sa termin de facut asta…Atunci o sa putem trai…cu adevarat…
Din cauza acestui “acolo” in care vrem sa ajungem, uitam sa ne oprim insa o secunda sa ne intrebam: Cine ne alearga? Spre ce fugim? Sau mai degraba ce vrem sa evitam in toata aceasta graba spre acolo?
Ce inseamna a trai aici
Si ma intreb daca nu cumva suntem tot timpul sub presiune pentru ca am fost conditionati sa fim astfel. Mergem impotriva fluxului pentru ca acele conditionari de secole din ADN-ul nostru ne spun ca viata se traieste intr-o incordare continua.
Singura optiune pe care pare ca o avem este sa traim intr-un control permanent si o presiune permanenta. Fara sa ne tihneasca niciun moment, gandindu-ne permanent ce urmeaza, spre ce ne indreptam. Stand mereu in garda, incordati, uitand ca…
…viata inseamna usurinta, lejeritate, curgere in flux, materializare, ascultarea dorintelor sufletului, frumusete, manifestare a energiei in materie. Ca viata poate fi si astfel. Conditionarile in care am fost crescuti ne spun ca trebuie sa fortam, sa incercam din greu, sa ne punem sub o presiune teribila pe noi si pe cei din jur ca sa reusim. Sa reusim ce? Sa fim bolnavi de o viata mult prea ocupata.
Ne contorsionam sufletele atat de mult sub presiunea zilnica, cand menirea sufletului este sa traiasca in expansiune si sa ne aline zilele cu bucuria de a fi in viata si de a trai viata prin fiecare por.
Suntem prinsi intr-o nebuloasa a constiintei colective, in care vedem doar obiectivele si unde trebuie sa ajungem. Uitam sa traim in corp, partea din noi care se afla tot timpul in prezent.
Traim intr-o ceata mentala, fara sa simtim fluxul vietii in corp, nu mai privim in jur, uitam sa ne depresurizam din cand in cand si mergem inainte, doar inainte. Uneori frumusetea vietii se afla pe stradutele laturalnice, unde gasim cate o oaza de umbra in care sa ne odihnim picioarele obosite de la atata presiune pe care o cara.
De ce tanjim dupa “acolo”?
Gandindu-ma la motivele pentru care se intampla asta, cred ca unul din cele mai importante motive este urmatorul: multi dintre noi avem experiente de trauma legate de a ramane prezenti in corp.
Lucruri precum boli, acidente, violenta sau alte traume sunt stocate in memoria celulara a corpului nostru si cauzeaza blocaje. De aceea, dezvoltam pattern-uri de a nu ne simti “safe” in corpurile noastre, de a nu sta aici ci de a zbura intr-un “acolo” care ne deconecteaza de la noi insine.
Acesta este cazul multor oameni – suntem absenti in viata de zi cu zi si suntem mult focalizati mental, ca si cum nu am fi niciodata complet prezenti. Vorbim despre a ne impamanta dar nu reusim sa simtim ce inseamna asta, printre deadline-uri si target-uri si dorinta de a fi acolo, de a atinge urmatorul obiectiv sau de a indeplini urmatoarea sarcina.
Exista un “acolo” care ne poate vindeca?
Uitam insa un adevar pe cat de simplu pe atat de fundamental: Daca nu esti complet aici, nu vei fi complet nici “acolo”. Iar acel acolo la care tot vrei sa ajungi poate fi, intr-adevar, un loc din care sa ai mai mult contact cu tine insuti, insa asta nu se va intampla atat timp cat aici te supui in fiecare zi la abuzuri doar pentru a ajunge acolo. Pentru ca asta inseamna ca ai uitat ca, la un anumit nivel, esti deja acolo.
Intre acolo si aici nu este nicio scindare. Iar acolo poate fi aici chiar acum, deschizandu-ti posibilitati nebanuite in fata, atunci cand iti dai seama ca tot ce ai este un aici si acum continuu care include in el posibilitatea acelui “acolo” mult visat.
