hula hoop de la joaca la sanatate si frumusete
Sanatate

Hula hoop – de la joaca la sanatate si frumusete

hula hoop de la joaca la sanatate si frumusete

hula hoop de la joaca la sanatate si frumusete

Avertisment: acest articol nu este dedicat copiilor.

Acest articol este un indemn pentru femeile care isi critica trupul atunci cand il privesc in oglinda. Desi dificil, poate ca uneori ar trebui sa ne privim defectele ca pe un joc in care noi putem stabili regulile. Mai mult decat atingerea starilor de wellness si de sanatate, prin intermediul informatiilor care urmeaza va prezentam o tehnica de relaxare prin care ne putem mentine o silueta frumoasa, dar putem regasi si copilulul din noi, dornic de joaca in acelasi timp – hula hoop.

O inventie recenta?

Nu, grecii nu ar fi de acord cu o asemenea afirmatie. Inca din antichitate, ei au fost primii care au folosit jocul cu cercul ca forma de exercitiu fizic. Numele de ,,hula hoop” vine de la dansul “hula” (dansul femeilor din Hawai) combinat cu termenul “hooping” care trimite exact la ideea de cerc.

Avantajele hula-hoop-ului

Desi in aparenta hula hoop este un joc pentru copii, avantajele acestui sport nu sunt deloc de neglijat:

  • Arderea grasimilor. Hula hoop presupune un anumit efort pentru majoritatea muschilor corpului. Acestia cer o cantitate semnificativa de energie, ceea ce forteaza corpul sa arda cantitatile de grasimi depozitate in diferite parti ale corpului.
  • Tonifierea corpului. Zonele care sunt tonifiate de exercitiile hula hoop sunt urmatoarele: muschii fesieri, soldurile, genunchii, picioarele, gambele si abdomenul. Desi in timpul exercitiilor hula hoop, cercul este tinut in special in zona abdominala, acesta poate fi folosit si pentru maini cu scopul de a intari musculatura umerilor si antebratelor.
  • Creste rezistenta corpului. Hula hoop este atat de simplu de utilizat si distractiv in acelasi timp, crescand pe deasupra rezistenta corpului pentru orice tip de organism. Chiar si 10 minute de hula hoop in fiecare zi aduc beneficii vizibile pentru corpul si sanatatea noastra, crescand totodata rezistenta organismului la mai mult efort. Hula hoop este la fel de productiv precum exercitiile de aerobic astfel incat intr-o ora de hula hoop ardem tot atatea calorii cat intr-o ora de munca intensa. Pentru cei care nu sunt capabili sa depuna un efort mai intens in ceea ce priveste exercitiile fizice din cauza problemelor de sanatate, hula hoop ii poate ajuta sa-si imbunatateasca starea fizica a organismului.
  • O buna dispozitie. Pentru majoritatea oamenilor, sportul este vazut ca un chin, iar din acest motiv multi ajung sa aiba probleme de sanatate. Partea buna este ca hula hoop implica o portie buna de distractie si ne ajuta sa vedem si beneficiile lui asupra corpului nostru. Rezultatul final este cresterea increderii in fortele proprii.
  • Imbunatateste coordonarea. Hula hoop cere un anumit ritm si un anumit timp. Prin practicarea constanta, coordonarea noastra se va imbunatati deoarece corpul nostru isi va gasi propriul ritm. Pe masura ce devenim din ce in ce mai buni, putem incerca practicarea hula hoop cu mai multe cercuri deodata, fapt care ne va imbunatati si mai mult coordonarea.
  • Imbunatateste flexibilitatea coloanei vertebrale. Miscarea realizata in cadrul exercitiilor hula hoop presupune o anumita miscare a coloanei vertebrale. Cresterea flexibilitatii coloanei vertebrale ajuta la prevenirea ranilor spatelui.

Cum alegem hula hoop-ul care ni se potriveste?

Exista o varietate de hula hoop-uri, tocmai de aceea este necesar sa il alegem pe acela care se potriveste conformatiei noastre. Cum alegem marimea potrivita? Exista doua tipuri de cercuri: cele facute pentru a fi tinute in jurul taliei si cele care se situeaza intre zona sanilor si buric. Regula de baza este urmatoarea: cu cat sunteti mai plinuti, cu atat cercul ar trebui sa fie mai mare. Cercurile mai mari se rotesc mai incet, facand pornirea mai usoara, iar cercurile mici se rotesc mai repede, ceea ce este mai solicitant.

Sa-i dam drumul!

Iata un exercitiu pentru incepatori:

Tineti cercul in jurul taliei. Incepeti prin a impinge cercul in jurul taliei si abia apoi schimbati greutatea de pe un picior pe altul pentru a ajuta cercul sa se miste in continuare. Daca vi se pare prea complicat, incercati sa tineti cont de sfaturile ,,Asa nu!”: majoritatea oamenilor incearca sa-si miste corpul in sens circular precum hula hoop-ul. Acest lucru ingreuneaza miscarea, asadar va sugeram sa incercati in felul urmator: puneti un picior in fata celuilalt si incercati doar sa schimbati greutatea in fata si in spate. De obicei dreptacii misca cercul in sens invers acelor de ceasornic, in timp ce stangacii folosesc sensul acelor de ceasornic.

Conform oricarui exercitiu, rabdarea este cea mai importanta si in cazul hula hoop-ului. Daca nu reusiti de la inceput, incercati hula hoop pentru zona mainilor si apoi treceti gradat catre zona taliei. Va uram distractie placuta!

Resurse:

www.hooping.org

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *